În familie, comunitate de persoane, trebuie să fie rezervată o atenţie foarte specială copilului, dezvoltând o stimă profundă pentru demnitatea lui personală, unită cu un mare respect şi o grijă generoasă faţă de drepturile sale. Afirmaţia este valabilă pentru orice copil, dar capătă o urgenţă deosebită cu cât copilul este mic, are nevoie de toate, este bolnav, suferind ori handicapat.

Îngrijindu-se şi nutrind o gingaşă şi puternică grijă pentru orice copil care vine pe lume, Biserica îşi îndeplineşte o misiune fundamentală: este chemată, de fapt, să redescopere şi să arate în istorie exemplul şi porunca lui Cristos Domnul, care a voit să pună copilul în centrul împărăţiei lui Dumnezeu: „Lăsaţi pe copii să vină la mine…, căci a unora ca acestora aparţine împărăţia lui Dumnezeu”⁷⁵.

Repet ceea ce am spus la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la 2 octombrie 1979: „Doresc să-mi exprim bucuria pe care, pentru fiecare dintre noi, o constituie copiii, primăvara vieţii, anticipare a istoriei viitoare a fiecăreia dintre patriile pământului. Nici o ţară din lume, nici un sistem politic nu se poate gândi la viitorul lor decât prin imaginea acestor noi generaţii care vor primi de la părinţii lor patrimoniul complex al valorilor, al îndatoririlor şi aspiraţiilor naţiunii din care fac parte şi pe acela al întregii umanităţi. Grija pentru copii, chiar înainte ca ei să vadă lumina zilei, din prima clipă a conceperii şi urmând în anii copilăriei şi adolescenţei, este valorificarea cea dintâi şi fundamentală a relaţiei de la om la om. De aceea, ce se poate dori mai bine unei naţiuni şi chiar omenirii întregi, tuturor copiilor din lume, decât un viitor mai bun în care respectul pentru drepturile omului să devină realitate deplină în dimensiunile anului 2000 care se apropie?”⁷⁶.

Primirea, iubirea, stima, angajarea multiplă şi unitară – materială, afectivă, educativă, spirituală – pentru oricare copil care vine pe lume vor trebui să constituie totdeauna o notă distinctivă, la care nu se poate renunţa, pentru creştini şi în special pentru familiile creştine: în felul acesta, copiii, în timp ce vor putea creşte „în înţelepciune, în vârstă şi har înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”⁷⁷, vor oferi contribuţia lor preţioasă la edificarea comunităţii familiale şi la sfinţirea însăşi a părinţilor lor⁷⁸.

(din Familiaris consortio, nr. 26)