A gândi înseamnă a pune la treabă toate sursele tale de resurse: mintea, inima, corpul pentru acțiunea cuvenită… Nu poți stabili un adevăr acceptabil dacă iei mereu de bun ce-ți spun alții și nu probezi niciodată să vezi cât e de potrivit pentru tine.
Dacă ieșim în stradă și începem să vorbim lumii despre Dumnezeu, nu uimim pe nimeni, nu reușim să fascinăm pe nimeni, chiar dacă avem harul de a meșteșugi cuvintele. Aceasta pentru că ne lipsește cunoașterea adevărată: știm atât de puține lucruri despre Dumnezeu. Trăim atât de puțin din Dumnezeu! Și aceasta pentru că nu-l cunoaștem suficient. Isus ne numește fericiți pentru că nouă ni s-a dat posibilitatea să vedem ceea ce alții nu au văzut, chiar dacă au dorit să vadă. Dar oare chiar vedem? Chiar simțim bunătatea Domnului? Chiar cunoaștem Scripturile? Chiar știm cine și cum este Dumnezeu și cât ne iubește și câte a făcut pentru noi? Chiar credem noi că „Domnul îi ascultă pe cei care se încred în el”, așa cum suntem invitați să cântăm la psalmul responsorial? Chiar știm cine este Dumnezeu? Sau mai degrabă ne numărăm printre cei amintiți în Cartea lui Baruh, oameni care s-au îndepărtat de Dumnezeu: „L-aţi uitat pe Dumnezeul cel veşnic care v-a hrănit şi aţi întristat Ierusalimul care v-a crescut”.
Știm atât de puține despre Dumnezeu. Nu avem nimic nou de spus lumii prin viața și cuvintele noastre. Însă Dumnezeu ar avea atât de multe de spus lumii despre noi. Dacă noi vorbim despre Dumnezeu, nu trezim nici entuziasm, nici interes, pentru că ne lipsește cunoașterea și iubirea. Însă dacă Dumnezeu ar spune lumii tot ceea ce știe despre noi, cred că nu am mai ieși din casă sau ne-am retrage în pustiu să ne plângem păcatele, să ne spălăm rușinea, să ne purificăm sufletul. Dumnezeu știe totul despre noi. Ne cunoaște așa cum nici măcar noi înșine nu ne cunoaște. Dacă Domnul ar veni și ne-ar vorbi despre noi, dacă ne-ar spune cum suntem și ce viață ducem cu adevărat, sunt multe șanse ca nici măcar să nu ne recunoaștem în cuvintele lui, pentru că nu ne cunoaștem suficient nici pe noi înșine, nici pe cei din jurul nostru. Cu atât mai puțin îl cunoaștem pe Dumnezeu.
Să luăm aminte la cuvântul lui Cristos: „Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze”. Să-l implorăm cu rugăciuni fierbinți să ni-l facă cunoscut pe Tatăl. Să-i cerem să-l cunoaștem de Tatăl și să-l iubim. Să-i cerem harul și milostivirea ca și „numele noastre să fie scrise în ceruri”, fără vrednicia noastră, ci din marea sa milostivire.
Să ne încurajăm în această zi unii pe alții și să simțim în inima noastră cuvintele Scripturii: „Curaj, copii, şi strigaţi către Dumnezeu”. Să cântăm și să ne spunem unii altora: „Căutaţi-l pe Dumnezeu şi inimile voastre se vor bucura de viaţă, căci Domnul îi ascultă pe cei săraci”. Curaj! Sus inimile!
Doamne, ajută-ne să te cunoaștem și să-l descoperim pe Tatăl și iubirea sa. Ajută-ne și să ne cunoaștem așa cum tu ne cunoști. Adu, Doamne, asupra noastră o bucurie veşnică împreună cu mântuirea noastră. Amin!
Sâmbăta, 3 octombrie 2015
Sâmbata din saptamâna a 26-a de peste an
Ss. Dionisie Areopagitul; Candida, m.; Ff. Constantin Ignatiu Bogdánffy, ep. m.; Crescentiu, pr. m.
Bar 4,5-12.27-29; Ps 68; Lc 10,17-24LECTURA I
Cel care a adus asupra voastră relele va aduce asupra voastră o bucurie veşnică.
Citire din cartea lui Baruh 4,5-12.27-29
Curaj, poporul meu, memorial al lui Israel! Aţi fost vânduţi neamurilor nu spre pieire, ci pentru că l-aţi mâniat pe Dumnezeu aţi fost daţi adversarilor voştri. 7 L-aţi înfuriat pe cel care v-a făcut, aducând jertfe demonilor, şi nu lui Dumnezeu. 8 L-aţi uitat pe Dumnezeul cel veşnic care v-a hrănit şi aţi întristat Ierusalimul care v-a crescut. 9 Căci a văzut mânia care venea asupra voastră de la Dumnezeu şi a spus: „Ascultaţi, locuitori ai Sionului! Dumnezeu a adus peste mine un plânset mare. 10 Am văzut captivitatea fiilor mei şi a fiicelor mele, pe care a adus-o asupra lor Cel Veşnic. 11 I-am hrănit cu bucurie şi i-am îndepărtat cu jale şi plânset. 12 Nimeni să nu se bucure pentru mine, cea văduvă şi părăsită de mulţi; eu sunt dezolată din cauza păcatelor copiilor mei, pentru că s-au îndepărtat de legea lui Dumnezeu. 27 Curaj, copii, şi strigaţi către Dumnezeu! Căci îşi va aduce aminte de voi cel care a adus aceasta asupra voastră. 28 Aşa cum a fost planul vostru să vă îndepărtaţi de Dumnezeu, tot aşa de zece ori mai mult întoarceţi-vă să-l căutaţi! 29Cel care a adus asupra voastră relele va aduce asupra voastră o bucurie veşnică împreună cu mântuirea voastră.Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 68(69),33-35.36-37 (R.: cf. 34a)
R.: Domnul îi ascultă pe cei care se încred în el.33 Să vadă cei umili şi să se bucure!
Căutaţi-l pe Dumnezeu şi inimile voastre se vor bucura de viaţă!
34 Căci Domnul îi ascultă pe cei săraci
şi nu-i uită pe prizonierii săi care sunt în închisoare.
35 Să-l laude cerurile şi pământul,
mările şi tot ce mişună în ele! R.36 Căci Dumnezeu mântuieşte Sionul
şi va reclădi cetăţile lui Iuda:
şi vor locui acolo şi le vor moşteni.
37 Le va moşteni descendenţa slujitorilor săi
şi vor locui acolo cei care iubesc numele lui. R.ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai revelat celor mici misterele împărăţiei. (Aleluia)EVANGHELIA
Bucuraţi-vă, pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,17-24
În acel timp, întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus lui Isus cu bucurie: „Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău”. 18 El le-a spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. 19 Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va dăuna! 20 Totuşi, nu vă bucuraţi pentru aceasta – pentru că vi se supun duhurile -, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri!” 21 În ceasul acela, Isus a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: „Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost plăcerea ta. 22 Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze”. 23 Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce vedeţi voi, 24 căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi, şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, şi n-au auzit!”Cuvântul Domnului
Luptă lupta cea bună a credinței
Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut (2Cor 5,17). De fapt, el a numit creație nouă locuirea Duhului Sfânt care face inima curată, fără vină și liberă de orice răutate, fărădelege și rușine. Atunci când un suflet se convertește, urăște păcatul, se dedică în totalitate pentru bine, primește în sine harul Duhului Sfânt și devine o ființă complet nouă. Așadar, se adeverește cuvântul Scripturii: Curățați aluatul cel vechi, ca să fiți o frământătură nouă (1Cor 5,7), de asemenea: Să sărbătorim, așadar, nu cu aluatul cel vechi, ci cu azimele sincerității și ale adevărului (1Cor 5,8).
Aceste afirmații, spun, concordă cu ceea ce s-a spus despre creația nouă.
Ispititorul întinde sufletului multe lațuri, iar natura umană este prea slabă ca să-l învingă. Pentru aceasta, Apostolul ne recomandă să ne înarmăm cu armele cerești: Îmbrăcați-vă cu platoșa dreptății, având încălțăminte în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii, și încingeți-vă coapsele cu adevărul (cf. Ef 6,14). Vezi câte mijloace de mântuire ți-a arătat Apostolul, toate menite pentru o unică împărăție și un singur scop. Viața devine un drum sigur pe calea poruncilor, până la scopul final stabilit de Dumnezeu. În alt loc, Apostolul spune: Să alergăm cu perseverență, cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței (Evr 12,1-2).
Cel care se arată superior ademenirilor pelerinajului pământesc, fără a se lăsa îmbolnăvit de gloria lumească, va simți nevoia să se ofere pe sine ca jertfă lui Dumnezeu. A se oferi pe sine ca jertfă lui Dumnezeu înseamnă a nu căuta niciodată voința proprie, ci pe aceea a lui Dumnezeu și a o urma ca pe o călăuză bună, apoi a se mulțumi cu ceea ce este necesar pentru viața proprie. Acest lucru va ajuta pe fiecare să-și împlinească cu mai multă râvnă și seninătate datoriile proprii pentru binele său și al altora, așa cum se cuvine unui ucenic al lui Cristos. Acest lucru îl vrea Domnul atunci când spune: Cine vrea să fie primul dintre voi, și cel mai mare, să fie slujitorul tuturor și cel din urmă (cf. Mc 9,35).
Cel care acceptă acest criteriu trebuie să slujească în mod gratuit, să se supună tuturor și să contribuie ca un datornic ce restituie, fraților, un împrumut foarte mare. Apoi, cei care exercită o autoritate au o îndatorire mai mare decât ceilalți. Slujirea lor este mai angajantă decât a supușilor. Ei trebuie să dea exemplu de slujire umilă celorlalți, considerându-i pe frați ca pe un depozit încredințat lor de către Dumnezeu.
Cel care are responsabilitate asupra altora să se comporte ca un educator conștiincios care se îngrijește cu atenție de copiii încredințați lui de către părinți. Dacă acesta va fi raportul de înțelegere și de armonie între cel care conduce și cel care ascultă, ascultarea va deveni bucuroasă, iar porunca va deveni plăcută. Veți fi siguri că sunteți pe calea perfectă. Dacă vă veți cinsti unii pe alții, veți duce pe pământ o viață fericită ca a îngerilor.
Din cartea Viața creștină a sfântului Grigore de Nyssa, episcop
(PG 46, 295-298)
Prea târziu te-am iubit... 