Căpitan la 15 ani: mai bine moartea, decât păcatul!

Don Bosco si Dominic SavioA fi creștin înseamnă a avea o strânsă relație de prietenie cu Isus și cu sfinții, o legătură care presupune o continuă creștere în cunoașterea Celuilalt. Așa cum despre Cristos învățăm din Sfânta Scriptură și din Tradiția Bisericii, luminați și asistați de Duhul Sfânt, la fel trebuie să aprofundăm, să înțelegem și să imităm viețile sfinților. Îndemnul Apostolului răsună și astăzi: „Fiți imitatorii mei așa cum eu sunt al lui Cristos” (1Cor 11,1), pentru că „cine se aseamănă se adună”. Astfel s-au adunat și ajutat, de exemplu, sfinții Dominic Savio și Don Bosco.

Dominic s-a născut la 2 aprilie 1842, în apropierea orașului Torino. Încă de mic și-a exprimat cu înflăcărare dorința vieții sale: sfințenia. Astfel, deși părea imposibil pentru acele timpuri, la vârsta de doar șapte ani a primit prima sfântă Împărtășanie. În acea zi Dominic spunea: „Tot ce am mai scump pe lume este Isus! Mă voi spovedi și împărtăși cât mai des”. Și a adăugat cu hotărâre: „Mai bine moartea, decât păcatul”!

Dorea să fie sfânt, dar nu singur: voia ca toți să calce pe urmele lui Cristos. Astfel, nu doar că nu mânca fără să-i mulțumească Domnului, dar îi mustra pe toți, mici sau mari, când refuzau să se roage înainte de masă. El nu cunoștea frica: „De ce să mă tem? Eu nu sunt singur! Am îngerul păzitor care mă însoțește”. Mai mult, voind să semene în totalitate cu Isus, lua deseori asupra sa greșelile altora. Într-o zi, acuzat pe nedrept că „a stricat” soba clasei, Dominic nu a negat și a fost pedepsit. Apoi, descoperindu-se adevărul, și întrebat fiind de ce a luat asupra sa vina colegilor, a răspuns: „Acei copii, vinovați deja de alte rele, ar fi fost exmatriculați. Eu speram să fiu iertat! Și apoi mă gândeam la Isus: și el a fost pedepsit pe nedrept”. Inima sa ardea de pasiunea de a fi ca Isus: sărac, iubitor de oameni, salvator de suflete.

La 12 octombrie 1854, a fost dus de tatăl sau la oratoriul lui Don Bosco și încredințat acestui mare sfânt. Asemenea educatorului său, era înflăcărat de dorința de a câștiga suflete pentru Paradis. Imediat după proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri, la 8 decembrie 1854, Dominic a compus această rugăciune: “Marie, îți dăruiesc inima mea. Fă să fie pe veci a ta! Fă-mă mai degrabă să mor decât să fac un singur păcat. Isus și Maria, voi sunteți pentru totdeauna prietenii mei”.

Într-o zi, pe când Dominic se juca împreună cu alți copii, Don Bosco a venit în mijlocul lor și i-a rugat să scrie pe un bileţel dorința lor cea mai mare. Fantezia copiilor s-a pus imediat în mișcare și fiecare a cerut tot felul de jucării și lucruri. Pe un bilețel, semnat de Dominic, scria doar atât: „Eu vreau să mă ajutați să fiu sfânt”! Aceasta era dorința lui cea mai mare: să fie sfânt! Noi ce dorințe avem?

În 1857 starea de sănătate a lui Dominic a devenit fragilă. S-a întors în casa părintească și a început să se pregătească pentru o moarte sfântă, așa cum sfântă i-a fost și viața. La 9 martie, condus de Neprihănita Fecioară, radiind de fericire și văzând cerurile deschizându-se, a plecat spre Paradis, spre Isus, speranța și iubirea vieții sale.

„Căpitan la doar 15 ani”, pentru că voia să-i conducă pe toți la Cristos, Dominic a fost numit de papa Pius al IX-lea „Micul gigant al sufletului”, delcarându-l, la 9 iulie 1933, eroul virtuților creștine. La 5 martie 1950 a fost beatificat de papa Pius al XII-lea, care l-a și canonizat la 12 iunie 1954, devenind astfel cel mai tânăr sfânt catolic fără coroana martiriului.

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: