Familiaris consortio, numărul 6:

Situaţia în care se află astăzi familia prezintă aspecte pozitive şi aspecte negative: pentru unii familia este semn al mântuirii pe care Cristos o desăvârşeşte în lume, iar pentru alţii familia este semn al refuzului pe care omul îl opune dragostei lui Dumnezeu.

Pe de o parte, într-adevăr, se constată cea mai vie conştiinţă a libertăţii personale, o mai mare atenţie la calitatea relaţiilor interpersonale în viaţa matrimonială, la promovarea demnităţii femeii, la procreare responsabilă şi la educarea copiilor. La fel, găsim conştiinţa necesităţii că trebuie să se dezvolte relaţii între familii pentru ajutor spiritual şi material reciproc, pentru redescoperirea misiunii ecleziale proprie familiei şi pentru construirea unei societăţi mai drepte. Pe de altă parte, totuşi nu lipsesc semne de degradare îngrijorătoare a unor valori fundamentale: o concepţie teoretică şi practică greşită despre independenţa soţilor, unul faţă de altul; grave ambiguităţi faţă de raporturile de autoritate între părinţi şi copii; greutăţi concrete pe care familia adesea le întâmpină în transmiterea valorilor; numărul crescând al divorţurilor, plaga avorturilor şi recurgerea mereu tot mai crescândă la sterilizare; instaurarea unei adevărate mentalităţi anticoncepţionale.

La baza acestor fenomene negative stă adesea o idee coruptă a sensului şi experienţei libertăţii, concepută nu ca o capacitate de realizare a adevărului planului lui Dumnezeu despre Căsătorie şi familie, ci ca o forţă autonomă de afirmare, nu rareori împotriva altora, pentru propria bunăstare egoistă.

Merită atenţia noastră şi faptul că în ţările din aşa-zisa lume a treia, familiilor le lipsesc fie mijloacele fundamentale de viaţă, cum sunt hrana, locul de muncă, locuinţa, medicamentele, fie chiar libertăţile cele mai elementare. În ţările mai bogate, în schimb, bunăstarea excesivă şi mentalitatea consumistică, paradoxal unită cu o oarecare îngrijorare şi nesiguranţă pentru viitor, toate acestea le iau soţilor generozitatea şi curajul de a dărui noi vieţi omeneşti. În felul acesta viaţa este concepută nu ca o binecuvântare, ci ca un pericol de care omul trebuie să se apere.

Situaţia istorică în care trăieşte familia se prezintă deci ca un amestec de lumini şi umbre.

În felul acesta istoria nu este un simplu progres necesar către mai bine, ci un efect al libertăţii; mai mult, o luptă între libertăţi care se lovesc între ele, adică, după cunoscuta expresie a sfântului Augustin, un conflict între două iubiri: iubirea de Dumnezeu împinsă până la dispreţul de sine şi iubirea de sine însuşi împinsă până la dispreţul lui Dumnezeu¹⁶.

Urmează că numai educarea pentru iubirea bazată pe credinţă poate să ajute la dobândirea capacităţii de interpretare a „semnelor timpurilor”, care sunt expresia istorică a acestei duble iubiri.