A ne ruga lăsând ca Dumnezeu să ne privească. Cele patru tipuri de rugăciune

Forta credintei si a rugaciunii
Forta credintei si a rugaciunii

„Primul lucru pentru un discipol este să stea cu Învăţătorul, să-l asculte, să înveţe de la El. Este un drum care durează toată viaţa. Înseamnă a sta în prezenţa Domnului, a ne lăsa priviţi de El. A ne lăsa priviţi de Domnul. Aceasta este o manieră de a ne ruga. Este un pic plictisitoare, te face să adormi? Adoarme, el tot te va privi. Dar eşti sigur că El te priveşte”. Aceste cuvinte rostite de Francisc în septembrie 2013 în cursul unei audienţe pentru cateheţi, reprezintă un leitmotiv în predica sa şi sugerează, inspirându-se din scrierile şi din mărturiile unor sfinţi din istoria Bisericii, un mod de a se ruga care îi lasă lui Dumnezeu toată iniţiativa.

În 2003, revista lunară 30Giorni publica o conversaţie ţinută de Albino Luciani despre rugăciune.

Recitind-o, uimeşte sintonia profundă între cel care avea să devină Papa Ioan Paul I, şi al treilea succesor al său. Luciani, după ce a vorbit despre „sentimentul de adoraţie, de uimire în faţa lui Dumnezeu”, sugerând să ne simţim „mereu mici, lipsiţi, în faţa” Lui, adăuga: „Trebuie să-i ajutăm pe credincioşi să-l adore pe Domnul, să-i mulţumească. Nimeni nu este mare în faţa lui Dumnezeu. În faţa lui Dumnezeu chiar şi Sfânta Fecioară Maria s-a simţit privită, mică. Este foarte important să ne simţim priviţi de Dumnezeu. Să ne simţim obiect al iubirii pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Sfântul Bernard, când era foarte mic, într-o noapte de Crăciun, a adormit în biserică şi a visat. I s-a părut că-l vede pe Isus prunc care spunea, arătându-l cu degetul: «Iată-l acolo, pe micul meu Bernard, pe marele meu prieten». S-a trezit, însă impresia din acea noapte nu s-a mai şters şi a avut o influenţă enormă asupra vieţii sale. Să ne simţim mici, pentru că suntem mici. Dacă nu ne simţim mici este imposibilă credinţa. Cine ridică creasta, cine se mândreşte prea mult, nu are încredere în Dumnezeu. Tu eşti foarte mare, Doamne, eu, în faţa ta, foarte mic. Nu-mi este ruşine să spun asta. Şi voi face cu plăcere ceea ce îmi ceri”.

Episcopul de atunci de Vittorio Veneto explica faptul că nu este un mistic. „Sfânta Tereza, care era o femeie foarte expertă, spune: «Eu am cunoscut sfinţi, adevăraţi sfinţi, care nu erau contemplativi, şi am cunoscut contemplativi care aveau haruri de rugăciune superioară, care însă nu erau sfinţi». Ceea ce înseamnă că «salvo meliore iudicio», n-ar fi necesară contemplaţia pentru sfinţenie. De aceea, cu privire la contemplaţie nu pot deci să vă întreţin, pentru că în mod sincer nu mă pricep la asta, chiar dacă am citit nişte cărţi. De aceea mă opresc la rugăciunea simplă, cea umilă, cea a sufletelor simple”.

„Eu explic de obicei – adăuga Luciani – cu un exemplu foarte simplu şi practic. Ascultaţi: este tata care sărbătoreşte ziua onomastică: în casă au organizat un pic de sărbătoare. Vine momentul: el ştie deja despre ce e vorba şi spune: «Acum să vedem cu ce mă onorează!». Mai întâi vine cel mai mic dintre copiii săi: l-au învăţat poezia pe de rost. Sărmanul mititel! Este acolo în faţa tatălui, recită poezia sa. «Bravo!», îi spune tata, «mi-a făcut mare plăcere, te-ai descurcat bine, mulţumesc, dragule». Pe de rost. Pleacă micuţul şi se prezintă al doilea copil, care deja este la şcoala medie. Ah, nici măcar nu s-a străduit să înveţe o poezioară pe de rost; a pregătit un mic discurs, de-ale lui, treburi de-ale lui. Eventual scurt, dar îşi dă aere de orator. «N-aş fi crezut», spune tata, «că tu eşti aşa de bun să faci discursuri, dragule». Este mulţumit tata: dar uite ce gânduri frumoase!… Nu e chiar o capodoperă, dar… A treia, domnişoara, fiica. Aceasta a pregătit simplu un buchet de garoafe roşii. Nu spune nimic. Merge în faţa tatălui, nici măcar un cuvânt: însă este emoţionată, este aşa de roşie încât nu se ştie dacă este mai roşie ea sau garoafele. Şi tata îi spune: «Se vede că mă iubeşti, eşti aşa de emoţionată». Dar nici măcar un cuvânt. Însă florile îi fac plăcere, în special pentru că o vede aşa de emoţionată şi aşa de plină de afect. Apoi este mama, este soţia. Nu dă nimic. Ea îl priveşte pe soţul ei şi el o priveşte pe ea: pur şi simplu o privire. Ştiu atâtea lucruri. Acea privire reevocă un întreg trecut, o întreagă viaţă. Binele, răul, bucuriile, durerile familiei. Nu este altceva”.

„Sunt cele patru tipuri de rugăciune – explica episcopul de Vittorio Veneto -. Primul este rugăciunea vocală: când spun rozariul cu atenţie, când spun Pater nosterAve Maria; atunci suntem nişte copii. Al doilea, micul discurs, este meditaţia. Gândesc eu şi fac discursul meu cu Domnul; gânduri frumoase precum şi afecte profunde, să ne înţelegem. Al treilea, buchetul de garoafe, este rugăciunea afectivă. Fetiţa atât de emoţionată şi atât de afectuoasă. Aici nu este nevoie de multe gânduri, e suficient a lăsa să vorbească inima. «Dumnezeul meu, te iubesc». Dacă unul face şi numai cinci minute de rugăciune afectivă, face mai bine decât meditaţia. Al patrulea, soţia, este rugăciunea simplităţii sau a privirii simple, cum se spune. Mă pun în faţa Domnului şi nu spun nimic. Într-o manieră îl privesc. Pare că valorează puţin, această rugăciune, în schimb poate să fie superioară celorlalte”.

(De Andrea Tornielli,
După Vatican Insider, 2 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Gata cu zidurile de egoism, Europei îi trebuie o schimbare

puterea unitatii„Dacă întreaga Europă vrea să fie o familie de popoare, să repună în centru persoana umană, să fie un continent deschis şi primitor, să continue să realizeze forme de cooperare nu numai economică ci şi socială şi culturală”. Papa se adresează astfel întâlnirii organizate la München din Bavaria, de la 30 iunie până astăzi, de reţeaua ecumenică Împreună pentru Europa, la care sunt adunaţi în oraşul german peste 300 de mişcări şi comunităţi creştine de diferite confesiuni. În video-mesajul său, după referendumul care a stabilit ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit), Francisc stigmatizează „zidurile” vizibile şi cele invizibile care străbat bătrânul continent („Ziduri de egoism politic şi economic, fără respect faţă de viaţa şi demnitatea fiecărei persoane”), aminteşte că Europa se află într-o lume „tot mai globalizată şi, de aceea, tot mai puţin eurocentrică” şi îndeamnă: „Avem nevoie de o schimbare!”.

„Aveţi dreptate”, spune papa Francisc. „Este ora de a ne pune împreună, pentru a înfrunta cu adevărat spirit ecumenic problematicile din timpul nostru. În afară de câteva ziduri vizibile se întăresc şi cele invizibile, care tind să împartă acest continent. Ziduri care se înalţă în inimile persoanelor. Ziduri făcute din frică şi din agresivitate, din lipsă de înţelegere faţă de persoanele de origine sau convingere religioasă diferită. Ziduri de egoism politic, fără respect faţă de viaţa şi demnitatea fiecărei persoane. Europa – subliniază pontiful argentinian – se află într-o lume complexă şi puternic în mişcare, tot mai globalizată şi, de aceea, tot mai puţin eurocentrică. Dacă recunoaştem aceste problematici epocale – continuă Papa – trebuie să avem curajul de a spune: avem nevoie de o schimbare!”.

„Europa este chemată să reflecteze şi să se întrebe dacă patrimoniul său imens, impregnat de creştinism, aparţine unui muzeu, sau încă este capabil să inspire cultura şi să dăruiască întregii omeniri comorile sale”, afirmă Jorge Mario Bergoglio. „Sunteţi adunaţi pentru a înfrunta împreună aceste provocări deschise în Europa şi pentru a aduce în lumină mărturii ale unei societăţi civile care lucrează în reţea pentru primirea şi solidaritatea faţă de cei mai slabi şi dezavantajaţi, pentru a construi punţi, pentru a depăşi conflictele declarate sau latente. Istoria Europei este istoria unei întâlniri continue dintre cer şi pământ: cerul indică deschiderea spre transcendent, spre Dumnezeu, care a caracterizat din totdeauna pe omul european; şi pământul reprezintă capacitatea sa practică şi concretă de a înfrunta situaţii şi probleme. Şi voi, comunităţi şi mişcări creştine născute în Europa, sunteţi purtători de carisme multiple, daruri ale lui Dumnezeu care trebuie puse la dispoziţie. «Împreună pentru Europa» este o forţă de coeziune cu obiectivul clar de a traduce valorile de bază ale creştinismului în răspuns concret la provocările unui continent în criză. Stilul vostru de viaţă se întemeiază pe iubirea reciprocă, trăită cu radicalitate evanghelică. O cultură a reciprocităţii înseamnă a se confrunta, a se stima, a se primi, a se susţine reciproc. Înseamnă a valoriza varietatea carismelor, în aşa fel încât să conveargă spre unitate şi a o îmbogăţi. Prezenţa lui Cristos printre voi, transparentă şi tangibilă, este mărturia care induce la credinţă”.

„Orice unitate autentică trăieşte din bogăţia diversităţilor care o compun – ca o familie, care este cu atât mai unită cu cât fiecare dintre componenţii săi poate să fie până la capăt el însuşi fără teamă”, mai afirmă Papa. „Dacă întreaga Europă vrea să fie o familie de popoare, să repună în centru persoana umană, să fie un continent deschis şi primitor, să continue să realizeze forme de cooperare nu numai economică ci şi socială şi culturală”.

„Dumnezeu aduce mereu noutate. De câte ori aţi experimentat deja asta în viaţa voastră! Suntem deschişi şi astăzi la surprizele sale? Voi, care aţi răspuns cu curaj la chemarea Domnului, sunteţi chemaţi să arătaţi noutatea sa în viaţă şi astfel să faceţi să înflorească roadele Evangheliei, roade răsărite din rădăcinile creştine, care de 2000 de ani hrănesc Europa. Şi veţi aduce roade şi mai mari! Menţineţi prospeţimea carismelor voastre; ţineţi vie acest «Împreună» al vostru şi lărgiţi-l! faceţi ca ale voastre case, comunităţi şi oraşe să fie laboratoare de comuniune, de prietenie şi de fraternitate, capabile să integreze, deschise la întreaga lume. Împreună pentru Europa? Astăzi – încheie Francisc – este mai necesar ca oricând. În Europa atâtor naţiuni, voi mărturisiţi că suntem fii ai unicului Tată şi fraţi şi surori între noi. Sunteţi o sămânţă preţioasă de speranţă, pentru ca Europa să redescopere vocaţia sa de a contribui la unitatea tuturor”.

Manifestarea de la München din Bavaria, intitulată „Întâlnire – Reconciliere – Viitor”, se încheie astăzi, în Karlsplatz centrală, cu intervenţiile secretarului general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, Olav Fykse Tveit, ale cardinalilor catolici Kurt Koch şi Reinhard Marx, ale episcopilor evanghelici Frank Otfried July şi Heinrich Bedford-Strohm, a mitropolitului ortodox Serafim Joanta, reprezentând diferitele Biserici. Pentru mişcări şi comunităţi intervin Maria Voce (Mişcarea Focolarinilor), Gerhard Pross (Ymca Esslingen), Andrea Riccardi (Sfântul Egidiu), Michelle Moran (ICCRS), Walter Heidenreich (FCJG Luedenscheid), părintele Heinrich Walter (Mişcarea Schönstatt).

Reţeaua ecumenică Împreună pentru Europa a iniţiat propriul parcurs în 1999. Evenimentul de astăzi este transmis în transmisiune directă în şapte limbi pe situl http://www.togheter4europe.org. Manifestarea din München este sub patronajul UNESCO, al Consiliului Europei, al Parlamentului European şi al Comisiei Europene. „«Unitatea este posibilă» este o afirmaţie absurdă astăzi într-o Europă marcată de terorismul global, de înmulţirea războaielor, de migraţii cu dimensiuni biblice, de intoleranţa crescândă?”, s-a întrebat în intervenţia sa Maria Voce, lider al focolarinilor. „Vorbim despre un vis, despre o utopie? Nu. Vorbim despre o experienţă pe care diferite mişcări şi comunităţi creştine din Europa o trăiesc deja de peste 15 ani, mărturisind că unitatea este posibilă”.

La München, în afară de cel al Papei, a fost transmis şi un video-mesaj al patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu: „Probabil niciodată n-a fost atâta nevoie şi chemare de a ne reuni, de a sta împreună şi de a acţiona în solidaritate – atât în Europa, mai în general în regiunile înconjurătoare, cât şi la nivel global”, a spus el, amintind că „de fiecare dată când s-a aflat în faţa dificultăţilor şi problemelor, precedentul patriarh ecumenic Athenagoras, veneratul nostru predecesor, obişnuia să spună: «Vino, să ne privim în ochi». Şi astfel ne rugăm şi sperăm că vă veţi aminti de aceste cuvinte înţelepte ale sale ori de câte ori lumea ne va prezenta provocări care vor vrea să ne împartă sau să ne sustragă de la comuniune şi de la a sta împreună”.

(De Iacopo Scaramuzzi,
după Vatican Insider, 2 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: