Tocmai pentru faptul că iubirea soţilor este o participare specială la misterul vieţii şi al iubirii lui Dumnezeu însuşi, Biserica ştie că a primit misiunea specială de a păstra şi apăra demnitatea înaltă a Căsătoriei şi responsabilitatea extrem de mare a transmiterii vieţii umane.

Astfel, continuând tradiţia vie a comunităţii ecleziale în cursul istoriei, recentul Conciliu Vatican II şi magisteriul predecesorului meu papa Paul al VI-lea, exprimat în enciclica sa Humanae vitae, au transmis timpurilor noastre enunţarea, cu adevărat profetică, ce reafirmă şi propune cu claritate doctrina şi norma mereu veche şi mereu nouă a Bisericii despre Căsătorie şi despre transmiterea vieţii umane.

Pentru aceea, în ultima lor adunare părinţii sinodali au declarat textual: „Acest sfânt Sinod, reunit în credinţă cu urmaşul lui Petru, ţine cu tărie cele ce s-au propus în Conciliul Vatican II (cf. Gaudium et spes, 50) şi în enciclica Humanae vitae, în special că iubirea conjugală trebuie să fie pe deplin umană, exclusivă şi deschisă la o nouă viaţă”⁸³.

Doctrina Bisericii este situată astăzi într-o situaţie social-culturală, care o face pe de o parte mai greu de înţeles, iar pe de altă parte mai urgentă şi de neînlocuit pentru promovarea binelui adevărat al bărbatului şi al femeii.

Într-adevăr, progresul ştiinţific şi tehnic, pe care omul contemporan îl realizează mereu pentru dominarea naturii, nu măreşte numai speranţa de a crea o omenire nouă şi mai bună, ci provoacă şi o îngrijorare, tot mai mare pentru viitor. Unii se întreabă dacă e bine să trăieşti ori era mai bine de a nu se fi născut; se îndoiesc dacă este permis să aducă pe alţii la viaţă, din moment ce aceştia poate vor blestema propria lor viaţă într-o lume crudă, ale cărei cruzimi încă nu pot fi prevăzute. Alţii se gândesc că sunt singurii beneficiari ai avantajelor tehnicii şi exclud pe alţii cu mijloace anticoncepţionale sau cu alte metode chiar mai rele. Alţii, încătuşaţi cum sunt de mentalitatea de consum şi de unica preocupare de continuă creştere a bunurilor materiale, sfârşesc prin a nu mai înţelege nimic şi de aceea refuză bogăţia spirituală a unei noi vieţi umane. Motivul ultim al acestei mentalităţi este absenţa lui Dumnezeu din inima oamenilor, a lui Dumnezeu a cărui iubire singură este mai puternică decât toate îngrijorările lumii şi le poate învinge pe toate.

S-a născut astfel o mentalitate împotriva vieţii (antilife mentality), aşa cum reiese din multe probleme actuale: să ne gândim, de exemplu, la o anumită panică derivată din studiile de ecologie despre viitorul demografic al omenirii, care uneori exagerează pericolul creşterii demografice a omenirii în detrimentul calităţii vieţii.

Însă Biserica crede cu tărie că viaţa umană, chiar slabă şi suferindă, este mereu un dar minunat al Dumnezeului bunătăţii. Împotriva pesimismului şi egoismului care umbresc lumea, Biserica este de partea vieţii, ştiind să descopere în fiecare viaţă umană splendoarea acelui „da” şi „amin” care este Cristos însuşi⁸⁴. Împotriva lui „nu” care invadează şi răneşte lumea, Biserica îi contrapune un „da” puternic, apărând în felul acesta omenirea şi omul de toţi aceia care uneltesc şi rănesc viaţa.

Biserica este chemată să arate din nou tuturor, cu cea mai puternică şi clară convingere, voinţa ei de a promova cu orice mijloace viaţa umană şi de a o apăra împotriva oricărei uneltiri la fiinţa ei, în oricare stadiu de dezvoltare s-ar afla.

Pentru aceasta, Biserica dezaprobă, ca fiind o gravă ofensă adusă demnităţii umane şi dreptăţii, toate acele activităţi ale guvernelor sau ale altor autorităţi publice care încearcă să limiteze în orice mod libertatea soţilor în a se hotărî cu privire la existenţa copiilor. Ca urmare, orice violenţă exercitată de aceste autorităţi în favoarea contracepţiei şi chiar a sterilizării şi a avortului procurat trebuie condamnată şi respinsă cu tărie. În acelaşi mod, trebuie detestat ca fiind în mod grav injust faptul că în relaţiile internaţionale ajutorul economic acordat pentru promovarea popoarelor este condiţionat de programe de contracepţie, sterilizare şi avort provocat⁸⁵.

(din Familiaris consortio, nr. 29-30)