Alipirea (dez)ordonată de Cruce

„Crucea care ne este lăsată e crucea fără Cristos; iar noi, identificându-ne cu El, ar trebui să ne lipim de ea, în locul Lui” (Vladimir Ghika).

Deus meus in te confido (Ps 25,2)

AC mai 2017_Claudia_crucea-page-001

Ne însemnăm, uneori de mai multe ori pe zi, cu semnul Crucii. Dar când o facem, dăm viață credinței noastre profunde (și practicate) în Cristos sau e doar gesticulație exterioară goală de conținut?

Ne alipim cu adevărat viața de crucea lui Cristos când:

  • „lumea este răstignită pentru noi și noi ne răstignim pentru lume” (cf. 1Cor 6,14), adică poftele noastre, încăpățânările noastre, tot eul nostru cu bunele și relele lui le lipim pe toate cu super-glue de crucea lui Cristos, ca să fie vindecate de egoul nostru noi și îmblânzite cu blândețea lui;
  • „ne luăm crucea și-l urmăm” (cf. Mt 10,38), privind toate cele hărăzite zilei de la înălțimea Crucii lui, cu răbdare, înțelegere, echilibru, sobrietate, curaj, indiferent de greutatea sau potrivnicia lor; nu îi punem pe alții pe crucea noastră (ci lucrăm, ca Simon din Cirene, să o ducem pe a lor), nu ne alegem crucea care ne place…

Vezi articolul original 314 cuvinte mai mult

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: