Se spune că nu este atât de important să înveți să citești, pe cât de important este să înveți să înțelegi ce citești. Ca și în muzică: mulți ascultă sunetele și cuvintele, dar puțin sunt cei care pătrund în armonia cântării, care înțeleg sensul și arta de dincolo de sunete.

Tocmai cuvintele lecturilor din această duminică m-au trimis cu gândul la muzică. Mai exact, m-au trimis cu gândul la un cântec care spune: „Iubirea ta, Doamne, pentru noi, este o invitație de a ne întoarce la tine”. O invitație se poate întrezări în fiecare lectură din această duminică, o invitație de a ne întoarce la Domnul, de a ne converti, de a veghea. Dar mai presus de toate este invitația de a crea o legătură personală cu Dumnezeu, de a intra într-un dialog „față către față”, de la inimă la inimă cu Domnul. Mereu am fost convins că adorația euharistică, acel moment de intimă tăcere cu Domnul din Preasfântul Sacrament, este unitatea de măsură a credinței noastre. Atât credem cât suntem capabili să stăm și să ne privim unul pe celălalt, să vorbim unul cu celălalt, să ne lăsăm binecuvântați, îndrumați, îmbrățișați de celălalt. Acesta este singurul rod, restul sunt doar frunze care ajută, ajută chiar mult, dar nu sunt roade!

Există pericolul ca trăind mereu sprijiniți de o comunitate (parohială, seminarială, familială, monastică) relația noastră cu Domnul să fie doar una „de grup”: ne rugăm împreună sau nu ne rugăm deloc; „citim” cele impuse de reguli și regulamente, dar nimic mai mult. Dacă suntem lăsați singuri, fără comunitate, există riscul să nu-l mai găsim pe Domnul, riscul să nu mai știm ce să facem, pentru că între noi și Domnul, pe lângă rapostul comunitar, nu a existat sau nu există un raport personal. Acestea două trebuie să se completeze reciproc, nu să se excludă!

Moise era în afara comunității când l-a întâlnit pe Domnul „într-o flacără de foc din mijlocul rugului”. Era „dincolo de pustiu”, era „la muntele lui Dumnezeu”. Acolo l-a văzut pe Domnul. Acolo i-a vorbit. Acolo în acel rug care ardea, dar nu se mistuia. Ardea continuu și cu toate acestea nu se consuma. „Muntele lui Dumnezeu” și „rugul care arde continuu fără să se mistuie” mă trimit cu gândul la Biserica și tabernacolul în care Cristos arde continuu pentru noi fără să se mistuie. Este mereu acolo. Este! „Eu sunt cel care sunt” pentru totdeauna. Mereu acolo. Mereu gata să ne primească. Mereu primul. Inițiativa, chemarea sunt ale lui: „Moise, Moise!”…

Câtă gingășie în cuvintele și cunoașterea pe care o are despre noi. Ne știe necazurile. Ne ascultă strigătele. Ne cunoaște durerea. Vine să ne salveze: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor şi să-l fac să urce din ţara aceea într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere”. Acesta este Domnul care ne invită astăzi să-l ascultăm și să intrăm într-o relație personală cu el, să începem un dialog de credință, de încredere, de speranță. El, Domnul „îţi iartă toate nelegiuirile şi te vindecă de orice boală, îţi răscumpără viaţa din adânc şi te încununează cu îndurare şi dragoste”. El, Domnul intervine pentru tine în fața fragilității vieții, în fața nimicirii neprevăzute și te apără: „Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! Poate va face fructe la anul”. Poate! Nu era prima dată când nu am rodit. De trei ani aștepta un semn, un fruct. Și totuși, chiar dacă evanghelistul nu ne spune decizia stăpânului, prudența și grija cu care a intervenit „viticultorul” ne îndeamnă să credem că am mai primit un an. Poate acesta va fi anul în care vom rodi. Și toate acestea pentru că a intervenit „El”. Însă ce roade așteaptă „stăpânul”?

Nu cred că trebuie să cădem în moralisme și formule consacrate dedicate faptelor bune. Nu cred că trebuie să ne limităm la ceea ce se vede, la faptele exterioare. Cred că trebuie să trecem de la „simplul” a fi mai buni – într-o lume în care e atât de greu să fii bun – la o relație „mai bună” cu „stăpânul și viticultorul”, la o relație mai bună cu pământul în care ne-am înfipt rădăcinile. Sterilitatea noastră din acești ani nu este legată doar de observarea poruncilor sau de moralitatea vieții noastre. Au și acestea rolul și rostul lor. Însă aici pare să fie vorba de mult mai mult: primirea lui Isus din Nazaret ca Mesia. Altfel spus, realizarea unei relații personale între noi și Isus, o legătură personală cu acel Isus care nu este doar simplul om din Nazaret, care nu este doar fiul tâmplarului de acum 2000 de ani, care nu este doar un înțelept și un vindecător, ci este Dumnezeu, este cel care și astăzi ca și acum 3000-4000 de ani se adresează omului, ție și mie, spunând: „Eu sunt cel care sunt”. Dumnezeu veșnic, același ieri, astăzi și întotdeauna. Pe acest Dumnezeu trebuie să-l primim în viața noastră. Cu acest Dumnezeu trebuie să avem un raport personal, nu doar comunitar. Acest Dumnezeu este cel care vine în viața noastră să caute rodul cel mai important: locul pe care Cristos, Isus din Nazaret îl are în viața noastră.

Nu este întâmplător avertismentul apostolului Paul în acest context: „cel care crede că se ţine pe picioare să vadă să nu cadă”. Nu sunt întâmplătoare cuvintele atât de dure și triste: „ cei mai mulţi dintre ei nu i-au plăcut lui Dumnezeu, de aceea au pierit în pustiu”. Cei mai mulți, spune Apostolul, și cred că-i cuprinde aici chiar și pe cei care fac parte din „comunități celebre”, mai mult sau mai puțin ierarhice, care se simt siguri pe ei ca și cum ar trăi într-un clan de care nimeni nu se poate atinge, nu sunt plăcuți lui Dumnezeu, nu sunt găsiți rodnici. Rodnic este doar cel care are și o relație personală cu Dumnezeu. „Cel care crede că se ţine pe picioare să vadă să nu cadă”…

Când ai simțit ultima dată chemarea lui Dumnezeu și i-ai răspuns asemenea lui Moise: „Iată-mă”. Când ai stat în tăcere să-l asculți? Când te-ai apropiat de el în adorație euharistică pentru a contempla bunătatea și răbdarea cu care ne-a „îngăduit și anul acesta”?

28 februarie 2016 

† DUMINICA a 3-a din Post
Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.
Ex 3,1-8a.10.13-15; Ps 102; 1Cor 10,1-6.10-12; Lc 13,1-9

LECTURA I
Cel Care Este m-a trimis la voi.
Citire din cartea Exodului 3,1-8a.13-15
În zilele acelea, Moise păştea turma lui Ietro, socrul său, preotul din Madian. A condus turma dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. ² Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc din mijlocul rugului. El s-a uitat şi, iată, rugul ardea cu foc, dar rugul nu se mistuia. ³ Moise a zis: „Ia să merg şi să văd această mare arătare: de ce nu se mistuie rugul!” ⁴ Când Domnul a văzut că el a mers să vadă, Dumnezeu l-a strigat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!” ⁵ El i-a zis: „Nu te apropia aici! Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!” ⁶ Şi a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob”. Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să-l privească pe Dumnezeu. ⁷ Domnul a zis: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. ^8a Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor şi să-l fac să urce din ţara aceea într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară în care curge lapte şi miere. ¹³ Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Iată, eu voi merge la fiii lui Israel şi le voi spune: «Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi»; şi dacă mă vor întreba: «Care este numele lui?», ce să le spun?” ¹⁴ Dumnezeu i-a zis lui Moise: „EU SUNT CEL CARE SUNT”. Şi a adăugat: „Aşa să le spui fiilor lui Israel: «EU SUNT m-a trimis la voi»”. ¹⁵Dumnezeu i-a mai zis lui Moise: „Aşa să le spui fiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi. Acesta este numele meu pentru veşnicie, aceasta este amintirea mea din generaţie în generaţie»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 102(103),1-2.3-4.6-7.8 şi 11 (R.: 8a)
R.: Îndurător şi milostiv este Domnul.
¹ Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
² Binecuvântează-l, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

³ El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
⁴ El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

⁶ Domnul face dreptate şi judecată dreaptă
tuturor celor care trăiesc în asuprire.
⁷ El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate, fiilor lui Israel. R.

⁸ Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
¹¹ Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este îndurarea sa faţă de cei care se tem de el. R.

LECTURA A II-A
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca avertizare pentru noi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,1-6.10-12
Fraţilor, nu vreau ca voi să rămâneţi în ignoranţă: părinţii noştri au fost cu toţii sub nor şi toţi au trecut prin mare ² şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare. ³ Toţi au mâncat aceeaşi hrană spirituală ⁴ şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei beau din stânca spirituală care îi urma, iar stânca era Cristos. ⁵ Totuşi cei mai mulţi dintre ei nu i-au plăcut lui Dumnezeu, de aceea au pierit în pustiu. ⁶ De fapt, acestea au devenit pentru noi exemple, ca să nu dorim cele rele aşa cum au dorit ei. ¹⁰ Nici să nu murmuraţi aşa cum au murmurat unii dintre ei şi au fost nimiciţi de îngerul nimicitor. ¹¹ Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca avertizare pentru noi, cei la care a ajuns sfârşitul veacurilor, ¹² aşa încât cel care crede că se ţine pe picioare să vadă să nu cadă!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,17b
„Convertiţi-vă, spune Domnul, pentru că împărăţia cerurilor s-a apropiat!”

EVANGHELIA
Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,1-9
În acel timp, au venit la Isus unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. ² El, răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? ³ Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. ⁴ Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? ⁵ Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”. ⁶ Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit ⁷ şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» ⁸ Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi la rădăcină! ⁹ Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”.

Cuvântul Domnului