Cultura dialogului: să umanizăm educația pentru că educaţia este generatoare de speranţă…

Raffaello Sanzio - Speranta_Dragostea_CredintaIubiţi fraţi şi surori,

Îi mulţumesc cardinalului prefect pentru cuvintele de introducere la această întâlnire şi îi salut cordial pe membrii Congregaţiei pentru Educaţia Catolică numiţi recent, între care chiar şi prefectul, care pentru prima dată prezidează Adunarea Plenară. Îi salut pe componenţii Fundaţiei Gravissimum educationis, constituită de puţin timp pentru a relansa conţinuturile declaraţiei conciliare.

În aceste zile aţi luat în consideraţie multe teme, pentru a face un bilanţ al muncii Dicasterului în ultimii trei ani şi pentru a trasa orientările activităţilor viitoare.

Sectoarele din vastul domeniu educativ care sunt de competenţa Congregaţiei voastre v-au angajat în reflecţia şi în discuţia despre diferite aspecte importante, cum ar fi formarea iniţială şi permanentă a profesorilor şi a conducătorilor, luând în considerare şi necesitatea unei educaţii inclusive şi informale; sau cum ar fi contribuţia de neînlocuit a congregaţiilor călugăreşti, precum şi sprijinul care poate să vină de la Bisericile particulare şi de la organizaţiile din sector. O bună parte din munca voastră a fost dedicată instituţiilor universitare ecleziastice şi catolice pentru aducerea la zi a constituţiei apostolice Sapientia christiana; promovării studiilor de drept canonic în raport cu reforma proceselor de nulitate a căsătoriei; precum şi pentru a susţine pastoraţia universitară. În afară de asta aţi luat în considerare oportunitatea de a oferi directivele pentru a mări responsabilizarea tuturor celor care sunt implicaţi în domeniul angajant al educaţiei.

Aşa cum am amintit în exortaţia Evangelii gaudium, „universităţile sunt un domeniu privilegiat pentru a gândi şi a dezvolta angajarea de evanghelizare”; şi „şcolile catolice […] constituie o contribuţie foarte valabilă la evanghelizarea culturii, şi în ţările şi în oraşele în care o situaţie adversă ne stimulează să folosim creativitatea pentru a găsi parcursuri adecvate” (nr. 134).

În acest orizont de evanghelizare simt să împărtăşesc cu voi câteva aşteptări.

Înainte de toate, în faţa unui individualism invadent, care ne face săraci din punct de vedere uman şi sterili din punct de vedere cultural, este necesar să umanizăm educaţia. Şcoala şi universitatea au sens deplin numai în raport cu formarea persoanei. La acest proces de creştere umană toţi educatorii sunt chemaţi să colaboreze cu profesionalitatea lor şi cu bogăţia de umanitate ai cărei purtători sunt, pentru a-i ajuta pe tineri să fie constructori ai unei lumi mai solidare şi paşnice. Şi mai mult instituţiile educative au misiunea de a oferi orizonturi deschise la transcendenţă. Gravissimum educationis aminteşte că educaţia este în slujba unui umanism integral şi că Biserica, mamă educatoare, priveşte mereu la noile generaţii în perspectiva „formării persoanei umane fie în vederea scopului său ultim fie pentru binele diferitelor societăţi, al căror membru este omul şi în care el, devenit adult, va avea îndatoriri de desfăşurat” (nr. 1).

O altă aşteptare este aceea ca să crească cultura dialogului. Lumea noastră a devenit un sat global cu multiple procese de interacţiune, unde fiecare persoană aparţine omenirii şi împărtăşeşte speranţa unui viitor mai bun cu întreaga familie a popoarelor. În acelaşi timp, din păcate, există atâtea forme de violenţă, sărăcie, exploatare, discriminare, marginalizare, abordări restrictive ale libertăţilor fundamentale care creează o cultură a rebutului. În acest context, institutele educative catolice sunt chemate în prima linie să practice gramatica dialogului care formează la întâlnire şi la valorizarea diversităţilor culturale şi religioase. De fapt, dialogul educă atunci când persoana se relaţionează cu respect, stimă, sinceritate de ascultare şi se exprimă cu autenticitate, fără a întuneca sau a îmblânzi propria identitate hrănită de inspiraţia evanghelică. Ne încurajează convingerea că noile generaţii, educate creştineşte la dialog, vor ieşi din aulele şcolare şi universitare motivate să construiască punţi şi, apoi, să găsească noi răspunsuri la multele provocări ale timpului nostru. În sens mai specific, şcolile şi universităţile sunt chemate să înveţe o metodă de dialog intelectual care să aibă ca finalitate căutarea adevărului. Sfântul Toma a fost şi încă este maestru în această metodă, care constă în a-l lua în serios pe celălalt, pe interlocutor, încercând să se perceapă până în profunzime motivaţiile sale, obiecţiile sale, pentru a putea răspunde în mod non-superficial, ci adecvat. Numai aşa se poate înainta împreună cu adevărat în cunoaşterea adevărului.

Există o ultimă aşteptare pe care aş vrea s-o împărtăşesc cu voi: contribuţia educaţiei la a semăna speranţă. Omul nu poate trăi fără speranţă şi educaţia este generatoare de speranţă. De fapt, educaţia înseamnă a face să se nască, a face să crească, se situează în dinamica dăruirii vieţii. Şi viaţa care se naşte este izvorul cel mai ţâşnitor de speranţă; o viaţă orientată spre căutarea a ceea ce este frumos, bun, adevărat şi a comuniunii cu alţii pentru o creştere comună. Sunt convins că tinerii de astăzi au nevoie mai ales de această viaţă care construieşte viitor. De aceea, adevăratul educator este ca un tată şi o mamă care transmite o viaţă capabilă de viitor. Pentru a avea această atitudine trebuie să stea în ascultarea tinerilor: „munca urechii”. A sta în ascultarea tinerilor! Şi vom face asta îndeosebi cu următorul Sinod al Episcopilor dedicat lor. Apoi, educaţia are în comun cu speranţa aceeaşi „stofă” a riscului. Speranţa nu este un optimism superficial, nici capacitatea de a privi la lucruri cu bunăvoinţă, ci înainte de toate înseamnă a şti să se rişte în modul corect, exact ca educaţia.

Iubiţi fraţi şi surori, şcolile şi universităţile catolice dau o mare contribuţie misiunii Bisericii când sunt în slujba creşterii în umanitate, în dialog şi în speranţă. Vă mulţumesc pentru lucrarea pe care o desfăşuraţi pentru a face din instituţiile educative locuri şi experienţe de evanghelizare. Invoc asupra voastră pe Duhul Sfânt, prin mijlocirea Mariei Sedes sapientiae, pentru ca să facă eficace slujirea voastră în favoarea educaţiei. Şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine, şi din inimă vă binecuvântez. Mulţumesc!

Papa Francisc

Audienţă acordată participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică (a Institutelor de Studii) (9 februarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Să nu ne amăgim cu „minciuni nevinovate” sau cu „banalitatea răului”… Plini de curaj, să stăm treji!

First Station_Jesus in agony in the Garden of Gethsemane„Effata! Deschide-te!”, strigă Isus din Nazaret inimii noastre ca să putem primi Cuvântul în viața noastră și să vedem care este adevăratul chip al lui Dumnezeu. Ca și în trecut, astăzi omul poate să aleagă și să-și construiască propria imagine despre Dumnezeu. Avem de ales între un Dumnezeu despre care mulțimile spun că „toate le-a făcut bine” sau un Dumnezeu pe care „tatăl minciunii” (In 8,44), plin de răutate și viclenie, continuă să-l prezinte ca pe un stăpân „gelos de prerogativele sale” (Gen 3,5), un Dumnezeu care vrea să ne țină în ignoranță, departe de ceea ce este bun, adevărat și frumos. Cum este văzut Dumnezeu astăzi?

Cu viclenie și răutate „fiii întunericului” continuă să ne prezinte și astăzi imaginea unui Dumnezeu care nu are nimic în comun cu acel Dumnezeu care privind cele create a văzut că „toate erau foarte bune” (Gen 1,31), cu acel Isus din Nazaret care pe unde a trecut „a făcut bine tuturor” (Fap 10,38), cu Mângâietorul și învățătorul sufletelor noastre (In 14,25). Și astăzi găsim în jurul nostru influenţa nefastă a celui pe care Isus îl numeşte „ucigaş de oameni de la început” (In 8, 44) şi care a căutat chiar să-l întoarcă pe Isus de la misiunea primită de la Tatăl (cf. Lc 4,1-13).

Diavolul „a căzut din ceruri” (Is 14,12), a fost aruncat pe pământ şi aici, pe pământ, împreună cu îngerii săi, luptă împotriva luminii şi a fiilor ei, luptă împotriva tuturor celor „care ţin poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus” (Ap 12,12.17). Și pentru că nu ne poate convinge că Dumnezeu nu există, încearcă să ne prezinte alt dumnezeu, un chip deformat. Așa cum a făcut cu părințiii noștri, așa cum a încercat să facă cu Isus, la fel „tatăl minciunii” încearcă să facă acum cu noi: vrea să ne ademenească, să ne împiedice să mai vedem adevăratul chip al Tatălui. Vrea să ne convingă că nu suntem fii, că nu suntem iubiți. Pentru că prin mândria sa și-a pierdut demnitatea de fiu al luminii, vrea ca și noi să devenim sclavii întunericului. Și încearcă aceasta zi de zi. Cel mult ne lasă în liniște pentru un anumit timp, apoi revine (cf. Lc 4,13).

Să privim în viața noastră și să nu ne amăgim cu timpuri de pace și lipsite de ispite. Să veghem, să fim mereu pregătiți să luptăm. Plini de curaj, să stăm treji convinși fiind că alături de noi se află Isus, cel care a venit în lume tocmai ca să lupte pentru noi și „să distrugă lucrările Diavolului” (1In 3, 8). Să nu negociem cu ispita și să nu facem niciun fel de compromisuri. Să nu ne amăgim cu „minciuni nevinovate” sau cu „banalitatea răului”. Niciun rău nu este banal! Orice rău deformează chipul lui Dumnezeu și îi împiedică pe frații noștri să creadă, îi împiedică să se simtă iubiți.


Nu considera niciun rău ca fiind banal,
nu negocia cu ispita,
ci veghează ca prin faptele tale
să strălucească adevărul despre Dumnezeu,
Tatăl nostru,
și despre Cristos,
iubitorul de oameni. 



10 februarie 2017 

Vineri din săptămâna a 5-a de peste an
Sf. Scolastica, fc. **
Gen 3,1-8; Ps 31; Mc 7,31-37

LECTURA I
Veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.
Citire din cartea Genezei 3,1-8
Şarpele era cel mai viclean dintre toate animalele câmpului, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncaţi din niciun pom al grădinii?” 2Femeia i-a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; 3 numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»” 4 Şi şarpele a zis către femeie: „Nicidecum nu veţi muri! 5 Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. 6 Şi femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune şi a luat din rodul lui, şi a mâncat şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el. 7 Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. 8 Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin grădină în adierea vântului zilei şi s-au ascuns bărbatul şi femeia lui din faţa Domnului Dumnezeu printre pomii grădinii.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 31(32),1-2.5.6.7 (R.: 1a)
R.: Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea.

1 Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea,
căruia i s-a acoperit păcatul.
2 Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala
şi în duhul căruia nu este prefăcătorie. R.

5 Eu ţi-am făcut cunoscut păcatul meu,
nu ţi-am ascuns fărădelegea mea.
Am zis: „Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele”.
Şi vinovăţia păcatului meu tu ai iertat-o. R.

6 De aceea te roagă orice credincios
în timpul strâmtorării.
Chiar de s-ar dezlănţui potop de ape multe,
la el nu vor ajunge. R.

7 Tu eşti pentru mine un adăpost,
tu mă scoţi din strâmtorare,
mă înconjori cu cântări de bucurie pentru eliberare. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Fap 16,14b
(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37
În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea corect. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: