Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Mai 2016

Vino în ajutorul poporului ce cade și vrea să se ridice

Posted by Paxlaur pe 31/05/2016

Sfanta Fecioara Maria si Sfantul PetruLa sfârșitul Liturgiei orelor se înalță zilnic, printre alte antifone, această invocare a Bisericii către Maria:

«Maică binecuvântată a Răscumpărătorului,

Poarta cerului pururi deschisă, Steaua mării,

vino în ajutorul poporului ce cade și vrea să se ridice;

Tu care ai născut, spre uimirea făpturii, pe Cel Preasfânt ce ți-e Părinte.»

«Spre uimirea făpturii!» Cuvintele exprimă acea uluire a credinței care însoțește misterul maternității divine a Mariei. Îl însoțește, într-un anume sens, în inima întregii făpturi și, în mod direct, în inima întregului popor al lui Dumnezeu, în inima Bisericii. Cât de minunat de departe a mers Dumnezeu, Creatorul și Stăpânul a toate, în «dezvăluirea de sine» făcută omului!  (147) Cât de limpede a depășit toate spațiile de infinită «distanță» care o despart pe creatură de Creator! Dacă în sine El rămâne inefabil și nepătruns, este și mai inefabil și nepătruns în realitatea ÎntrupăriiCuvântului făcut Om din Fecioara din Nazaret.

Dacă Dumnezeu din veșnicie a hotărât să îl cheme pe om ca să fie părtaș la firea dumnezeiască (cf. 2 Pt 1, 4), se poate spune că a prestabilit «îndumnezeirea» (deificatio) omului în contextul istoric al acestuia, așa încât, și după căderea în păcat, El este gata să reînnoiască, dând un preț mare, planul etern al iubirii sale, prin «într-omenirea» (humanatio) Fiului celui de o ființă cu El. Întreaga făptură, și mai ales omul, nu poate să nu rămână uluit de acest dar de care s-a făcut părtaș în Duhul Sfânt: «Căci așa a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul său unul născut» (In 3, 16).

În centrul acestui mister, în adâncul acestei uluiri a credinței, se află Maria. Maica binecuvântată a Răscumpărătorului a trăit-o cea dintâi: «Tu care ai născut, spre uimirea făpturii, pe cel Preasfânt ce ți-e Părinte!»

Prin cuvintele acestei antifone liturgice este exprimat și adevărul despre «marea transformare» pe care Misterul Întrupării o determină în condiția omului. Este o transformare ce aparține întregii lui istorii, de la începutul acesteia, dezvăluit în primele capitole din Geneză și până la capătul ei, în perspectiva sfârșitului lumii, în privința căruia Cristos nu ne-a dezvăluit «nici ziua nici ceasul» (Mt 25, 13). Este o trecere neîncetată și continuă de la cădere la ridicare, de la omul păcatului la omul harului și al dreptății. Liturgia, mai ales în timpul Adventului, se referă la punctul decisiv al acestei transformări și subliniază acel necontenit «astăzi și acum», exclamând: «Vino în ajutorul poporului ce cade și vrea să se ridice!»

Aceste cuvinte se referă la fiecare om, la comunități, națiuni și popoare, la generațiile și epocile istoriei umane, la timpurile noastre, la acești ani ai Mileniului ce se îndreaptă spre sfârșit: «Vino, vino în ajutorul poporului ce cade!»

Aceasta este invocația adresată Mariei, «Maica binecuvântată a Răscumpărătorului», este invocația adresată lui Cristos, care prin Maria a intrat în istoria neamului omenesc. An de an această antifonă se înalță către Maria, evocând mereu clipa în care s-a petrecut acea esențială transformare istorică, transformare care, într-un anume sens, dăinuie ireversibilă: trecerea de la «cădere» la «ridicare».

Omenirea a făcut descoperiri minunate și a obținut rezultate incredibile în domeniul științei și tehnicii, a realizat lucruri mărețe pe calea progresului și civilizației și în ultima vreme s-ar putea spune că a reușit să accelereze cursul istoriei; însă transformarea fundamentală, care s-ar putea numi «originară», însoțește pururi drumul omului și, prin toate evenimentele istorice, îi însoțește pe toți și pe fiecare în parte. Este trecere între «cădere» și «ridicare», între moarte și viață. Este și o provocare neîncetată a conștiințelor umane, o provocare a întregii conștiințe istorice a omului: provocarea de a urma, în felul vechi și mereu nou, calea «fără cădere» și calea «ridicării» în caz de cădere.

În timp ce Biserica, împreună cu întreaga omenire, se apropie de hotarul dintre două milenii, primește, alături de toată comunitatea celor ce cred și în unire cu orice om de bunăvoință, marea provocare conținută în cuvintele antifonei mariane despre «poporul ce cade și vrea să se ridice» și, în același timp, ea se îndreaptă spre Răscumpărătorul și spre Maica lui cu invocația: «Vino în ajutor!» Într-adevăr, Biserica o vede – după cum dă mărturie această rugăciune liturgică – pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în misterul mântuitor al lui Cristos și în propriul său mister; o vede adânc înrădăcinată în istoria omenirii, în chemarea veșnică a omului, după planul pe care Dumnezeu în Providența sa l-a orânduit din veșnicie pentru el; îi vede prezența maternă și participarea la problemele numeroase și complexe legate de viața indivizilor, a familiilor și națiunilor din zilele noastre; o vede ca ajutor al poporului creștin în lupta neîncetată între bine și rău, pentru ca el «să nu cadă» sau, dacă a căzut, «să se ridice» iarăși.

Doresc din inimă ca și gândurile din această Enciclică să contribuie la reînnoirea acestei viziuni în inimile tuturor credincioșilor.

Ca Episcop al Romei, îmbrățișez cu sărutarea păcii pe toți aceia spre care se îndreaptă aceste considerații, îi salut și îi binecuvântez în Domnul nostru Isus Cristos.

Roma, Sfântul Petru.

25 martie, în solemnitatea Buneivestiri, anul 1987, al nouălea al pontificatului meu.

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 51-52 – Încheierea!
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Anunțuri

Posted in Lecturi, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

Cum sa ai mai multa energie – Planul de o zi

Posted by Paxlaur pe 30/05/2016

Poti crede ca rutina ta zilnica este facuta de asa natura incat sa-ti dea energie, dar este posibil ca stilul tau de viata sa te sece de energie. Iata cel mai inovator plan care poate transforma oboseala in energie in doar o zi. Iti oferim sfaturi care sa te ajute sa-ti iei energia din mancarea pe […]

https://prietendevremerea.wordpress.com/2016/05/30/cum-sa-ai-mai-multa-energie-planul-de-o-zi/

Posted in Diverse | Leave a Comment »

Motivul oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși!

Posted by Paxlaur pe 30/05/2016

Gradina Maslinilor_pace    Fraților, să încercăm să vedem de unde vine faptul că, atunci când cineva aude un cuvânt disprețuitor, adesea îl lasă să treacă fără să reacționeze în vreun fel, ca și cum nu l-ar fi auzit, iar altă dată, îndată ce l-a auzit, se tulbură și se consumă. Mă întreb, care este moti­vul acestei diferențe? Acest fapt are una sau mai multe explicații? Îmi dau seama că există multe explicații și motive, dar este una care stă înaintea celorlalte și dă naștere la toate celelalte, după cum a spus cineva: Aceasta derivă din starea diferită în care se află cineva la momentul respectiv.
De fapt, cel care se află în rugăciune sau în contem­plație îl suportă cu ușurință pe fratele său care îl insultă și rămâne impasibil. Uneori, aceasta se întâmplă dato­rită iubirii prea mari pe care o are cineva față de fratele său. Datorită acestei iubiri, el suportă cu multă răbdare orice din partea fratelui său. De asemenea, aceasta poate să derive din dispreț. Atunci când cineva disprețuiește sau își bate joc de cel care a voit să-l insulte, nu-l învrednicește nici măcar cu o privire sau cu un cuvânt sau, vorbind cu cineva, nu amintește de insultele și vorbirile sale de rău, considerându-l ca cel mai demn de dispreț dintre toți.
De aici, așadar, poate să derive faptul, după cum am spus, ca cineva să nu se tulbure, să nu se chinuiască dacă este disprețuit sau să nu ia în considerare lucrurile care îi sunt spuse. În schimb, se întâmplă ca cineva să se tulbure și să se chinuiască din cauza cuvintelor unui frate atunci când se află într-o stare foarte critică sau când îl urăște pe fratele său. Totuși, există multe alte cauze ale acestui fenomen, care sunt prezentate în mod diferit. Dar, dacă facem o cercetare atentă, primul motiv al oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși.
De aici izvorăsc toate molestările și tulburările, acesta este motivul pentru care nu avem niciodată puțină pace. Și nu trebuie să ne mirăm, deoarece am învățat de la oamenii sfinți că nu există pentru noi altă cale în afară de aceasta pentru a ajunge la liniște. Că lucrurile stau în felul acesta, putem să constatăm din foarte multe cazuri. Și noi, inactivi și iubitori ai liniștii, ne facem iluzii și credem că am ales calea cea dreaptă atunci când suntem de nesuferit în toate, neacceptând vreodată să ne învinovățim pe noi înșine.
Așa stau lucrurile. Oricâte virtuți ar avea omul, chiar să fie nenumărate și infinite, dacă el se îndepărtează de această cale, niciodată nu va avea pace, ci va fi mereu chinuit sau îi va chinui pe ceilalți, și se va osteni în zadar.

Din Învățăturile sfântului Dorotei, abate
(Înv. 7, Despre autoacuzare, 1-2: PG 88, 1695-1699:
Motivul oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuși)

Posted in E bine de ştiut, Lecturi | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: