Cuvintele sau expresiile folosite des sunt supuse riscului de a-și pierde adevărata semnificație și forță. Așa se întâmplă că întrebarea „ce mai faci?” este foarte rar expresia unui inters real față de desinatar și aproape niciodată nu așteaptă un răspuns diferit de clasicul: „Bine. Tu?”. La fel și mult cunoscuta și folosita expresie „te iubesc” pentru mulți, așa cum s-a tot spus, a devenit un fel de „bună ziua”, lipsit de profunzime, de sentiment, de viitor.

Cred că același risc îl prezintă și cuvintele pe care le rostim des la sfânta Liturghie. Unele dintre ele ajungem să le rostim fără niciun fundament interior. Și astăzi în mod deosebit mă gândesc la cuvintele pe care le rostim înainte de a ne împărtăși. Toată biserica răsună: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu”.

„Doamne, nu sunt vrednic…” sunt cuvinte pe care le regăsim traversând toată liturgia cuvântului din această duminică. Isaia este primul care își recunoaște nevrednicia: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaot!”. Apoi Paul: „Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, (Isus) mi s-a arătat şi mie, căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu”. Și nu în cele din urmă, Simon Petru spune: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!”.

Dacă punem față în față mărturisirea prin care aceștia trei și-au recunoscut nevrednicia și mărturisirea noastră, facută atunci când ne pregătim să ne apropiem de Domnul prezent în sfânta împărtășanie, găsim elemente comune? Să privim viața lor și viața noastră. Să privim și să înțelegem ce înseamnă să iți iei în serios nevrednicia și să-l lași pe Dumnezeu să te purifice, să te ridice, să-ți spună: „Nu te teme! Ridică-te! Mergi! Tu vei fi… ”. Tu!

Mai mult decât atât trebuie să înțelegem că cine nu se recunoaște mic, nevrednic, nu lasă loc harului lui Dumnezeu să lucreze în viața lui. Harul nu poate intra într-o inimă plină de sine, într-un suflet care se vede deja realizat, purificat, plin de merite… Iar fară harul divin suntem jalnici. Este greu și cu Domnul de partea noastră, dar fără el ar fi groaznic. Să ne întipărim cuvintele apostolului Paul: „prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul lui pentru mine nu a fost zadarnic”. Să nu zădărnicim harul Domnului, generozitatea sa, bogăția cu care ne inundă atunci când ne recunoaștem nevrednicia de a sta în preajma lui.

Această mărturisire a nevredniciei și micimii noastre trebuie să se concretizeze, nu poate rămâne la nivelul unor cuvinte care, cum spuneam încă de la început, repetate prea des riscă să-și piardă semnificația și puterea. Trebuie să le întrupăm, exact cum au făcut cei trei: profetul Isaia, sfântul Paul și apostolul Petru. Și dacă vrem să înțelegem ce înseamnă să trăiești „purificat de Dumnezeu” este suficient să privim la viața lor, mai ales la sfârșitul lor. Toți trei au predicat cuvântul lui Dumnezeu mergând împotriva curentului, întocmai cum ni se cere și nouă astăzi. Toți trei au spus răului pe nume și au chemat la convertire oamenii timpului lor, o convertire continuă a minții și a sufletului, o convertire care să se vadă și în stradă, nu doar în biserică, nu doar când stăm cu mâinile împreunate în rugăciune. Ei înșiși au fost/s-au lăsat convertiți, exact ceea ce ni se cere și nouă astăzi: să recunoștem că avem nevoie de convertire și să lăsăm harul să lucreze în noi. Și nu în cele din urmă, toți trei au murit martiri. Într-un fel sau altul și nouă ni se cere această disponibilitate a sacrificiului, a martiriului, o disponibilitate care este greu de explicat și înțeles într-o lume care trăiește fără perspectiva vieții veșnice.

„Doamne, nu sunt vrednic…”. Nu suntem vrendnici, însă Domnul înșuși ne prinde de mână și ne ridică: „Nu te teme!”. Însuși Domnul ne oprește din rătăcirile noastre și ne strigă asemenea lui Saul pe drumul Damascului: „De ce mă prigonești?”. Însuși Domnul îl trimite pe îngerul său să ne purifice nu doar buzele, ci și inima, și mintea: „Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura şi a zis: Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!”. Acum Domnul așteaptă reacția noastră. Petru a devenit „pescar de oameni”; Paul a devenit „apostolul neamurilor”; Isaia a strigat imediat: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!” și a devenit profetul Domnului. Noi? Să nu rămânem la cuvinte fără fond, la declarații care nu au nicio acoperire. Nu ajunge să ne batem pieptul și să spunem: „Doamne, nu sunt vrednic”. Nu este suficient. Ci trebuie să ne ridicăm și să-l urmăm pe Cristos, să devenim „pescari de oameni”, „apostoli ai nemurilor”, „profeți ai Domnului”, un semn, o rază de lumină, punct de sprijin în această lume. Adevăratul creștin nu este cel care știe cine și cum este Cristos; adevăratul creștin nu se mulțumește cu teoria; adevăratul creștin nu privește plin de siguranță de la distanță, cu sufletul nepăsător. Adevăratul creștin deschide ochii și își mișcă picioarele, brațele, aleargă, muncește, se implică… Altfel spus, adevăratul creștin este cel care se ridică și-l urmează pe Cristos: „părăsind toate, l-au urmat”.

Doamne, știu că tu, plin de milostivire, ne purifici în această zi și buzele și inima și mintea. Știu că astăzi, chiar acum, ne chemi din nou să te urmăm. Ajută-ne să recunoaștem nevrednicia noastră și să lasăm loc harului și prezenței tale în noi și în lume. Știu că tu aștepți de la cei care te urmează să-ți dăruiască totul, chiar dacă acest tot înseamnă unoeri atât de puțin. Însă mai știu, Doamne, că tu preferi inimile care, deși îți dăruisc puțin, îți oferă din toată inima și cu mare bucurie. Tu preferi puținul nostru dăruit cu bucurie, decât sacrificiile enorme făcute cu tristețe. Ajută-ne să înțelegem că tristețea este semnul regretului. Ajută-ne să oferim cu bucurie, fără să regretăm nimic din ceea ce facem pentru tine și pentru frații noștri. Amin.

7 februarie 2016 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Richard, rege; Fer. Ana-Maria Adorni, călug.
Is 6,1-8; Ps 137; 1Cor 15,1-11 ; Lc 5,1-11

LECTURA I
Iată-mă, trimite-mă pe mine!
Citire din cartea profetului Isaia 6,1-8
În anul morţii regelui Ozia, l-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi ridicat, iar poalele mantiei lui umpleau templul. ² Serafimi stăteau deasupra lui; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. ³ Strigau unul către altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Sabaot! Plin este tot pământul de mărirea lui!” ⁴ Se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna, iar casa s-a umplut de fum. ⁵ Şi am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, iar ochii mei l-au văzut pe rege, pe Domnul Sabaot!” ⁶ Dar unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. ⁷ Mi-a atins gura şi a zis: „Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăţia şi păcatul tău sunt acoperite!” ⁸ Am auzit glasul Domnului, zicând: „Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?” Iar eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.4-5.7c-8 (R.: 2a)
R.: Îţi cânt, Doamne, înaintea îngerilor tăi!
¹ Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
^2ab Îţi cânt înaintea îngerilor.
Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

^2cd Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
³ În ziua în care te-am chemat,
m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

⁴ Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda
când vor auzi cuvintele gurii tale.
⁵ Ei vor cânta căile Domnului,
căci mare este slava Domnului. R.

^7c Dreapta ta mă mântuieşte.
⁸ Domnul va duce la bun sfârşit ceea ce a început pentru mine.
Doamne, bunătatea ta este veşnică.
Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale! R.

LECTURA A II-A
Noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,1-11
Fraţilor, vă fac cunoscută evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care voi aţi primit-o şi în care aţi rămas, ² prin care sunteţi mântuiţi dacă o ţineţi aşa cum v-am vestit-o eu, altfel, în zadar aţi crezut. ³ Căci v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, ⁴ a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. ⁵ Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, ⁶ după aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată, dintre care cei mai mulţi au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. ⁷ După aceea, i s-a arătat lui Iacob şi apoi tuturor apostolilor. ⁸ Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie, ⁹ căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. ¹⁰ Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul lui pentru mine nu a fost zadarnic, dimpotrivă, am trudit mai mult decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. ¹¹ Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut.

Cuvântul Domnului

forma prescurtată:

LECTURA A II-A
Noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,3-8.11
Fraţilor, v-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, ⁴ a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. ⁵ Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, ⁶ după aceea s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată, dintre care cei mai mulţi au rămas până acum, iar unii dintre ei au murit. ⁷ După aceea, i s-a arătat lui Iacob şi apoi tuturor apostolilor. ⁸ Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie. ¹¹ Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,19b
(Aleluia) „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Părăsind toate, l-au urmat pe el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,1-11
În acel timp, pe când mulţimea îl îmbulzea pe Isus, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă lacul Genezaret, ² a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau năvoadele. ³ Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă. ⁴ Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!” ⁵ Răspunzând, Simon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. ⁶ Şi, făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele. ⁷ Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au venit şi au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. ⁸ Văzând aceasta, Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus, spunând: „Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos, Doamne!” ⁹ Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el pentru pescuirea pe care au făcut-o, ¹⁰ la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care erau însoţitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!” ¹¹ După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe Isus.

Cuvântul Domnului