În planul lui Dumnezeu creator şi mântuitor, familia descoperă nu numai „identitatea” sa, ceea ce „este”, ci şi „misiunea” sa, adică ceea ce poate şi trebuie „să facă”. Misiunile pe care familia este chemată de Dumnezeu să le dezvolte în istorie decurg din însăşi fiinţa ei şi îi reprezintă dezvoltarea dinamică şi esenţială. Orice familie descoperă şi află în ea însăşi strigătul neîncetat care defineşte demnitatea şi responsabilitatea ei: familie, „devino” ceea ce „eşti”!

Reîntoarcerea la „începutul” gestului creator al lui Dumnezeu este, aşadar, o necesitate pentru familie, dacă vrea să se cunoască şi să se realizeze după adevărul intim nu doar al fiinţei sale, ci şi al modului său de a acţiona în istorie. Deoarece, conform planului divin, este constituită ca o „comunitate intimă de viaţă şi de iubire”⁴⁴, familia are misiunea de a deveni din ce în ce mai mult ceea ce este, adică o comunitate de viaţă şi iubire, într-o tensiune care, la fel ca pentru orice realitate creată şi mântuită, îşi va afla împlinirea în împărăţia lui Dumnezeu. Într-o perspectivă care, apoi, ajunge chiar la rădăcinile realităţilor, trebuie spus că esenţa şi îndatoririle familiei sunt definite în cele din urmă de dragoste. Pentru aceasta, familia primeşte misiunea de a păstra, a descoperi şi a comunica dragostea, ca reflexie vie şi reală participare la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire şi la iubirea lui Cristos Domnul pentru Biserică, mireasa sa.

Orice îndatorire deosebită a familiei este expresia şi înfăptuirea concretă a acestei misiuni fundamentale. Este necesar deci să pătrundem mai adânc în bogăţiile deosebite ale misiunii familiei şi să sondăm conţinutul multiplu şi unitar al acestei misiuni.

În acest sens, plecând de la iubire şi mereu referindu-se la ea, recentul Sinod a evidenţiat patru misiuni generale ale familiei:
1. formarea unei comunităţi de persoane;
2. slujirea vieţii;
3. participarea la dezvoltarea societăţii;
4. participarea la viaţa şi misiunea Bisericii.

(Familiaris consortio, nr. 17)