Permanent tradiţia Bisericii a cules de la diferite popoare tot ceea ce este în stare să exprime mai bine bogăţiile nesecate ale lui Cristos. Numai cu colaborarea tuturor culturilor aceste bogăţii vor străluci tot mai mult şi Biserica va putea înainta spre o cunoaştere, zilnic mai completă şi mai profundă, a întregului adevăr pe care i l-a dăruit Domnul său.

Respectând dublul principiu al compatibilităţii evangheliei cu diferitele culturi şi al comuniunii cu Biserica Universală, trebuie continuat acest studiu, mai ales de către conferinţele episcopilor şi de către congregaţiile Curiei Romane, pentru ca, în acţiunea pastorală a Bisericii, această „înculturalizare” a credinţei creştine să fie mereu tot mai amplă, chiar şi în cercul restrâns al Căsătoriei şi familiei.

Cu acţiunea de „înculturare” se merge spre reconstrucţia deplină a alianţei cu înţelepciunea lui Dumnezeu, care este Cristos însuşi. Biserica întreagă va fi îmbogăţită de acele culturi care, chiar dacă sunt lipsite de tehnologie, sunt bogate în înţelepciunea umană şi în valori morale dătătoare de viaţă.

Pentru ca ţinta acestui drum să fie clară şi, prin urmare, fiind sigur indicată calea, Sinodul a considerat pe bună dreptate că în primul rând trebuie examinat planul originar al lui Dumnezeu referitor la Căsătorie şi familie: a voit să se facă o „întoarcere la început”, prin urmare la învăţătura lui Cristos (Familiaris consortio, nr.10).