Uneori am impresia că toată treaba asta cu milotivirea, cu Tatăl milostiv, nu funcționează prea bine într-o lume ca a noastră. Pare un concept prea dulce, prea blând, prea soft, pentru o lume dură, o lume însetată de adrenalină. În milostivire, spun unii, lipsește adrenalina și lumea vrea tocmai adrenalină. Sursa? Nu contează, importante par doar palpitațiile, șocul, suspansul etc.
Poate că am ajuns (sau ne-am întors?) la un nivel în care omenirea se „trezește” mai ușor ascultându-l pe Iona decât meditând parabola Tatălui milostiv. Într-o lume crescută în/cu/pentru violență, un soi de violență (domestică/stradală/statală/internațională) având rădăcinile într-o răutate gratuită și de cele mai multe ori alimentată de tot soiul de jocuri, filme, întâmplări sângeroase și imagini apocaliptice, lumea are nevoie mai mult de duritate decât de blândețe pentru a se trezi. Sau dacă are nevoie de blândețe, de milostivire, acestea trebuie să vină într-o formă în care să conțină și minimul de adrenalină necesar pentru a supraviețui.
Lucrurile par atât de clar sintetizate de unii: „Dacă ești bun ești prost”… și pe nimeni nu interesează să fie prost! Ba mai mult, prostia/slăbiciunea nu pare legată doar de bunătatea care (se) oferă, dar și de bunătatea care (se) primește. Altfel spus, lumea nu vrea nici să dea, dar nici să primească milostivire, iertare. Pare prea riscant în fața unor „jocuri”/vieți bazate pe forță și violență. Deși acest risc ascunde în el o imensă doză de adrenalină. Dar cine mai riscă?
Am ajuns la tristul nivel în care ne trezim doar dacă vedem sânge, moarte. Așa a fost „Colectiv”, așa a fost „Franța”, așa este acum cazul bebelușilor care tot mor în maternitățile din țară infestați nu atât de bacterii, cât de incompetența/indiferența personalului de la minister/ministru până la femeia de serviciu/paznicul de la intrarea în spitale și alte instituții. Sângele, durerea, moartea ne trezesc mai repede decât milostivirea, blândețea, iertarea. Asta sună de parcă toți am cânta la unison: „Ultima soluție, încă o revoluție!”… Trist!
„Dar rămâne iubirea, nu?”, strigă unii aproape victorioși. Mă îndoiesc: iubirea presupune iertare, blândețe, milostivire, iar acestea, cum spuneam, nu prea mai interesează pe nimeni. Iubirea interesează și se face simțită la același nivel cu moartea și sângele: e căutată mai mult atunci când vine și cu ceva adrenalină la pachet. Poate de aici și setea unora după adrenalina din iubirile/aventurile interzise, interzise în toate formele și formulele celibatare și mai puțin celibatare. Însă acea iubire simplă, sinceră a bătrâneilor care și la 70 de ani se mai țin de mână și se sărută pare atât de incredibilă, imposibilă, neinteresantă.
Cu iubiri de-o viață și cu milostivire se pare că nu mai impresionezi pe nimeni. Pare atât de firesc, normal ca Dumnezeu să fie milostiv, bun. E problema lui că e așa! Însă lumea vrea un Dumnezeu care să-i semene, nu vrea să semene ea cu Dumnezeu: decât să fie ea milostivă ca Dumnezeu, mai bine să fie Dumnezeu rău ca ea.
Mă întreb: ce s-a schimbat în inima oamenilor din Roma, din București, din Iași, din Bacău etc. de când se vorbește de milostivire? Mai nimic. Ce s-a schimbat în inima mea? Mai nimic! În inima ta?… Dar ce s-ar întâmpla dacă acum aș ieși pe stradă și aș începe să le strig romanilor, ieșenilor, băcăuanilor etc.: „Încă trei zile și orașul vostru va fi nimicit… praf și cenușă se va alege de el și de locuitorii lui”? Toți m-ar considera nebun! Niniviteni l-au crezut pe Iona și s-au convertit. Eu cred că l-aș considera nebun pe cel care mi-ar spune astăzi acele cuvinte… Și totuși, dacă peste trei zile va fi așa? Dacă până la urmă și Domnul spune: adrenalină vreți, adrenalină vă dau! Salvarea noastră vine din faptul că el încă nu crede că dacă ești bun ești prost. Încă nu. Dar și răbdarea lui are o limită. Poate încă trei zile, trei ani, trei decenii… Poate mâine sau chiar astăzi!
Însă până atunci să ne întipărim în minte acest adevăr: milostivirea/iertarea/blândețea/bunătatea au în ele la fel de multă adrenalină ca moartea, sângele etc. Acesta pentru că toate cer un curaj pe care omul nu-l mai are. Doar Dumnezeu pare să mai aibă curaj să fie milostiv într-o lume care vrea doar adrenalina din violență, din răzbunare. Iartă! Privește la Tatăl milostiv! Privește și imită-l pe cel care este mai înțelept decât Solomon și mai mare decât Iona. Abia atunci vei simți în inima ta adrenalina care vine din curajul de a ierta. Abia atunci vei simți cum fierbi încercând să-ți stăpânești dorința de răzbunare. Asta da senzație! Abia atunci vei înțelege că bunătatea și prostia nu au nimic în comun, ci mai degrabă răutatea se ține scai de cei mai puțin deștepți/inteligenți/milostivi.
Pare să răsune atât de potrivit strigătul Domnului prin psalmistul care ne spune:
„Nu fiți asemenea calului și catârului,
lipsiți de pricepere,
ale căror fălci le strângi cu zăbală și frâu,
altfel nu vin după tine!” (Ps 32,9).
De fapt, cred că e mai potrivit să ne amintim și să ne rugăm/medităm tot psalmul:
| Fericit este [omul] căruia i s-a iertat fărădelegea, |
| căruia i s-a acoperit păcatul! |
| căruia Domnul nu-i ia în seamă greșeala |
| și în duhul căruia nu este prefăcătorie! |
| 3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele |
| 4 Zi și noapte apăsa peste mine mâna ta, |
| vlaga mi se usca în dogoarea verii. Selah |
| 5 Eu ți-am făcut cunoscut păcatul meu, |
| nu ți-am ascuns fărădelegea mea. |
| Am zis: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele”. |
| Și tu ai iertat vinovăția păcatului meu. Selah |
| 6 De aceea te roagă orice credincios |
| Chiar de s-ar dezlănțui potop de ape multe, |
| 7 Tu ești pentru mine un adăpost, |
| tu mă scoți din strâmtorare, |
| mă înconjori cu cântări de bucurie pentru eliberare. Selah |
| și îți voi arăta calea pe care să mergi; |
| te voi sfătui și ochii mei vor fi asupra ta. |
| 9 Nu fiți asemenea calului și catârului, |
| ale căror fălci le strângi cu zăbală și frâu, |
| 10 De multe dureri are parte cel nelegiuit, |
| dar pe cel care nădăjduiește în Domnul, |
| îndurarea îl va înconjura. |
| 11 Bucurați-vă, drepților, în Domnul și veseliți-vă! |
| Strigați de bucurie, toți cei drepți cu inima! |
17 februarie 2016
Miercuri din săptămâna 1 din Post
Ss. Întemeietori ai Societăţii „Slujitorii Sf. Fc. Maria” *; Teodor, soldat m.
Iona 3,1-10; Ps 50; Lc 11,29-32
LECTURA I
Ninivitenii au părăsit calea lor cea rea.
Citire din cartea profetului Iona 3,1-10
În zilele acelea, cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară. „Ridică-te, mergi la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo vestea pe care ţi-o spun eu!” 3 Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, după cuvântul Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers. 4 Iona a intrat în cetate; mergând o zi întreagă, striga şi zicea. „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus”. 5 Şi au crezut oamenii din Ninive în Dumnezeu: au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei. 6 Cuvântul a ajuns la regele din Ninive. S-a ridicat de pe tronul său, şi-a îndepărtat mantia de la el, s-a acoperit cu sac şi s-a aşezat pe cenuşă. 7 A făcut să se strige şi să se zică în Ninive un decret al regelui şi al mai-marilor lui: „Niciun om şi niciun animal din cireadă şi din turmă să nu guste nimic, să nu pască şi să nu bea apă! 8 Să se acopere oamenii şi animalele cu sac şi să-l invoce pe Dumnezeu cu putere, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi de la violenţa lui! 9 Cine ştie dacă Dumnezeu nu se va întoarce şi se va îndura? Poate se va întoarce da la mânia lui aprinsă şi nu vom pieri”. 10 Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, şi a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut şi nu l-a mai făcut.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 50(51),3-4.12-13.18-19 (R.: 19b)
R.: Inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui!
3 Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate,
şi, după mulţimea îndurărilor tale,
şterge fărădelegea mea!
4 Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu! R.
12 Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule,
şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul meu!
13 Nu mă alunga de la faţa ta
şi duhul tău sfânt nu-l lua de la mine! R.
18 Pentru că jertfele nu-ţi sunt plăcute
şi, chiar dacă ţi-aş aduce,
arderile de tot nu te-ar mulţumi.
19 Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul smerit,
inima căită şi smerită, Dumnezeule, n-o dispreţui! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Il 2,12-13
„Întoarceţi-vă la mine din toată inima, spune Domnul, căci eu sunt milostiv şi îndurător”!
EVANGHELIA
Acestei generaţii nu i se va da alt semn, decât semnul lui Iona.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,29-32
În acel timp, pe când mulţimea se îngrămădea în jurul lui, Isus a început să le spună: „Această generaţie este o generaţie rea; caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. 30Căci aşa cum Iona a devenit un semn pentru niniviteni, tot aşa va fi Fiul Omului pentru această generaţie. 31 Regina din Sud se va ridica la judecată cu oamenii acestei generaţii şi-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon şi, iată, aici este unul mai mare decât Solomon! 32 Oamenii din Ninive se vor ridica la judecată cu generaţia aceasta şi o vor condamna, pentru că ei s-au convertit la predica lui Iona şi, iată, aici este unul mai mare decât Iona”.
Cuvântul Domnului
Prima comuniune este aceea care se creează şi se dezvoltă între soţi: bazaţi pe forţa legăturii de iubire conjugală, bărbatul şi femeia „nu mai sunt doi, ci un singur trup”46 şi sunt chemaţi să crească mereu în comuniunea lor prin fidelitatea zilnică faţă de promisiunea matrimonială de totală dăruire reciprocă.
Prea târziu te-am iubit... 