Pentru o nouă ordine internaţională

new-world-order-pyramid-of-powerÎn faţa dimensiunii mondiale, care caracterizează astăzi diferitele probleme sociale, familia vede lărgindu-se într-un mod total nou îndatorirea sa faţă de dezvoltarea societăţii. Este vorba de a coopera şi pentru o nouă ordine internaţională, pentru că numai în solidaritatea internaţională se poate face faţă şi rezolva problemele enorme şi dramatice ale dreptăţii în lume, ale libertăţii popoarelor şi ale păcii umanităţii.

Comunitatea spirituală a familiilor creştine, adânc înrădăcinată în credinţa şi speranţa comune şi vivificate de caritate, constituie o energie interioară care dă viaţă, răspândeşte şi dezvoltă dreptatea, reconcilierea, fraternitatea şi pacea dintre oameni. Fiind „mica Biserică”, familia creştină este chemată, asemenea „marii Biserici”, să fie semn de unitate pentru lume şi să exercite astfel rolul său profetic, dând mărturie despre împărăţia şi pacea lui Cristos, spre care se îndreaptă întreaga lume.

Familiile creştine vor putea realiza toate acestea fie prin opera lor educativă, adică oferind copiilor lor un model de viaţă bazat pe valorile adevărului, libertăţii, dreptăţii şi iubirii, fie printr-un rol activ şi responsabil pentru creşterea cu adevărat umană a societăţii şi a instituţiilor ei, fie prin susţinerea în diferite moduri a asociaţiilor specifice dedicate problemelor de ordin internaţional.

(din Familiaris consortio, nr. 48)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: