„Fiţi tari şi faceţi-vă curaj!
Nu vă temeţi şi nu tremuraţi în faţa lor!
Însuşi Domnul, Dumnezeul tău, merge înaintea ta:
nu te va lăsa singur, nu te va părăsi” (Dt 31,6).

Faptele minunate ale lui Dumnezeu

Mai întâi, Dumnezeu a eliberat poporul lui Israel din sclavia Egiptului, făcând multe semne şi minuni: l-a făcut să treacă prin Marea Roşie ca pe uscat; l-a hrănit în pustiu cu alimente cereşti, mană şi prepeliţe; pentru a-i potoli setea, a scos dintr-o stâncă tare un izvor nesecat de apă; l-a făcut victorios asupra tuturor duşmanilor care se ridicau împotriva lui; a făcut ca Iordanul să se dea înapoi pentru un timp şi să nu-şi mai urmeze cursul; i-a împărţit şi i-a dat ţara făgăduită după numărul de triburi şi de familii. Dar, deşi a făcut toate acestea cu atâta iubire şi mărinimie, acei oameni ingraţi şi cu adevărat nerecunoscători pentru toate acestea au părăsit şi au respins cultul lui Dumnezeu şi de mai multe ori s-au făcut vinovaţi de crima respingătoare a idolatriei.
Apoi, atunci când eram păgâni şi mergeam la idolii cei mulţi ca şi cum eram mânaţi (cf. 1Cor 12,2), ne-a tăiat şi pe noi din măslinul sălbatic al neamurilor (cf. Rom 11,24), căruia îi aparţineam din natură, şi ne-a altoit pe măslinul adevărat al poporului iudaic, rupându-i chiar ramurile naturale, şi ne-a făcut părtaşi la rădăcina şi la seva harului său. În sfârşit, el nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, ca pe o ofrandă şi o jertfă de bună mireasmă, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune (cf. Rom 8,32; Ef 5,2; Tit 2,14).
Dar, cu toate că aceste lucruri nu sunt doar nişte dovezi, ci semne foarte sigure ale iubirii sale nemărginite şi ale bunăvoinţei sale faţă de noi, noi, oamenii, atât de nerecunoscători, ba chiar întrecând orice limită a nerecunoştinţei, nu ţinem cont de iubirea lui Dumnezeu, nici nu recunoaştem măreţia binefacerilor sale, dimpotrivă, refuzăm şi chiar îl dispreţuim pe autorul şi pe împărţitorul acestor bunuri atât de mari. Nici măcar acea milostivire admirabilă, oferită fără încetare celor păcătoşi, nu ne determină să ne orânduim viaţa şi obiceiurile după legea sa preasfântă.
Toate acestea, care sunt scrise spre amintirea veşnică a generaţiilor viitoare, sunt vrednice de crezut şi se cuvine ca toţi cei care în viitor se vor numi creştini, recunoscând marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de noi, să nu înceteze niciodată să celebreze laudele divine.

Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Ioan Fisher, episcop martir

(Ps 101: Opera omnia, ed. 1597, 1588-1589)