Arhiva pentru mai 2015

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

Sfanta Treime”Eu, fraților, când am venit la voi, am venit să vă vestesc misterul lui Dumnezeu nu prin măiestria cuvân­tului sau prin înțelepciune. Într-adevăr, n-am voit să știu nimic altceva decât pe Isus Cristos, și pe acesta răstignit. Eu însumi am venit la voi în slăbiciune, cu frică și cuprins de neliniște, iar cuvântul meu și predica mea n-au constat în discursuri convingătoare ale înțelep­ciunii omenești, ci în adeverirea Duhului și a puterii, astfel încât credința voastră să fie bazată nu pe înțelep­ciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Totuși, noi vorbim de înțelepciune printre cei desă­vârșiți, dar nu de înțelepciunea lumii acesteia, nici a stă­pânitorilor acestui veac, care sunt pieritori. Însă noi vorbim de înțelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost ținută ascunsă, și pe care Dumnezeu o hotărâse îna­intea veacurilor spre mărirea noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul gloriei. Însă, după cum este scris:
Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut
și urechea nu le-a auzit
și la inima omului nu s-au suit,
pe acestea le-a pregătit Dumnezeu
celor care îl iubesc pe el.
Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar și profunzimile lui Dumnezeu. De fapt, cine dintre oameni cunoaște ceea ce este în om, în afară de duhul omului care este în om? Tot la fel, nimeni nu a cunoscut cele ale lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. Iar noi nu am primit duhul lumii, ci am primit Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaștem darurile care ne-au fost date de Dum­nezeu. Despre acestea vorbim, nu în cuvinte învățate de la înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duh, demonstrând prin cuvintele spirituale realitățile spirituale. Omul numai cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, și nu le poate cunoaște, pentru că acestea trebuie să fie judecate în mod spiritual. Dimpotrivă, omul spiritual judecă toate, iar el nu este judecat de nimeni.
Într-adevăr, cine a cunoscut gândirea Domnului,
ca să-i poată da învățătură?
Însă noi avem gândirea lui Cristos”
(Din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni    2,1-1).
Din Scrisorile sfântului Atanasiu, episcop

(Scris. 1, către Serapion, 28-30: PG 26, 594-595. 599)

Lumina, strălucirea și harul în Sfânta Treime și din Sfânta Treime

Nu ar fi zadarnic dacă am cerceta tradiția veche, doc­trina și credința Bisericii catolice, adică cea pe care Domnul ne-a învățat-o, pe care apostolii au predicat-o și pe care sfinții părinți au păstrat-o. Căci pe ea a fost întemeiată Biserica și, dacă cineva se îndepărtează de ea, nu mai poate fi creștin și nici nu mai poate să poarte acest nume.
Există, așadar, o Treime sfântă și perfectă, cunoscută ca Tatăl și Fiul și Sfântul Duh; ea nu are nimic străin sau adăugat din afară; ea nu este constituită din Creator și realități create, ci este în întregime putere creatoare și eficientă. Ea este asemenea sieși și indivizibilă prin natura ei, iar lucrarea ei este unică. Într-adevăr, Tatăl le face toate prin Cuvânt, în Duhul Sfânt, și astfel, uni­tatea Sfintei Treimi este păstrată. De aceea, în Biserică este vestit un singur Dumnezeu care este peste toate, prin toți și în toți (cf. Ef 4,6). Desigur, el este peste toate ca Tată, ca principiu și ca origine; prin toți, adică prin Cuvânt; în sfârșit, în toți, în Duhul Sfânt.
Sfântul Paul, când le scrie corintenilor despre reali­tățile spirituale, conduce toate lucrurile la un singur Dumnezeu, Tatăl, ca la capul lor: Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este ace­lași Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dum­nezeu care lucrează toate în toți (1Cor 12,4-6).
Căci darurile pe care Duhul le împarte fiecăruia sunt date de Tatăl prin Cuvânt. Într-adevăr, tot ce este al Tatălui este și al Fiului. Prin urmare, bunurile date de Fiul în Duhul Sfânt sunt adevărate daruri ale Tatălui. De asemenea, când Duhul este în noi, în noi este și Cuvântul de la care îl primim, iar în Cuvânt este și Tatăl. Astfel, se împlinește cuvântul: Eu și Tatăl vom veni la el și ne vom face locuință la el (In 14,23). Căci acolo unde este lumina, acolo este și strălucirea ei; unde este strălucirea ei, acolo este, de asemenea, și eficacitatea ei și harul ei strălucitor.
Același lucru ni-l învață Paul în Scrisoarea a doua către Corinteni, cu aceste cuvinte: Harul Domnului nos­tru Isus Cristos și iubirea lui Dumnezeu Tatăl și împăr­tășirea Sfântului Duh să fie cu voi toți (2Cor 13,13). Într-adevăr, harul și darul, care sunt date în Sfânta Treime, sunt date de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. După cum harul este dat de Tatăl prin Fiul, tot așa, noi nu putem fi părtași la dar decât în Duhul Sfânt. Fiind părtași la el, avem iubirea Tatălui, harul Fiului și împărtășirea Duhu­lui său.

Responsoriul

 R. Să-l binecuvântăm pe Tatăl, și pe Fiul, și pe Duhul Sfânt. * Să-l lăudăm și să-l preaînălțăm în veci.
 V. Binecuvântat este Dumnezeu în tăria cerului și vrednic de laudă și de mărire în veci. * Să-l lăudăm.

IMNUL TE DEUM

Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, *
Pe tine, Doamne, te mărturisim.
Pe tine, veşnicul Părinte, *
Tot pământul te cinsteşte.
Ţie toţi îngerii, * cerurile şi toate puterile,
Heruvimii şi serafimii * îţi cântă fără încetare:
Sfânt, * sfânt, * sfânt * e Domnul, Dumnezeul Sabaot!
Plin e cerul şi pământul * de mărirea slavei tale!
Pe tine te măreşte * corul preaslăvit al apostolilor;
Pe tine te slăveşte *
Numărul vrednic de laudă al profeţilor;
Pe tine te laudă * ceata strălucită a martirilor;
Pe tine te mărturiseşte sfânta Biserică *
Pe toată faţa pământului:
Pe tine, Tatăl, * a cărui slavă este fără de sfârşit,
Şi pe Fiul tău, * unic, adevărat şi vrednic de închinare,
Şi pe Duhul Sfânt, * Mângâietorul. —
Tu eşti * regele măririi, Cristoase,
Tu eşti * Fiul cel veşnic al Tatălui.
Pentru mântuirea noastră *
Tu nu te-ai sfiit să te cobori în sânul Fecioarei.
Tu ai biruit ghimpele morţii *
Şi ai deschis celor ce cred împărăţia cerurilor.
Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu *
Întru mărirea Tatălui.
Noi credem * că vei veni ca judecător,
Deci, pe tine te rugăm să vii în ajutorul slugilor tale *
Pe care le-ai răscumpărat cu sângele tău scump.
Învredniceşte-ne să fim număraţi printre sfinţii tăi *
În slava ta cerească.

Mântuieşte, Doamne, poporul tău *
Şi binecuvântează moştenirea ta.

Călăuzeşte-i * şi înalţă-i pe ei până în veac.
În toate zilele * te binecuvântăm
Şi lăudăm numele tău în veci * şi în vecii vecilor.
Binevoieşte, Doamne, în ziua aceasta *
Să ne fereşti de păcat.
Miluieşte-ne, * Doamne, miluieşte-ne.
Fie, Doamne, mila ta asupra noastră *
Precum am nădăjduit şi noi în tine.
În tine, Doamne, am nădăjduit *
Şi nu voi regreta în veci.

Rugăciunea de încheiere

Dumnezeule, Părinte ceresc, tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului, și pe Duhul tău, izvorul sfințeniei, pentru a descoperi oamenilor misterul minu­nat al vieții dumnezeiești. Dă-ne, te rugăm, harul ca, mărturisind adevărata credință, să recunoaștem slava veșnicei Treimi și să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale.
Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.

Să-l binecuvântăm pe Domnul.
R. Mulțumim lui Dumnezeu.

Mai multă plăcere în a fi numit fericit decât în a fi fericit cu adevărat?!

Pasii celui drept_fericit omul care umbla pe caile DomnuluiMartorul interior

Cine este luat în derâdere de prietenul său, așa cum sunt eu, îl va chema pe Dumnezeu și el îl va asculta (Iob 12,4 Vg). Adesea, sufletul slab, atunci când este lăudat și aplaudat de oameni pentru acțiunile sale bune, se lasă purtat spre bucuriile exterioare, neglijând aspi­rațiile interioare și complăcându-se în laudele ce-i vin din afară. Astfel, el își găsește mai multă plăcere în a fi numit fericit decât în a fi fericit cu adevărat. Căutând cuvintele care îl laudă, el părăsește ceea ce începuse să fie. Se depărtează de Dumnezeu, așadar, tocmai prin acele laude care păreau să-l unească cu Dumnezeu.

Se întâmplă însă, uneori, să se comporte corect și totuși este chinuit de derâderea oamenilor. Face lucruri minunate și primește insulte. Atunci, cel pe care laudele l-ar fi putut scoate afară din sine însuși este răpus de batjocuri și reintră în sine. Se alipește de Dumnezeu cu atât mai mult cu cât în exterior nu găsește nimic unde să se odihnească. Atunci, își îndreaptă toată speranța către Creator și, în mijlocul batjocurilor și al derâde­rilor, îl invocă numai pe martorul său interior. Astfel, sufletul chinuit se apropie de Dumnezeu cu atât mai mult cu cât se îndepărtează mai mult de stima și favo­rurile omenești. Se refugiază imediat în rugăciune și, sub presiunea exterioară, devine mai curat și mai limpede, pentru a pătrunde mai ușor în lumea interioară.

Deci, pe bună dreptate, se spune acum: Cine este luat în derâdere de prietenul său, așa cum sunt eu, îl va chema pe Dumnezeu și el îl va asculta; fiindcă cei răi, reproșând conștiința celor buni, arată ce fel de martor caută ei pentru acțiunile lor. În felul acesta, cei buni sunt stimulați să se reculeagă în rugăciune și să-și procure favoarea divină în interior chiar atunci când sunt lipsiți de lauda omenească în exterior.

Mai trebuie notat cât de înțelept se adaugă: așa cum sunt eu, deoarece sunt unii pe care derâderile omenești îi deprimă și totuși nu află ascultare la urechile lui Dum­nezeu. Atunci când derâderea este îndreptată împotriva unei vinovății, este clar că nu se dobândește nici un merit de virtute din derâdere.

Dar este luată în derâdere simplitatea celui drept (Iob 12,4 Vg). Înțelepciunea acestei lumi constă în a acoperi cu viclenie sentimentele proprii, în a învălui gândirea prin cuvinte, în a arăta ca adevărat ceea ce este fals și ca fals ceea ce este adevărat.

Dimpotrivă, înțelepciunea celor drepți constă în a alunga orice fățărnicie, în a manifesta prin cuvinte propria gândire, în a iubi binele așa cum este, în a evita falsitatea, în a da gratuit bunurile proprii, în a suporta mai degrabă răul decât de a-l săvârși, în a nu căuta răz­bunare pentru insultele primite, în a considera un câștig ofensa primită din cauza adevărului. Dar această simpli­tate a celor drepți este luată în derâdere, deoarece curăția intențiilor este considerată nebunie de către înțelepții acestei lumi. Tot ceea ce se face cu nevinovăție este con­siderat de aceștia ca ceva nesăbuit; și tot ceea ce ade­vărul aprobă în modul de a acționa sună ca o nebunie pentru înțelepciunea trupească.

Din Comentariu asupra cărții lui Iob, de sfântul Grigore cel Mare, papă
(Cartea 10, 47-48; PL 75, 946-947)