Căpitan la 15 ani: mai bine moartea, decât păcatul!

Don Bosco si Dominic SavioA fi creștin înseamnă a avea o strânsă relație de prietenie cu Isus și cu sfinții, o legătură care presupune o continuă creștere în cunoașterea Celuilalt. Așa cum despre Cristos învățăm din Sfânta Scriptură și din Tradiția Bisericii, luminați și asistați de Duhul Sfânt, la fel trebuie să aprofundăm, să înțelegem și să imităm viețile sfinților. Îndemnul Apostolului răsună și astăzi: „Fiți imitatorii mei așa cum eu sunt al lui Cristos” (1Cor 11,1), pentru că „cine se aseamănă se adună”. Astfel s-au adunat și ajutat, de exemplu, sfinții Dominic Savio și Don Bosco.

Dominic s-a născut la 2 aprilie 1842, în apropierea orașului Torino. Încă de mic și-a exprimat cu înflăcărare dorința vieții sale: sfințenia. Astfel, deși părea imposibil pentru acele timpuri, la vârsta de doar șapte ani a primit prima sfântă Împărtășanie. În acea zi Dominic spunea: „Tot ce am mai scump pe lume este Isus! Mă voi spovedi și împărtăși cât mai des”. Și a adăugat cu hotărâre: „Mai bine moartea, decât păcatul”!

Dorea să fie sfânt, dar nu singur: voia ca toți să calce pe urmele lui Cristos. Astfel, nu doar că nu mânca fără să-i mulțumească Domnului, dar îi mustra pe toți, mici sau mari, când refuzau să se roage înainte de masă. El nu cunoștea frica: „De ce să mă tem? Eu nu sunt singur! Am îngerul păzitor care mă însoțește”. Mai mult, voind să semene în totalitate cu Isus, lua deseori asupra sa greșelile altora. Într-o zi, acuzat pe nedrept că „a stricat” soba clasei, Dominic nu a negat și a fost pedepsit. Apoi, descoperindu-se adevărul, și întrebat fiind de ce a luat asupra sa vina colegilor, a răspuns: „Acei copii, vinovați deja de alte rele, ar fi fost exmatriculați. Eu speram să fiu iertat! Și apoi mă gândeam la Isus: și el a fost pedepsit pe nedrept”. Inima sa ardea de pasiunea de a fi ca Isus: sărac, iubitor de oameni, salvator de suflete.

La 12 octombrie 1854, a fost dus de tatăl sau la oratoriul lui Don Bosco și încredințat acestui mare sfânt. Asemenea educatorului său, era înflăcărat de dorința de a câștiga suflete pentru Paradis. Imediat după proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri, la 8 decembrie 1854, Dominic a compus această rugăciune: “Marie, îți dăruiesc inima mea. Fă să fie pe veci a ta! Fă-mă mai degrabă să mor decât să fac un singur păcat. Isus și Maria, voi sunteți pentru totdeauna prietenii mei”.

Într-o zi, pe când Dominic se juca împreună cu alți copii, Don Bosco a venit în mijlocul lor și i-a rugat să scrie pe un bileţel dorința lor cea mai mare. Fantezia copiilor s-a pus imediat în mișcare și fiecare a cerut tot felul de jucării și lucruri. Pe un bilețel, semnat de Dominic, scria doar atât: „Eu vreau să mă ajutați să fiu sfânt”! Aceasta era dorința lui cea mai mare: să fie sfânt! Noi ce dorințe avem?

În 1857 starea de sănătate a lui Dominic a devenit fragilă. S-a întors în casa părintească și a început să se pregătească pentru o moarte sfântă, așa cum sfântă i-a fost și viața. La 9 martie, condus de Neprihănita Fecioară, radiind de fericire și văzând cerurile deschizându-se, a plecat spre Paradis, spre Isus, speranța și iubirea vieții sale.

„Căpitan la doar 15 ani”, pentru că voia să-i conducă pe toți la Cristos, Dominic a fost numit de papa Pius al IX-lea „Micul gigant al sufletului”, delcarându-l, la 9 iulie 1933, eroul virtuților creștine. La 5 martie 1950 a fost beatificat de papa Pius al XII-lea, care l-a și canonizat la 12 iunie 1954, devenind astfel cel mai tânăr sfânt catolic fără coroana martiriului.

Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul…

Auschwitz
Auschwitz

În fiecare ființă își face loc întrebarea: „Dacă Dumnezeu este Tată atotputernic, dacă a creat totul bine, dacă se îngrijește de oameni, atunci de ce a existat Auschwitz, de ce există războaie, de ce există răul?” Prezența răului într-o creație ce ar trebui să fie perfectă macină sufletul nostru. Atotputernicia și bunătatea lui Dumnezeu, milostivirea și iubirea lui, par să-și piardă „credibilitatea” în fața copiilor care mor de foame, în fața oamenilor care suferă, în fața răului care devine „știre” în fiecare minut.

„Nici un răspuns pripit nu va satisface această întrebare pe cât de insistentă, pe atât de inevitabilă, pe cât de dureroasă, pe atât de plină de mister. Răspunsul la această întrebare îl constituie ansamblul credinţei creştine: bunătatea creaţiei, drama păcatului, iubirea răbdătoare a lui Dumnezeu, care vine în întâmpinarea omului (…) prin chemarea la o viaţă fericită, la care făpturile libere sunt îndemnate dinainte să consimtă, dar de la care, tot dinainte, printr-un mister teribil, ele se pot şi sustrage. Nu există trăsătură a mesajului creştin care să nu fie, dintr-un punct de vedere, un răspuns la problema răului” (CBC 309).

În fața răului nu trebuie să ne ridicăm ochii spre cer și să ne „războim” cu Dumnezeu, ci trebuie mai degrabă să privim spre inima noastră, spre noi înșine, spre „om”. Și ce descoperim? Privindu-ne vedem că suntem răi, că omul este rău. Să-l ascultăm pe Isus: „Dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei”.

În aceste cuvinte (ca și în toată Evanghelia!) găsim un răspuns nu atât la veșnica întrebare – „De ce răul?” –, cât mai ales la întrebarea fundamentală a omului care vrea cu adevărat o lume mai bună: „Ce fac eu în fața răului”? Noi putem schimba fața pământului plecând tocmai de la atitudinea „potrivită” în fața răului! Putem să ne întrebăm astăzi cu Primo Levi (un necredincios!): „Nu mă întreb unde era Dumnezeu la Auschwitz, ci mai degrabă unde era omul: unde dispăruse umanizarea în Shoah? Cum a putut omul să devină călău şi să anihileze până acolo pe celălalt, pe omul fratele său?” Tu unde ești atunci când în jurul tău se întâmplă răul?

Sfântul Augustin ne învață: „Dumnezeu cel Atotputernic, fiind cu desăvârşire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic şi de bun pentru a face ca din răul însuşi să izvorască binele”. Însă pentru acest bine suntem chemați să contribuim și noi, să lucrăm și noi. Conștiința ne strigă zi de zi un adevăr fundamental: fugi de rău și fă binele!


„Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi,
faceţi şi voi pentru ei”.
Acesta este (doar!) începutul pentru a schimba fața pământului
și a diminua forța și prezența răului.


9 martie 2017 

Joi din săptămâna 1 din Post
Ss. Francisca Romana, călug. *; Dominic Savio; 40 de soldaţi, m.
Est 4,17k.17l-m.17r-t; Ps 137; Mt 7,7-12

LECTURA I
Nu am alt ajutor decât pe tine, Doamne.
Citire din cartea Esterei 4,17k.17l-m.17r-t
În zilele acelea, regina Estera şi-a căutat scăparea la Domnul, fiind cuprinsă de agonia morţii. Şi-a scos hainele ei de cinste, şi-a îmbrăcat haine de strâmtorare şi plâns, iar în locul miresmelor de măreţie şi-a presărat cenuşă şi gunoi, trupul şi l-a umilit foarte mult, iar orice loc al bucuriei l-a umplut cu şuviţe din părul ei şi l-a rugat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: 17l „Domnul meu şi regele nostru, tu eşti unic; Ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni să mă ajute în afară de tine! Căci pericolul meu este lângă mine. 17m Am auzit de când m-am născut în tribul părinţilor mei că tu, Doamne, l-ai luat pe Israel dintre toate popoarele şi pe părinţii noştri, dintre toţi strămoşii lor, spre moştenire veşnică, şi le-ai făcut tot ceea ce le-ai spus. 17r Aminteşte-ţi, Doamne, fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre şi dă-mi curaj, rege al dumnezeilor şi stăpân al tuturor puterilor! 17s Pune cuvânt potrivit în gura mea înaintea acestui leu şi schimbă inima lui spre ură faţă de prigonitorul nostru, spre pieirea lui şi a celor de aceeaşi gândire cu el! 17t Pe noi scapă-ne din mâna lui şi ajută-mă pe mine, care sunt singură şi nu am pe nimeni în afară de tine, Doamne!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 137(138),1-2a.2bc-3.7c-8 (R.: 3a)
R.: În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat, Doamne.

1 Te laud, Doamne, din toată inima,
pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele.
Îţi cânt înaintea îngerilor.
2a Mă prostern spre templul tău cel sfânt. R.

2bc Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,
căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.
3 În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,
m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul. R.

7c Dreapta ta mă mântuieşte.
8 Domnul va duce la bun sfârşit ceea ce a început pentru mine.
Doamne, bunătatea ta este veşnică.
Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 50(51),12a.14a
Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, dă-mi înapoi bucuria mântuirii tale!

EVANGHELIA
Oricine cere, primeşte.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,7-12
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide! 8 Căci oricine cere primeşte; cine caută găseşte; iar celui care bate i se va deschide. 9 Care om dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? 10 Sau, dacă va cere un peşte, îi va da un şarpe? 11 Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer? 12 Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta este Legea şi Profeţii”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: