Fecioara Preasfântă, părtaşă a compasiunii lui Dumnezeu faţă de om. Spre Anul milostivirii

Mama Maria si Pruncul IsusEvanghelia propune adesea cadrul, colorat şi viu, al mulţimilor care aleargă şi se strâng în jurul Învăţătorului, însufleţite de dorinţa de a fi vindecate, de a regăsi sănătatea trupului şi pacea sufletului. Isus este ca samariteanul milostiv din parabolă, ca păstorul cel bun, care se îngrijeşte, cu duioşie infinită, de discipolii săi. Privirea sa îmbrăţişează mulţimile care, obosite şi de acum epuizate, îl urmează, ca nişte „oi fără păstor” (Mc 6,34). Isus are pentru toţi un gest şi un cuvânt de mângâiere; redă orbilor vederea, surzilor auzul, celor infirmi posibilitatea de a merge. Crucea sa răscumpără şi continuă să lumineze misterul insondabil al suferinţei şi îi dăruieşte o neaşteptată forţă mântuitoare, unită cu valoarea infinită a Euharistiei. Pătimirea noastră devine pătimire a lui Cristos, străbătută de puterea învierii sale glorioase.

Crucea noastră găseşte mereu, la picioarele sale, o Mamă, pătrunsă total şi intim de aceeaşi compasiune, de aceeaşi dorinţă de mântuire care locuieşte în Inima lui Cristos. Nouă şi sfântă Arcă a Alianţei, Fecioara poartă în sine pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, al cărui tabernacol şi ostensoriu de har devine. Ea implică, în grija milostivă de care este plină, unele suflete preaiubite, pentru ca să fie – ca ea şi cu ea – ofertă preacurată şi plăcută cerului. Ochii săi se îndreaptă spre Biserică, spre lume, spre fiecare inimă care caută Adevărul, pentru a găsi „aliaţi”, curajoşi şi cutezători, care să împărtăşească însăşi planurile sale de iubire.

În „locurile mariane”, în marile sanctuare dedicate ei, se adună, din totdeauna, omenirea, chinuită de tot felul de încercări: bolnavii, infirmii, sărmanii păcătoşi, cu încărcătura lor de chin şi de suferinţă. Ca pe căile Palestinei, tot aşa la Lourdes, la Fatima, la Cestokhowa, la Loreto se reînnoieşte această întâlnire dintre milostivirea lui Dumnezeu şi slăbiciunea umană, dintre condescendenţa Celui Preaînalt şi adâncimile răului nostru.

Figura Mariei Preasfinte – uneori contestată datorită presupusei sale „invadări” necuvenite în panorama credinţei, ca şi cum prezenţa sa ar putea ameninţa centralitatea absolută a lui Cristos Domnul – a permis şi permite credincioşilor să pătrundă tot mai profund în misterul lui Dumnezeu, să primească în interior Cuvântul său, depăşind riscul unei cunoaşteri aride şi reci, al unui ritualism gol. Acest popor – spune Domnul – mă cinsteşte cu buzele, dar inima sa este departe de mine (Is29,13). Adevărata evlavie faţă de Mama lui Cristos duce din nou chiar inima omului la Dumnezeul său, conduce din nou pe credincios la izvoarele harului, cu o adeziune sfântă, tandră, cordială şi filială la Creatorul său.

Într-o amplă varietate de forme, de experienţe şi de abordări se manifestă, de acum de decenii, în Biserică un interes reînnoit faţă de Sfânta Scriptură, citită peste tot, proclamată, cunoscută, meditată şi iubită. Fecioara Sfântă e cea care ne ajută să facem să curgă forţa Cuvântului lui Dumnezeu, lumina veştii de Paşti, în cotidianitate, recitind viaţa, ocupaţiile, realităţile noastre umile şi simple de toate zilele prin harul inepuizabil al Evangheliei. Înţelepciunea din Vechea Alianţă, frumuseţea inimitabilă a Psalmilor, forţa inegalabilă a Noului Testament coboară şi curg în Inima preacurată şi neprihănită a Fecioarei. Unită în toate cu voinţa Domnului său, ea ne educă să reordonăm existenţa în jurul unicului său „centru vital”, să nu risipim în distragerea lucrurilor, ci să recompunem unitatea de afecte, de sentimente, de cuvinte şi de acţiuni în jurul esenţialului, în jurul lui Dumnezeu.

Locurile Mariei devin astfel privilegiate „locuri ale Duhului”, locuri ale Cuvântului, proclamat şi trăit; locuri ale suferinţei răscumpărate, primite şi iubite, oaze privilegiate de rugăciune şi de reconciliere. Fiecare suflet poate să devină „Pământ al Mariei”. Fiecare inimă, care se deschide la har, este ca peştera din Betleem, locuinţa sfântă din Nazaret, cenacolul, Calvarul, reflexia vie a zorilor noi ale Învierii.

O frumoasă invocaţie mariană – cu tonul şi cu parfumul aproape ale unei naive şi infantile poezii – sugerează cuvinte din cer, care rezumă fascinaţia unui drum autentic de credinţă: „Mamă a milostivirii şi Mamă a iubirii, reînnoieşte inima tuturor, aşa cum vrea Isus”.

Să fie acesta, pentru toţi, un simplu – dar angajant – program de viaţă.

(De Mario Piatti, I.C.M.S.
După Zenit, 19 aprilie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: