Doamne, astăzi mi-e atât de ușor să-ți mulțumesc.

Să-ți mulțumesc pentru că mi-ai vorbit despre iubirea ta: „Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3,16). Atât de mult ne iubești… iubești lumea!

Este atât de ușor să fii recunoscător când ești iubit.

Mai mult, tu mi-ai arătat iubirea întreaga zi: la sfânta Jertfă mi-ai amintit că ai murit și înviat pentru mine; creația mi-a vorbit despre iubirea ta; ai pus atât de mulți profesori plini de har în jurul meu, atât de mulți învățători și mărturisitori fideli ai adevărului; am zâmbit oamenilor, vieții, viitorului; am mâncat din darurile tale; nu m-ai lăsat să mă simt singur; mi-ai dat harul să stau lângă celălalt; mi-ai dat cuvintele și forța lor; mi-ai dat văzul și minunile culorilor; mi-ai dat auzul și incredibila armonie a sunetelor. Cât de genială este muzica din natură care stăbate tot parcul și pădurile și cascadele de apă.

Cât de multe sunt lucrurile pentru care pot și vreau să-ți mulțumesc. Eu nu am niciun merit în toate acestea. Nici măcar în acest fragil mulțumesc nu-mi găsesc meritul. Este harul tău, Doamne, să mă faci să fiu recunoscător. Este școala evangheliei tale pentru că fără tine, chiar și numai pentru o clipă, sunt nerecunoștința întrupată. Uit valoarea cuvântului „mulțumesc”, uit forța lui.

Însă atunci când mulțumesc, atunci când nu uit ce înseamnă să fii recunoscător, încep să împart „mersi-uri” pentru tot ce am primit, doar pentru ce am primit, doar pentru ce e bun.

Este ușor să mulțumești pentru ceea ce ai, însă este o dovadă de credință și speranță să mulțumești pentru ziua de mâine, pentru ceea ce (încă!) nu ai, pentru ceea ce nu știi dacă vei avea și cum vei avea.

Doamne, astăzi, acum vreau să îți mulțumesc pentru ziua de mâine, pentru începutul lunii februarie, pentru această zi de luni care se anunță… nu știu cum se anunță și totuși vreau să-ți mulțumesc.

Pentru toată neliniștea și incertitudinea din ea și din viitorul meu vreau să-ți mulțumesc. Pentru tot ce va fi în săptămâna aceasta, în luna, anul, anii, viața aceasta!

Sărut cu recunoștință urma pașilor tăi, Doamne, păși ce străbat și bătătoresc cărările viitorului meu.

Eu nici nu pot visa ziua de mâine, o întrezăresc plin de speranță, dar nimic mai mult. Însă tu ești deja acolo și o pregătești umplând-o cu strălucirea prezenței tale.

Ție, meșterul viitorului meu, îți mulțumesc pentru măestria cu care lucrezi deja la ziua de mâine. Mâinile tale îmi sunt atât de dragi și îmi place să le simt cum se strecoară prin clipele viitorului meu, cu aceeași gingășie și dragoste cu care o mamă se joacă în părul bălai al copilului atât de mult iubit.

Îți mulțumesc pentru strada pe care voi păși, pentru oamenii pe care îi voi întâlni, pentru rugăciunile pe care le voi rosti.

Îți mulțumesc pentru că mă vei îngădui plin de milostivire să te port pe altar la sfânta Jertfă și să te împart cu frații mei. Îți mulțumesc că-mi vei hrăni sufletul și mintea cu trupul și cuvintele tale. Îți mulțumesc pentru tot harul pe care l-ai ascuns în această bucățică de pâine sfântă și pentru toată înțelepciunea care ai așternut-o în aceste câteva sute de pagini sfinte. Har peste har care mă așteaptă în viitorul unei zile pe care eu, nevrednicul, știu deja că nu o merit.

Îți mulțumesc pentru că știu că mă vei ajuta ca o fărâmă din aceast har să-l fac să rodească. Îți mulțumesc pentru că lucrezi în mine. Îți mulțumesc că ai ales un păcătos să fie conductor de har, de pace, de iertare, punte între oameni. Puteai să alegi un păcătos mai reușit sau un sfânt, unul adevărat, dar mai ales pe mine… și zâmbesc încrezător în înțelepciunea umorului care se ascunde în spatele alegerilor tale. Dacă nu aș ști/crede că ești un Dumnezeu serios, aș zice că te-ai distrat pe seama mea când m-ai ales… Îmi vin în minte Zaheu, Maria Magdalena, Matei… chiar și Iuda și tâlharii răstigniți cu tine… Mă gândesc acum la toți posedații eliberați și bolnavii vindecați… mă simt un orb care se tot împiedică și cade, alergând după lumină!

Îți mulțumesc deja că mă vei ridica. Știu că am să cad (acum zâmbesc trist și am impresia că acesta este singurul lucru pe care îl știu sigur despre ziua de mâine… știu că am să cad). Știu că vor fi același păcate. Dar mai ales știu că mă vei ridica. Vei privi din nou la suferința mea, la căința și lacrimile mele, la slăbiciunea mea și mă vei ridica. Îți mulțumesc, îți mulțumesc că nu lași sufletul meu în praful pierzării.

Îți mulțumesc pentru miile de copii care se vor naște. Pentru miile de mame fericite care mâine vor zâmbi vieții. Îți mulțumesc pentru toate veștile bune, pentru toate zâmbetele, pentru toate speranțele care vor încolți în case, pe străzi, în școli sau spitale. Îți mulțumesc pentru casa și locul în care va ajunge pacea.

Îți mulțumesc și pentru „sora moarte” care și mâine va lua cu sine vieți atât de dragi nouă. Îți mulțumesc pentru toți oamenii și îngerii pe care îi vei trimite să culeagă lacrimile inimilor frânte și vor împărți îmbrățișări. Îți mulțumesc pentru omul pe care l-ai învățăt și inspirat să stea alături de inima cuprinsă de disperare în fața morții, a durerii, a bolilor. Îți mulțumesc pentru oamenii cu inimă de înger și pentru îngerii cu chip de om ce se vor strecura printre noi mâine, pentru gingășia cuvintelor lor, pentru forța mâinilor și a îmbrățișărilor lor.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru că deși nu mi-ai dat ochi pentru a-i vedea pe îngeri, mi-ai dat o inimă pentru a-i simți. Numai tu, Doamne, știi frumusețea de pe chipul îngerilor, însă pe noi, oamenii, ne-ai înzestrat cu harul de a le simți forța: tu știi cum arată chipul lor angelic, noi știm cum îmbrățișează mâinile lor tandre. Noi simțim cum consolează îngerii așa cum Cristos a simțit în timpul agoniei din grădina Măslinilor prezența și mângâierea îngerului. Îți mulțumesc pentru toți îngerii, Doamne.

Îți mulțumesc pentru mâine, Doamne. Îți mulțumesc că ești fidel, mereu fidel, că ești deja acolo și mă aștepți chiar dacă eu întârzii, chiar dacă eu te caut mai mult în „ieri” decât în „mâine”. Îți mulțumesc că faci din mâine un prezent de care mă pot îndrăgosti.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru tot ceea ce acum nu știu că va fi mâine.

Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce ai ascuns frumos în ziua de mâine.

Îți mulțumesc astăzi, pentru că mâine nu știu dacă am să reușesc.. Poate voi fi prea vesel și te voi uita. Sau prea trist și te voi supăra. Sau poate voi muri acum sau un pic mai încolo… Ah, când am să mor am să-ți pot mulțumi pentru un mâine veșnic căci ale tale, Doamne, sunt începutul și sfârșitul, viața și moartea, prezentul și viitorul. Ție să îți fie slavă și recunoștință în veci de veci. Amin.

31 ianuarie 2016 

† DUMINICA a 4-a de peste an
Ss. Ioan Bosco, pr.; Marcela, văduvă
Ier 1,4-5.17-19; Ps 70; 1Cor 12,31-13,13 Lc 4,21-30

LECTURA I
Vreau să fac din tine un profet pentru popoare.
Citire din cartea profetului Ieremia 1,4-5.17-19
În zilele acelea, cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Mai înainte de a te fi format în sânul mamei, eu te cunoşteam. Mai înainte de a fi ieşit din pântece, te-am consacrat şi te-am pus profet pentru popoare. ¹⁷ Dar tu, încinge-ţi coapsele, ridică-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor ca să nu te fac eu să te înspăimânţi dinaintea lor! ¹⁸ Iată, eu te pun astăzi ca o cetate întărită, ca un stâlp de fier şi ca nişte ziduri de bronz împotriva întregii ţări, împotriva regilor lui Iuda şi a căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării. ¹⁹ Ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine – oracolul Domnului – ca să te scap”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70(71),1-2.3-4a.5-6ab.15 şi 17 (R.: 15a)
R.: Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta.
¹ În tine, Doamne, mi-am căutat refugiul,
să nu fiu nicicând făcut de ruşine!
² În dreptatea ta, eliberează-mă şi apără-mă,
pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă! R.

³ Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
spre care mi-ai poruncit să merg mereu ca să mă mântuieşti,
pentru că numai tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare.
^4a Scoate-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege! R.

⁵ Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
^6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
încă din sânul mamei mele, tu ai fost ocrotitorul meu. R.

¹⁵ Gura mea va vesti în toate zilele dreptatea şi mântuirea ta,
chiar dacă numărul lor nu-l cunosc.
¹⁷ Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe,
iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. R.

LECTURA A II-A
Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,31-13,13
Fraţilor, voi însă fiţi zeloşi faţă de darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale şi mai minunată. ^13,1 Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. ² Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. ³ Şi dacă tot ce am aş da ca hrană săracilor şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic. ⁴ Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. ⁵ Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. ⁶ Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. ⁷ Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. ⁸ Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. ⁹ Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, ¹⁰ însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. ¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. ¹² Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. ¹³ Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

LECTURA A II-A
Acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 13,4-13
Fraţilor, iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se umflă. ⁵ Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. ⁶ Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. ⁷ Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. ⁸ Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. ⁹ Căci noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte, ¹⁰ însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. ¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit bărbat, m-am lăsat de cele copilăreşti. ¹² Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. ¹³ Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 4,18abc
(Aleluia) „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Niciun profet nu este acceptat în patria sa.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,21-30
În acel timp, Isus a început să le vorbească celor din sinagogă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!” ²² Toţi dădeau mărturie în favoarea lui şi se mirau de cuvintele de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosif?” ²³ Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă şi aici, în patria ta!» ²⁴ Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; ²⁵ şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, ²⁶ dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. ²⁷ Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat decât doar Naaman Sirianul”. ²⁸ Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. ²⁹ Ridicându-se, l-au scos din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. ³⁰ Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.

Cuvântul Domnului