Arhiva pentru mai 7th, 2017

Iată-mă, trimite-mă pe mine!

Tu esti preot in veciIubiți frați și surori!

În anii trecuți, am avut ocazia să reflectăm asupra a două aspecte care se referă la vocația creștină: invitația de „a ieși din noi înșine” pentru a ne pune în ascultarea glasului Domnului și importanța comunității ecleziale ca loc privilegiat în care chemarea lui Dumnezeu se naște, se alimentează și se exprimă.

Acum, cu ocazia celei de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, aș vrea să mă opresc asupra dimensiunii misionare a chemării creștine. Cine se lasă atras de glasul lui Dumnezeu și a pornit în urmarea lui Isus descoperă foarte repede, înlăuntrul său, dorința de nesuprimat de a duce Vestea Bună fraților, prin evanghelizare și prin slujirea în caritate. Toți creștinii sunt constituiți misionari ai Evangheliei! De fapt, discipolul nu primește darul iubirii lui Dumnezeu pentru o mângâiere privată; nu este chemat să se ducă pe sine însuși, nici să se îngrijească de interesele unei firme; el este pur și simplu atins și transformat de bucuria de a se simți iubit de Dumnezeu și nu poate reține această experiență numai pentru sine: „Bucuria Evangheliei care umple viața comunității discipolilor este o bucurie misionară” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 21).

De aceea, angajarea misionară nu este ceva care se adaugă la viața creștină, ca și cum ar fi un ornament, ci, dimpotrivă, este situată în inima credinței înseși: relația cu Domnul implică faptul de a fi trimiși în lume ca profeți ai cuvântului său și martori ai iubirii sale.

Dacă experimentăm în noi și multe fragilități și putem să ne simțim uneori descurajați, trebuie să ne ridicăm capul spre Dumnezeu, fără a ne lăsa striviți de sentimentul de nepotrivire sau de a ceda în fața pesimismului, care ne face spectatori pasivi ai unei vieți obosite și obișnuite. Nu există pentru teamă: însuși Dumnezeu e cel care vine să ne purifice „buzele necurate”, făcându-ne capabili pentru misiune: „«Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăția și păcatul tău sunt acoperite!». Am auzit glasul Domnului, zicând: «Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi». Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»” (Is 6,6-8).

Fiecare discipol misionar aude în inimă acest glas divin care îl invită să „treacă” prin mijlocul oamenilor, ca Isus, „vindecând și făcând bine” tuturor (cf. Fap 10,38). De fapt, deja am avut ocazia să amintesc că în virtutea Botezului, fiecare creștin este un „cristofor”, adică „unul care îl poartă pe Cristos” fraților (cf. Cateheză, 30 ianuarie 2016). Acest lucru este valabil îndeosebi pentru cei care sunt chemați la o viață de consacrare specială precum și pentru preoți, care cu generozitate au răspuns „iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine!”. Cu entuziasm misionar reînnoit, ei sunt chemați să iasă din sfintele țarcuri ale templului, pentru a permite duioșiei lui Dumnezeu să se reverse în favoarea oamenilor (cf. Omilie Sfânta Liturghie a Crismei, 24 martie 2016). Biserica are nevoie de astfel de preoți: încrezători și senini pentru că au descoperit adevărata comoară, nerăbdători să meargă s-o facă cunoscută tuturor cu bucurie! (cf. Mt 13,44).

Desigur, nu sunt puține întrebările care apar atunci când vorbim despre misiunea creștină: ce înseamnă a fi misionar al Evangheliei? Cine ne dăruiește forța și curajul vestirii? Care este logica evanghelică din care se inspiră misiunea? La aceste întrebări putem răspunde contemplând trei scene evanghelice: începutul misiunii lui Isus în sinagoga din Nazaret (cf. Lc 4,16-30); drumul pe care El îl parcurge ca Înviat alături de discipolii din Emaus (cf. Lc 24,13-35); și în sfârșit parabola seminței (cf. Mc 4,26-27).

Isus este uns de Duhul Sfânt și trimis. A fi discipol misionar înseamnă a participa activ la misiunea lui Cristos, pe care însuși Isus o descrie în sinagoga din Nazaret: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Lc4,18-19). Aceasta este și misiunea noastră: a fi unși de Duhul Sfânt și a merge spre frați ca să vestim Cuvântul, devenind pentru ei un instrument de mântuire.

Isus se alătură drumului nostru. În fața întrebărilor care apar din inima omului și a provocărilor care se ridică din realitate, putem să avem o senzație de rătăcire și să simțim un deficit de energii și de speranță. Există riscul ca misiunea creștină să apară ca o simplă utopie irealizabilă sau, oricum, o realitate care depășește forțele noastre. Dar dacă-l contemplăm pe Isus Înviat, care merge alături de discipolii din Emaus (cf. Lc 24,13-15), încrederea noastră poate să fie reînsuflețită; în această scenă evanghelică avem o adevărată „liturgie a străzii”, care precede pe cea a Cuvântului și a Pâinii frânte și ne comunică, în fiecare pas al nostru, că Isus este alături de noi! Cei doi discipoli, răniți de scandalul Crucii, se întorc acasă parcurgând calea înfrângerii: poartă în inimă o speranță înfrântă și un vis care nu s-a realizat. În ei tristețea a luat locul bucuriei Evangheliei. Ce face Isus? Nu-i judecă, parcurge însăși drumul lor și, în loc să ridice un zid, deschide o nouă breșă. Lent transformă descurajarea lor, face să ardă inima lor și deschide ochii lor, vestind Cuvântul și frângând Pâinea. În același mod, creștinul nu poartă singur angajarea misiunii, ci experimentează, chiar și în trude și în neînțelegeri, „că Isus merge cu el, vorbește cu el, respiră cu el, muncește cu el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 266).

Isus face să încolțească sămânța. În sfârșit, este important a învăța din Evanghelie stilul vestirii. De fapt, adesea, chiar și cu intențiile cele mai bune, se poate întâmpla să se tolereze o anumită manie de putere, prozelitismul sau fanatismul intolerant. În schimb, Evanghelia ne invită să refuzăm idolatria succesului și a puterii, preocuparea excesivă pentru structuri și o anumită neliniște care răspunde mai mult unui spirit de cucerire decât celui de slujire. Sămânța Împărăției, deși mică, invizibilă și uneori nesemnificativă, crește în tăcere grație lucrării neîncetate a lui Dumnezeu: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum” (Mc 4,26-27). Aceasta este prima noastră încredere: Dumnezeu depășește așteptările noastre și ne surprinde cu generozitatea sa, făcând să răsară roadele muncii noastre dincolo de calculele eficienței umane.

Cu această încredere evanghelică ne deschidem la acțiunea tăcută a Duhului, care este fundamentul misiunii. Niciodată nu va putea exista nici pastorație vocațională, nici misiune creștină fără rugăciunea asiduă și contemplativă. În acest sens, trebuie alimentată viața creștină cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și, mai ales, să se îngrijească relația personală cu Domnul în adorația euharistică, „loc” privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu.

Această prietenie intimă cu Domnul doresc s-o încurajez cu putere, mai ales pentru a implora de sus noi vocații la preoție și la viața consacrată. Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie condus de păstori care-și dedică viața în slujba Evangheliei. De aceea, cer comunităților parohiale, asociațiilor și numeroaselor grupuri de rugăciune prezente în Biserică: împotriva ispitei descurajării, continuați să-l rugați pe Domnul pentru ca să trimită lucrători în secerișul său și să ne dea preoți îndrăgostiți de Evanghelie, capabili să devină aproapele cu frații și, astfel, să fie semn viu al iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, și astăzi putem să regăsim ardoarea vestirii și să propunem, mai ales tinerilor, urmarea lui Cristos. În fața senzației răspândite a unei credințe obosite sau reduse la simple „datorii de îndeplinit”, tinerii noștri au dorința de a descoperi fascinația mereu actuală a figurii lui Isus, de a se lăsa interogați și provocați de cuvintele sale și de gesturile sale și, în sfârșit, de a visa, grație Lui, o viață pe deplin umană, bucuroasă să se dedice în iubire.

Maria Preasfântă, Mama Mântuitorului nostru, a avut curajul de a îmbrățișa acest vis al lui Dumnezeu, punând tinerețea sa și entuziasmul său în mâinile sale. Mijlocirea sa să ne obțină aceeași deschidere a inimii, promptitudinea în a rosti acel „Iată-mă” al nostru la chemarea Domnului și bucuria de a porni la drum (cf. Lc 1,39), asemenea ei, pentru a-l vesti întregii lumi.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 54-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
7 mai 2017

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune

Traducător: pr. Mihai Pătrașcu

Preluat de pe www.magisteriu.ro

Doamne, ai grijă de cei bolnavi care sunt greu încercaţi de deznădejde

suerinta vietiiDoamne, Dumnezeule, care dăruieşti pace celor ce iubesc legea Ta, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, ai grijă de slujitorii Tăi cei bolnavi care sunt greu încercaţi de deznădejde. Nori negri s-au abătut asupra sufletelor lor şi unii dintre ei nu mai văd razele iubirii Tale. Cugetele lor s-au întunecat şi nu se mai împărtăşesc de lumina Ta.

Dăruieşte-le lor şi nouă, Doamne, roadele Duhului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia, ca atunci când vom părăsi această vale de lacrimi să intrăm în odihna Ta cea cerească. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
Bucură-te, Marie…

Aici puteți citi rugăciunea pentru

ZIUA Ihttps://paxlaur.com/2017/05/04/sa-ne-unim-in-rugaciune-pentru-cei-bolvani/

ZIUA a II-a: https://paxlaur.com/2017/05/05/rugaciune-pentru-cei-bolnavi/

ZIUA a III-a: https://paxlaur.com/2017/05/06/sa-ne-rugam-pentru-cei-bolnavi-ziua-a-iii-a/

Citiți și articolele de mai jos:

Se apropie Ziua Mondială a Bolnavului

Cine neglijează un bolnav, neglijează prezența lui Cristos în lume!

Vocațiile sunt un indicator precis și incontestabil al vitalității de credință și de iubire

rugaciune pt vocatii„Cristos a suferit pentru noi lăsându-ne exemplu ca să mergem pe urmele lui și să trăim pentru dreptate (cf. 1Pt 2,21.24). Aceste cuvinte răsună ca o invitație în inimile noastre în Duminica Bunului Păstor și în Ziua Mondială a Vocațiilor. Într-o lume aflată într-o continuă căutare de lideri și maeștri, astăzi strălucește chipul lui Cristos, astăzi răsună cuvintele sale: „Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari… Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (cf. In 10,8.10)”. Iar cei care nu se mulțumesc doar să trăiască, să viețuiască, ci doresc să aibă „viață din belșug”, merg pe urmele lui Cristos, Bunul păstor, și „trăiesc pentru dreptate”, ba chiar împlinesc „toată dreptatea” (cf. Mt 3,15). Printre aceștia se află și cei care răspund chemării lui Cristos și primesc sacramentul sfintei preoții sau se consacră Domnului prin viața călugărească.

Tocmai spre aceștia ne invită Biserica să privim astăzi și să-i susținem cu rugăciunile noastre. Biserica are nevoie de persoane consacrate inimii lui Isus. Biserica are nevoie de vocații la sfânta preoție. Să ne amintim cuvintele sfântului părinte papa Paul al VI-lea – cuvinte preluate și de papa Benedict al XVI-lea în mesajul transmis pentru cea de a 50-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații: „Vocațiile sunt un indicator precis și incontestabil al vitalității de credință și de iubire a fiecărei comunități parohiale și diecezane și mărturie a sănătății morale a familiilor creștine. Acolo unde înmuguresc vocații numeroase la starea ecleziastică și călugărească, acolo se trăiește cu generozitate conform Evangheliei” (Paul al VI-lea, Radiomesaj, 11 aprilie 1964).

Câte vocații sunt în comunitatea noastră? Cum încurajăm vocațiile la sfânta preoție și la viața consacrată ? Ce le spunem tinerilor aflați în căutarea propriei vocații? Vorbim cu tinerii despre viitorul lor? Când ai întrebat ultima dată un tânăr dacă nu i-ar plăcea să se facă preot, să se dedice slujirii lui Dumnezeu și oamenilor?

E adevărat: noi credem și mărturisim că Domnul are mereu grijă de Biserica sa. Însă acest adevăr nu ne scutește de responsabilitate, de implicare. Dacă în casa noastră, în comunitatea noastră nu „trăim cu generozitate conform Evangheliei”, va fi greu să vedem încolțind mugurii vocației în sufletele de lângă noi. Dacă noi înșine – preoți, persoane consacrate, laici – nu mergem pe urmele Bunului păstor, riscăm să devenim „piedici” în calea celor care vor să se consacre Domnului, prilej de potricnire și de scandal pentru cei mai mici, frații Bunului păstor (cf. Mt 18,6-10).


„Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini.
Rugați-l deci pe Domnul secerișului
să trimită lucrători la secerișul lui” (Mt 9,37-38).
Roagă-te,
dar în același timp trăiește Evanghelia
ca și cum totul ar depinde de exemplul pe care îl oferi celor din jur.


7 mai 2017 

† DUMINICA a 4-a a Paştelui
Ss. Roza Venerini, călug.; Ghizela, regină; Anton Pecerski, pustnic
Fap 2,14a.36-41; Ps 22; 1Pt 2,20b-25; In 10,1-10

LECTURA I
Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos.
Citire din Faptele Apostolilor 2,14a.36-41
În ziua Rusaliilor, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: 36 „Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”. 37 Când au auzit au fost pătrunşi la inimă şi au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Ce să facem, fraţilor?” 38 Petru le-a zis: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt! 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe, pe oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru”. 40 Şi cu multe alte cuvinte dădea mărturie şi-i îndemna, zicând: „Salvaţi-vă de această generaţie perversă!” 41 Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 22(23),1-3a.3b-4.5.6 (R.: 1)
R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.
sau:
Aleluia.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic;
2 el mă paşte pe păşuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă,
3a îmi înviorează sufletul. R.

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,
nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine,
toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. R.

5 Tu pregăteşti masă pentru mine
în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu e plin de se revarsă. R.

6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului
până la sfârşitul zilelor mele. R.

LECTURA A II-A
V-aţi întors la păstorul sufletelor voastre.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru 2,20b-25
Preaiubiţilor, dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu. 21 De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui. 22 El, care nu a săvârşit păcat şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui, 23 el care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încredinţat în mâna celui care judecă cu dreptate. 24 El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său, pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 10,14
(Aleluia) „Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele şi ele mă cunosc pe mine”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Eu sunt poarta oilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,1-10
În acel timp, Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; 2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. 4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. 5 Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor”. 6 Isus spusese această asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea. 7 Atunci, Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8 Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: