Împărăţia lui Dumnezeu, conform cuvântului Domnului şi Mântuitorului nostru, nu vine în aşa fel încât să atragă atenţia şi nimeni nu va spune: Iat-o aici, sau iat-o acolo; împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul nos­tru (cf. Lc 17,21), pentru că este foarte aproape de noi cuvântul său, în gura şi în inima noastră (cf. Rom 10,8). De aceea, fără îndoială, cel care se roagă ca să vină împă­răţia lui Dumnezeu, în realitate se roagă ca ea să se dez­volte, să aducă roade şi să ajungă la împlinirea sa în acea împărăţie a lui Dumnezeu pe care el o are în sine. Dumnezeu domneşte în sufletul sfinţilor şi ei ascultă de legile spirituale ale lui Dumnezeu care locuieşte în ei. Astfel, sufletul sfântului devine tocmai ca o cetate bine guvernată. În sufletul celor drepţi este prezent Tatăl şi împreună cu Tatăl şi Cristos, conform acelei afirmaţii: Vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el (In14,23).
Însă această împărăţie a lui Dumnezeu, care este în noi, prin înaintarea noastră neobosită, va ajunge la împli­nirea sa atunci când se va realiza ceea ce afirmă Apos­tolul lui Cristos. Adică atunci când el, după ce i-a supus pe toţi duşmanii săi, va încredinţa împărăţia lui Dum­nezeu Tatăl, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi (cf. 1Cor 15,24.28). De aceea, să ne rugăm fără încetare. Să o facem cu o dispoziţie interioară înălţată şi divini­zată de prezenţa Cuvântului. Să-i spunem Tatălui nostru care este în cer: Sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta (Mt 6,9-10).
Să ne amintim că împărăţia lui Dumnezeu nu poate sta împreună cu împărăţia păcatului, după cum nu există legă­tură între justificare şi nelegiuire, nici unire între lumină şi întuneric, nici acord între Cristos şi Beliar(cf. 2Cor 6,14-15).
Aşadar, dacă vrem ca Dumnezeu să domnească în noi, în nici un fel să nu domnească păcatul în trupul nostru muritor (Rom 6,12). Să ne mortificăm mădularele pă­mânteşti (cf. Col 3,5). Să aducem roade în Duhul Sfânt, pentru ca Dumnezeu să poată locui în noi ca într-un para­dis spiritual. În noi să domnească numai Dum­nezeu. În noi să fie Cristos aşezat la dreapta acelei puteri spirituale pe care şi noi dorim să o primim. Să rămână până când toţi duşmanii care sunt în noi vor deveni scăunel pentru picioarele sale (Ps 109[110],1), şi astfel, să fie îndepărtată de la noi orice dominare, putere sau influenţă a lor. Toate acestea se pot întâmpla în fiecare dintre noi. Atunci, la sfârşit, ultimul duşman care va fi nimicit va fi moartea (1Cor 15,26). Atunci, Cristos va putea să spună şi înlăuntrul nostru: Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău? (1Cor 15,55; cf. Os 13,14). De aceea, încă de pe acum, trupul nostru pieritor să se îmbrace în sfinţenie şi nestrică­ciune; ceea ce este muritor să alunge moartea, să se acopere de nemurirea Tatălui (cf. 1Cor 15,54). Domnind astfel Dumnezeu în noi, putem să ne bucurăm deja de bunurile renaşterii şi învierii.

Din opusculul Despre rugăciune al lui Origene, preot
Cap. 25: PG 11, 495-499:
Vie împărăţia ta