„Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table” (Ex 32,16). Ca și lumea în care trăim, ca și sfinții pe care-i cinstim, ca tot ceea ce a fost creat de Domnul și era „foarte bun”: toate erau lucrarea lui Dumnezeu (Gen 1,31). Însă omul, „înclinat la rău” își creează idoli (cf. Ex 32,22). Dumnezeu făcuse lumina, însă omul a preferat întunericul. Dumnezeu ne-a vrut sfinți, însă omul fuge de desăvrșire. Dumnezeu, bunul Tată, ne vrea fericiți și liberi, ajutați de legi drepte și înțelepte, însă omul caută bucurii efemere, libertăți false, realități care nu produc decât suferință și lacrimi.
În revista mexicană Iglesias a fost publicată această reflecție despre „opera anti-creativă a omului”:
La sfârşit omul a distrus pământul. Pământul fusese frumos. Apoi, deasupra lui a plutit duhul omului şi a distrus toate lucrurile.
- Şi omul a spus: „Să fie întuneric”. Şi i s-a părut omului că întunericul era lucru bun, şi a numit întunericul „siguranţă”; şi s-a împărţit pe sine în rase, religii şi clase. Nu a existat nici seară nici dimineaţă în ziua a şaptea înainte de sfârşitul lumii.
- Şi omul a spus: „Să fie un guvern puternic”, pentru a stăpâni peste noi în întunericul nostru… Să fie armate pentru a se ucide ordonat şi eficient în întunericul nostru; să persecutăm şi să distrugem, aici şi până la capătul pământului pe cei care ne spun adevărul, pentru că noi iubim întunericul nostru. Nu a existat nici seară nici dimineaţă în ziua a şasea înainte de sfârşitul lumii.
- Şi omul a spus: „Să fie rachete şi bombe” pentru a ucide mai bine şi mai repede. Şi au fost cuptoare şi camere de gazare pentru a eficientiza munca. Şi era ziua a cincea înainte de sfârşitul lumii.
- Şi omul a spus: „Să fie drogurile” şi alte căi de fugă, pentru că un uşor şi constant deranj – realitatea – ne supără în comoditatea noastră. Şi era ziua a patra înainte de sfârşitul lumii.
- Şi omul a spus: „Să fie certuri între naţiuni”, ca să ştim cine este duşmanul nostru. Şi era ziua a treia înainte de sfârşitul lumii.
- Şi, ca ultim lucru, omul a spus: „Să-l facem pe Dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră”, şi să nu existe un alt Dumnezeu care să intre în competiţie cu noi. Să spunem că Dumnezeu gândeşte ca noi, să credem că urăşte aşa cum urâm noi şi că ucide aşa cum ucidem noi. Şi era ziua a doua înainte de sfârşitul lumii.
- În ultima zi a fost un mare tunet pe faţa pământului; focul arse frumoasa planetă, şi a fost tăcere. Şi Domnul Dumnezeu a văzut tot ceea ce făcuse omul şi, în tăcerea care învăluia acele resturi fumegânde,… Dumnezeu a plâns (nr. 46, din 1987, traducere de pr. Damian Pătraşcu).
Pentru a ne salva din acest întuneric,
Dumnezeu continuă să creeze și astăzi
inimi care nu umblă cu jumătăți de măsură.
Aceștia sunt oameni care, plini de Duh Sfânt,
fac „totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu”.
31 iulie 2017
Luni din săptămâna a 17-a de peste an
Sf. Ignaţiu de Loyola, pr. **
Ex 32,15-24.30-34; Ps 105; Mt 13,31-35
LECTURA I
Acest popor a săvârşit un mare păcat; şi-a făcut un dumnezeu din aur.
Citire din cartea Exodului 32,15-24.30-34
În zilele acelea, Moise s-a întors şi a coborât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe ambele părţi, pe o parte şi pe alta. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table. 17 Iosue a auzit glasul poporului care striga şi i-a zis lui Moise: „Este un strigăt de bătălie în tabără”. 18 Moise a zis: „Nu este sunet de cântec de victorie, nici sunet de cântec de înfrângere, ci eu aud un sunet de cântare”. 19 Când s-a apropiat de tabără, Moise a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de poalele muntelui. 20 A luat viţelul pe care-l făcuseră şi l-a ars în foc; l-a măcinat până când a devenit praf; a presărat praful pe apă şi a dat-o fiilor lui Israel s-o bea. 21 Moise i-a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta că ai adus asupra lui un păcat atât de mare?” 22 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu ştii că poporul acesta este înclinat la rău. 23 Ei mi-au zis: «Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat!» 24 Eu le-am zis: «Cine are aur să-l scoată!” Iar ei mi l-au dat; l-am aruncat în foc şi a ieşit viţelul acesta”. 30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat mare. Acum mă voi urca la Domnul: poate că voi dobândi iertare pentru păcatul vostru”. 31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Vai! Poporul acesta a săvârşit un păcat mare: şi-au făcut un dumnezeu din aur. 32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!” 33 Domnul i-a spus lui Moise: „Pe cel care a păcătuit împotriva mea, pe acela îl voi şterge din cartea mea. 34 Acum, du-te şi condu poporul unde ţi-am spus! Iată, îngerul meu va merge înaintea ta, dar în ziua vizitării mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 105(106),19-20.21-22.23 (R.: 1a)
R.: Lăudaţi-l pe Domnul, pentru că este bun!
sau:
Aleluia.
19 Şi au făcut un viţel în Horeb,
s-au prosternat înaintea unui chip turnat
20 şi au schimbat gloria lor
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.
21 Au uitat de Dumnezeul care i-a mântuit,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.
23 El hotărâse să-i nimicească,
dacă n-ar fi fost Moise, alesul său,
să iasă la trecătoare înaintea lui
pentru a abate mânia lui, ca să nu-i distrugă. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Iac 1,18
(Aleluia) Tatăl a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale. (Aleluia)
EVANGHELIA
Grăuntele de muştar devine copac, aşa încât vin păsările cerului şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,31-35
În acel timp, Isus a mai prezentat mulţimilor o parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea cu un grăunte de muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. 32 Acesta este mai mic decât toate seminţele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele şi devine copac, aşa încât vin păsările cerului şi locuiesc între ramurile lui”. 33 Le-a spus o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia şi o ascunde în trei măsuri de făină, până când dospeşte totul”. 34 Isus spunea mulţimilor toate acestea în parabole şi nu le spunea nimic fără parabole, 35 ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii”.
Cuvântul Domnului
Suntem uimiți în fiecare zi când simțim cât de profund este împletit binele cu răul. În atâtea situații din viața noastră găsim această împletire de „alb și negru”, exact ca în năvodul despre care vorbește Isus în sfânta evanghelie. Avem nevoie să ne așezăm și să începem să alegem binele și să-l separăm de rău. Dar nu întotdeauna reușim. Este foarte greu, de exemplu, când trebuie să ne alegem persoanele din jurul nostru, persoanele care să facă parte din viața noastră. Suntem uimiți în fața valorilor pe care le au. Ne încântă cu frumusețea, cu lumina și cu adevărul care răzbat din inima lor. Și totuși, în aceleași persoane radioase descoperim și pete de întuneric. Ba chiar nici măcar nu trebuie să privim spre alții, căci noi înșine suntem acest amestec de lumină și întuneric, de bine și rău. Noi înșine realizăm opere îmbibate de frumusețe și bunătate, dar imediat după facem și lucrurile cele mai oribile, negre, de care ne rușinăm. Noi înșine spunem adevărul, dar și mințim. Noi facem să strălucească binele în viața aproapelui, dar tot noi suntem cei care împroșcăm cu noroi în stânga și în dreapta.
Prea târziu te-am iubit... 