De ce nu se (mai) căsătoresc tinerii?

casatorieIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Reflecţia noastră cu privire la planul originar al lui Dumnezeu cu privire la perechea bărbat-femeie, după ce am luat în considerare cele două naraţiuni din Cartea Genezei, se îndreaptă acum direct spre Isus.

Evanghelistul Ioan, la începutul Evangheliei sale, relatează episodul de la nunta din Cana, la care erau prezenţi Fecioara Maria şi Isus, cu primii săi discipoli (cf. In 2,1-11). Isus nu numai că a participat la acea căsătorie, ci „a salvat sărbătoarea” cu minunea vinului! Aşadar, primul dintre semnele sale minunate, cu care El revelează gloria sa, l-a făcut în contextul unei căsătorii şi a fost un gest de mare simpatie faţă de acea familie care se năştea, solicitat de grija maternă a Mariei. Acest lucru ne face să ne amintim de cartea Genezei, când Dumnezeu termină lucrarea creaţiei şi face capodopera sa; capodopera este bărbatul şi femeia. Şi aici Isus începe chiar minunile sale cu această capodoperă, într-o căsătorie, într-o sărbătoare de nuntă: un bărbat şi o femeie. Astfel Isus ne învaţă că familia este capodopera societăţii: bărbatul şi femeia care se iubesc! Aceasta este capodopera!

Din timpurile nunţii din Cana atâtea lucruri s-au schimbat, însă acel „semn” al lui Cristos conţine un mesaj mereu valabil.

Astăzi pare că nu e uşor a vorbi despre căsătorie ca despre o sărbătoare care se reînnoieşte în timp, în diferitele perioade ale întregii vieţi a soţilor. Este un fapt că persoanele care se căsătoresc sunt tot mai puţine; acesta este un fapt: tinerii nu vor să se căsătorească. În schimb, în multe ţări creşte numărul despărţirilor, în timp ce se diminuează numărul copiilor. Dificultatea de a rămâne împreună – fie ca pereche, fie ca familie – duce la ruperea legăturilor cu tot mai mare frecvenţă şi rapiditate şi tocmai copiii sunt primii care poartă consecinţele acestui lucru. Dar să ne gândim că primele victime, victimele cele mai importante, victimele care suferă mai mult într-o despărţire sunt copiii. Dacă experimentezi încă de mic că o căsătorie este o legătură „pe timp determinat”, în mod inconştient va fi aşa pentru tine. De fapt, mulţi tineri sunt determinaţi chiar la proiectul unei legături irevocabile şi al unei familii durabile. Cred că trebuie să reflectăm cu mare seriozitate asupra cauzei pentru care atâţia tineri „nu se simt în stare” să se căsătorească. Există această cultură a provizoriului… totul este provizoriu, pare că nu există ceva definitiv.

Această preocupare a tinerilor care nu vor să se căsătorească este una care se evidenţiază în ziua de astăzi: de ce nu se căsătoresc tinerii? De ce adesea preferă o convieţuire şi de atâtea ori „cu responsabilitate limitată”? De ce mulţi – chiar şi printre cei botezaţi – au puţină încredere în căsătorie şi în familie? Este important să încercăm să înţelegem, dacă vrem ca tinerii să poată găsi drumul corect de parcurs. De ce nu au încredere în familie?

Dificultăţile nu sunt numai cu caracter economic, deşi acestea sunt cu adevărat serioase. Mulţi consideră că schimbarea care a avut loc în aceste ultime decenii a fost pusă în mişcare de emanciparea femeii. Dar nici acest argument nu este valabil, este o falsitate, nu este adevărat! Este o formă de masculinism, care vrea mereu să domine femeia. Facem figura urâtă pe care a făcut-o Adam, când Dumnezeu i-a spus: „Dar de ce ai mâncat din rodul pomului?”, şi el: „Femeia mi-a dat”. Şi vina este a femeii. Sărmana femeie! Trebuie să apărăm femeile! În realitate, aproape toţi bărbaţii şi femeile ar vrea o siguranţă afectivă stabilă, o căsătorie solidă şi o familie fericită. Familia este în vârful tuturor indicilor de satisfacţie printre tineri; însă, de frica de a greşi, mulţi nu vor nici măcar să se gândească la asta; deşi sunt creştini, nu se gândesc la căsătoria sacramentală, semn unic şi irepetabil al alianţei, care devine mărturie a credinţei. Probabil tocmai această frică de a eşua este marele obstacol de a primi cuvântul lui Cristos, care promite harul său unirii conjugale şi familiei.

Mărturia cea mai convingătoare a binecuvântării căsătoriei creştine este viaţa bună a soţilor creştini şi a familiei. Nu există mod mai bun pentru a exprima frumuseţea sacramentului! Căsătoria consacrată de Dumnezeu păstrează acea legătură dintre bărbat şi femeie pe care Dumnezeu a binecuvântat-o încă de la crearea lumii; şi este izvor de pace şi de bine pentru întreaga viaţă conjugală şi familială. De exemplu, în primele timpuri ale creştinismului, această mare demnitate a legăturii dintre bărbat şi femeie a înfrânt un abuz considerat pe atunci complet normal, adică dreptul soţilor de a repudia soţiile, chiar şi cu motivele care se întemeiază pe pretexte şi care umilesc. Evanghelia familiei, Evanghelia care anunţă tocmai acest sacrament a înfrânt această cultură a repudierii obişnuite.

Sămânţa creştină a egalităţii radicale dintre soţi trebuie să aducă astăzi noi roade. Mărturia demnităţii sociale a căsătoriei va deveni convingătoare tocmai pe această cale, calea mărturiei care atrage, calea reciprocităţii dintre ei, a complementarităţii dintre ei.

Pentru aceasta, creştini fiind, trebuie să devenim mai exigenţi în această privinţă. De exemplu: a susţine cu hotărâre dreptul la retribuirea egală pentru munca egală; de ce se consideră că femeile trebuie să câştige mai puţin decât bărbaţii? Nu! Au aceleaşi drepturi. Disparitatea este un pur scandal! În acelaşi timp, a recunoaşte ca bogăţie mereu valabilă maternitatea femeilor şi paternitatea bărbaţilor, în folosul mai ales al copiilor. La fel, virtutea ospitalităţii familiilor creştine îmbracă astăzi o importanţă crucială, în special în situaţiile de sărăcie, de degradare, de violenţă familială.

Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne fie frică să-l invităm pe Isus la sărbătoarea de nuntă, să-l invităm în casa noastră, pentru ca să fie cu noi şi să păzească familia. Şi să nu ne fie frică s-o invităm şi pe Mama sa Maria! Creştinii, când se căsătoresc „în Domnul”, sunt transformaţi în semn eficace al iubirii lui Dumnezeu. Creştinii nu se căsătoresc numai pentru ei înşişi: se căsătoresc în Domnul în favoarea întregii comunităţi, a întregii societăţi.

Despre această frumoasă vocaţie a căsătoriei creştine voi vorbi şi în următoarea cateheză.

Papa Francisc

Audienţa generală de miercuri, 29 aprilie 2015
Familia – 12. Căsătoria (I)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: