Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Noiembrie 2016

Pentru sărbătoarea sfântului Andrei

Posted by Paxlaur pe 30/11/2016

Martiriul sfantului AndreiÎn cadrul schimbului tradiţional de delegaţii pentru sărbătorile respective ale sfinţilor patroni – 29 iunie la Roma pentru celebrarea sfinţilor Petru şi Paul şi 30 noiembrie la Istanbul pentru celebrarea sfântul Andrei – cardinalul Kurt Koch conduce delegaţia Sfântului Scaun pentru sărbătoarea Patriarhiei ecumenice. Cardinalul, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, este însoţit de episcopul secretar Brian Farrell şi de subsecretarul monsenior Andrea Palmieri. La Istanbul s-a unit la delegaţie nunţiul apostolic din Turcia, arhiepiscopul Paul F. Russell. Delegaţia Sfântului Scaun a luat parte la solemna dumnezeiască Liturghie prezidată de Bartolomeu în biserica patriarhală „Sfântul Gheorghe” la Fanar şi a avut o întâlnire cu patriarhul şi conversaţii cu comisia sinodală care se ocupă de relaţiile cu Biserica Catolică. Cardinalul Koch a încredinţat patriarhului ecumenic un mesaj autograf al papei Francisc – pe care l-a citit la încheierea dumnezeieştii Liturghii – însoţit de un dar. Iată o traducere a mesajului pontifical.

Sanctităţii Sale Bartolomeu
arhiepiscop de Constantinopol
patriarh ecumenic

Sanctitate, pentru mine este o mare bucurie să reînnoiesc tradiţia de a trimite o delegaţie la solemna celebrare a sărbătorii sfântului Andrei apostolul, patron al Patriarhiei Ecumenice, cu scopul de a transmite cele mai bune urări ale mele dumneavoastră, iubit frate în Cristos, precum şi membrilor Sfântului Sinod, clerului şi tuturor credincioşilor reuniţi pentru a-l comemora pe sfântul Andrei. Sunt bucuros să răspund în acest mod obiceiului de a trimite o delegaţie a Bisericii din Constantinopol pentru solemnitatea sfinţilor Petru şi Paul, sfinţi patroni ai Bisericii din Roma.

Schimbul de delegaţii dintre Roma şi Constantinopol cu ocazia respectivelor sărbători în cinstea fraţilor apostoli Petru şi Andrei este un semn vizibil al legăturilor profunde care deja ne unesc. Este şi o exprimare a dorinţei noastre de comuniune tot mai profundă, până în ziua în care, cu voia lui Dumnezeu, vom putea mărturisi iubirea noastră reciprocă împărtăşindu-ne la aceeaşi masă euharistică. În acest drum spre refacerea comuniunii euharistice dintre noi, suntem susţinuţi de mijlocirea nu numai a sfinţilor noştri patroni, ci şi a cetei de martiri din orice timp, care „în pofida dramei diviziunii […], au păstrat în ei înşişi o alipire de Cristos şi de Tatăl său atât de radicală şi absolută încât să poată ajunge până la vărsarea sângelui” (Papa Ioan Paul al II-lea, Ut unum sint, nr. 83).

Pentru catolici este izvor de încurajare autentică faptul că la Sfântul şi Marele Conciliu care s-a ţinut în iunie la Creta a fost confirmată angajarea puternică de a reface unitatea creştinilor. Mereu fidel faţă de tradiţie, dumneavoastră, Sanctitate, aţi rămas în mod constant conştient de dificultăţile existente pentru unitate şi niciodată n-aţi încetat să susţineţi iniţiative menite să promoveze întâlnirea şi dialogul. Însă istoria raporturilor dintre creştini a fost în mod trist marcată de conflicte care au lăsat o amprentă profundă în amintirea credincioşilor. Pentru acest motiv, unii rămân alipiţi de atitudini din trecut. Ştim că numai rugăciunea, faptele bune comune şi dialogul pot ne pot face capabili să depăşim diviziunea şi să ne apropiem mai mult unii de alţii.

Graţie procesului de dialog, în ultimele decenii catolicii şi ortodocşii au început să se recunoască reciproc ca fraţi şi surori şi să aprecieze darurile unii altora şi împreună au proclamat Evanghelia, au slujit omenirea şi cauza păcii, au promovat demnitatea fiinţei umane şi valoarea inestimabilă a familiei şi s-au îngrijit de cei mai nevoiaşi, precum şi de creaţie, casa noastră comună. Şi dialogul teologic întreprins de Comisia mixtă internaţională a dat o contribuţie importantă la înţelegerea reciprocă. Recentul document despre Sinodalitate şi Primat în primul mileniu. Spre o înţelegere comună în slujba unităţii Bisericii este rod al unui studiu lung şi intens din partea membrilor Comisiei mixte internaţionale, la care extind recunoştinţa mea sinceră. Deşi rămân multe chestiuni, reflecţia comună asupra raportului dintre sinodalitate şi primat în primul mileniu poate să ofere un fundament solid pentru a discerne moduri în care primatul va putea să fie exercitat în Biserică atunci când toţi creştinii din Orient şi din Occident vor fi în sfârşit reconciliaţi.

Îmi amintesc cu mare afect de recenta noastră întâlnire la Assisi cu alţi creştini şi reprezentanţi ai tradiţiilor religioase, reuniţi pentru a oferi un apel comun pentru pacea în toată lumea. Întâlnirea noastră a fost o oportunitate fericită pentru a aprofunda prietenia noastră, care îşi are exprimare într-o viziune comună cu privire la marile chestiuni care se referă la viaţa Bisericii şi a întregii societăţi.

Sanctitate, acestea sunt câteva dintre speranţele mele cele mai profunde pe care am voit să le exprim în spirit de fraternitate autentică. Asigurându-vă de amintirea mea zilnică în rugăciune, reînnoiesc cele mai bune urări ale mele de pace, sănătate şi binecuvântări îmbelşugate asupra dumneavoastră şi asupra tuturor celor care sunt încredinţaţi grijilor dumneavoastră. Cu sentimente de afect fratern şi apropiere spirituală, schimb cu dumneavoastră, Sanctitate, o îmbrăţişare de pace în Domnul.

Francisc

(Pentru sărbătoarea sfântului Andrei
Viziune împărtăşită
după L’Osservatore Romano, 1 decembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut, ecumenism, Lecturi, Sfântul Andrei | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Roma în lumini de sărbătoare (fotografii)

Posted by Paxlaur pe 28/11/2016

Roma începe să se îmbrace în lumini de sărbătoare…

roma-in-culorile-noptii_paxlaur_12roma-in-culorile-noptii_paxlaur_13roma-in-culorile-noptii_paxlaur_20roma-in-culorile-noptii_paxlaur_14roma-in-culorile-noptii_paxlaur_19roma-in-culorile-noptii_paxlaur_15roma-in-culorile-noptii_paxlaur_16roma-in-culorile-noptii_paxlaur_17roma-in-culorile-noptii_paxlaur_21

roma-in-culorile-noptii_paxlaur_18

Posted in Imagini si fotografii, Roma | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Adevărata iubire vrea veşnicia…

Posted by Paxlaur pe 27/11/2016

Elderly couple rest at tropical resortCe speranţă ar fi o speranţă valabilă numai pentru această viaţă pământească şi a cărei unică forţă ar consta în ultimă analiză în apropierea de sfârşitul sigur al vieţii noastre în mormânt? Atunci cu adevărat, cum spune pe bună dreptate Paul, am fi „cei mai vrednici de milă dintre toţi oamenii” (1Cor 15,19). Însă speranţa creştină demnă de acest nume are o respiraţie mai amplă. Ea dă dovadă despre sine exact dincolo de moarte. De fapt, adevărata iubire vrea veşnicia, cum a subliniat în manieră pertinentă poetul francez Gabriel Marcel: a iubi cu adevărat pe cineva înseamnă a-i spune că nu va muri. Adevărata speranţă dă dovadă despre sine în faptul că acordăm celor morţi viaţa veşnică.

Mai mult, iubirea infinită a lui Dumnezeu vrea veşnicia pentru fiecare om. În asta constă marea speranţă a credinţei creştine, cum a exprimat Papa Benedict al XVI-lea cu cuvinte foarte frumoase în Spe salvi, referindu-se la cele spuse de către Giuseppina Bakhita: „Eu sunt în mod definitiv iubită şi orice lucru s-ar întâmpla – eu sunt aşteptată de această Iubire” (nr. 3).

Escatologia creştină promite omului viitorul, dacă omul trăieşte în acea mare speranţă care poate să fie numai Dumnezeu, care este singurul care ne poate dărui ceea ce nu putem obţine singuri, adică viaţa veşnică. Dinamica acestei speranţe în viaţa omului este descrisă de pilotul şi scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă vrei să construieşti o barcă, nu aduna oameni pentru a tăia lemne, a împărţi îndatoririle şi a da ordine. Ci trezeşte în ei dorinţa faţă de marea vastă şi infinită”. Dacă transferăm această maximă la credinţa creştină şi la vestirea sa, putem s-o declinăm în sensul următor: este mai important a trezi în omul de astăzi dorinţa faţă de oceanul amplu al vieţii veşnice decât a organiza viaţa prezentă.

S-ar răstălmăci maxima lui Saint-Exupéry dacă s-ar înţelege ca o invitaţie la evadare din lume şi o promisiune iluzorie a lumii de dincolo, după cum i se reproşează creştinismului de către Ludwig Feuerbach şi de către Karl Marx. Aşadar trebuie percepută şi cealaltă latură a maximei lui Saint-Exupéry: în dorinţa de a construi o barcă, oricât ar fi mai bine mai degrabă a trezi în om dorinţa faţă de marea vastă şi infinită decât a tăia lemne, a împărţi îndatoririle şi a da ordine, imediat ce dorinţa faţă de marea vastă şi infinită s-a trezit, oamenii vor trece imediat la muncă şi vor construi barca aşa cum a fost prevăzut.

În mod analog, speranţa creştină în viaţa veşnică nu întunecă deloc privirea îndreptată spre viaţa prezentă, pământească, ci arată în mod deosebit importanţa credinţei creştine în viaţa oamenilor. Pentru că, după promisiunea credinţei creştine, viaţa prezentă va fi glorificată în viitor în Dumnezeu, speranţa în viaţa după moarte atrage atenţia creştinului la viaţa prezentă înainte de moarte. Privirea încrezătoare care se îndreaptă dincolo de graniţele morţii spre împlinirea vieţii în lumea de dincolo nu poate aşadar să-l abată vreodată pe creştin de la îndatoririle din prezent; mai degrabă ea îl induce să înfrunte aceste îndatoriri în manieră hotărâtă şi să se angajeze în favoarea vieţii celorlalţi oameni şi a întregii creaţii.

Această consecinţă logică a credinţei a avut confirmare în diferite moduri în istoria creştinismului. E suficient să amintim exemplul elocvent al acelor comunităţi monastice şi călugăreşti care, din dorinţa vieţii veşnice ca patrie, au părăsit patria lor pământească pentru a-l căuta şi a-l mărturisi pe Cristos ca străini în ţinuturi străine, intrând astfel să facă parte din marii răspânditori de civilizaţie şi de cultură în peisajul european.

În mod asemănător, noi, creştinii, ne aflăm astăzi în faţa provocării de a menţine într-un echilibru sănătos ceea ce nu poate să fie divizat, păstrând priorităţile juste, aşa cum a observat în manieră pertinentă Christoph Schönborn (Existenz im Übergang. Pilgerschaft, Reinkarnation, Vergöttlichung, Einsiedeln 1987, pag. 94): „Adevărata «responsabilitate faţă de lumea de aici» creşte numai pe baza autenticei «speranţe în lumea de dincolo». Dar este valabil şi inversul: responsabilitatea faţă de viaţa veşnică dă, încă şi mai mult, adevărată bucurie acestei vieţi: de la «responsabilitatea faţă de lumea de dincolo» creşte adevărata «speranţă în lumea de aici»”.

(Viaţa veşnică în viziunea creştină
Spre marea fără margini,
de Kurt Koch

Un fragment din conferinţa cardinalului preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor rostită la 25 noiembrie 2016 în timpul simpozionului internaţional despre escatologie promovat de Fundaţia Ratzinger. Întâlnirea se încheie la 26 noiembrie 2016 cu acordarea premiului Ratzinger.

După L’Osservatore Romano, 26 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: