Suntem din ce în ce mai selectivi cu produsele pe care le consumăm și am vrea ca toate să fie cât mai naturale. Însă prea puțin ne cercetăm cugetul cu privire la relația noastră cu natura și cu tot ceea ce ar trebui să fie natural. Conștientizăm noi responsabilitatea pe care o avem față de creație? Cum se concretizează în viața de zi cu zi grija față de ceea ce aparține naturii și naturalului?

Ce contrast între frumusețea evangheliei – în care natura este în deplină armonie cu Isus din Nazaret, creația este în desăvârșită supunere în fața Creatorului – și fărădelegile din cetățile distruse prin „ploaia de sulf și de foc”, cetăți în care oamenii trăiau în mod dezordonat, împotriva firii, nerespectând legea naturală! Când omul se ridică și luptă împotriva naturii, când refuză ceea ce este înscris în ființa sa, ceea ce este natural pentru trupul și sufletul său, prima victimă nu este ambientul, ci omul însuși. Apoi, clar, vine distrus și ambientul. De aceea, astăzi atât statul, cât și Biserica, trebuie să aibă ca obiectiv ocrotirea omului împotriva distrugerii de sine însuși: înainte de a ne concetra pe „ecologia ambientală”, ar trebuie să ne concentrăm și să ne îngrijorăm pentru „ecologia umană”; înainte de a ne purifica ambientul și produsele pe care le folosim, trebuie să ne purificăm sufletul și mintea, modul de a ne raporta la oameni și de a ne folosi de ei și de tot ceea ce ne înconjoară.

Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea spunea că există o strânsă legătură între degradarea naturii și cultura care modelează conviețuirea umană. Iar această cultură, această mentalitate globală a societății are nevoie de o nouă ținută morală. Cum putem pretinde respectarea ambientului natural, dacă educația și legile nu sunt făcute să respecte dreptul la viață și la moartea naturală, dacă ne permitem să călcăm în picioare familia, căsătoria, sexualitatea? Dacă vrem să dăm sufletului și omenirii o nouă strălucire să ne întipărim în minte acest adevăr: „Cartea naturii este una și indivizibilă, pe versantul ambientului ca și pe versantul vieții, al sexualității, al căsătoriei, al familiei, al relațiilor sociale, într-un cuvânt al dezvoltării umane integrale. Obligațiile pe care le avem față de ambient se leagă cu obligațiile pe care le avem față de persoană considerată în ea însăși și în relație cu ceilalți. Nu se pot pretinde unele și să fie călcate în picioare celelalte” (Caritas in veritate, 51).

Cristos are puterea de a reface armonia, liniștea deplină în noi și în jurul nostru. El ceartă și astăzi patimile care ne ridică împotriva naturii. Este inima noastră pregătită să asculte de galsul Domnului atunci când îi poruncește să se liniștească?

Dacă strigi: „Doamne, salvează-mă!”
și vrei să fii ajutat și vindecat de „furtunile” tale,
nu fi asemenea unui „stâlp de sare”,
privind mereu spre trecut.
Privește spre Cristos!

4 iulie 2017 

Marţi din săptămâna a 13-a de peste an
Sf. Elisabeta a Portugaliei *; Ff. Piergiorgio Frassati; Maria Crocifissa Curcio, călug.
Gen 19,15-29; Ps 25; Mt 8,23-27

LECTURA I
Domnul a făcut să cadă din cer asupra Sodomei şi Gomorei ploaie de sulf şi de foc.
Citire din cartea Genezei 19,15-29
La revărsatul zorilor, îngerii l-au făcut pe Lot să iasă, zicând: „Ridică-te! Ia-ţi femeia şi pe cele două fiice ale tale, care se află aici, ca să nu pieri din cauza fărădelegii cetăţii!” ¹⁶ Deoarece ezita, bărbaţii i-au apucat de mână pe el, pe soţia lui şi pe cele două fiice; Domnul având milă de el, i-au făcut să iasă şi i-a călăuzit în siguranţă în afara cetăţii. ¹⁷ În timp ce-i făceau să iasă afară, el le-a zis: „Fugi, scapă-ţi viaţa! Nu privi în urma ta şi nu te opri nicăieri în zonă! Scapă în munte ca să nu pieri!” ¹⁸ Lot le-a zis: „Nu, Doamne, te rog! ¹⁹ Iată, slujitorul tău a aflat har în ochii tăi şi tu mi-ai arătat o mare îndurare făcând să trăiască sufletul meu, dar eu nu pot să fug în munţi, căci nenorocirea mă va ajunge din urmă şi voi muri. ²⁰ Iată cetatea aceasta aproape; pot fugi acolo; este foarte mică, voi scăpa acolo. Nu-i aşa că e mică? Şi mi-aş putea salva viaţa!” ²¹ El i-a spus: „Iată că îţi fac şi această favoare de a nu distruge cetatea despre care ai vorbit. ²² Repede, fugi într-acolo, căci eu nu pot face nimic înainte ca tu să fi ajuns acolo!” De aceea cetăţii i s-a dat numele de Ţoar. ²³ Soarele se ridica deasupra pământului când Lot intra în Ţoar. ²⁴ Domnul a făcut să plouă asupra Sodomei şi Gomorei sulf şi foc de la Domnul din ceruri. ²⁵ Dumnezeu a distrus aceste cetăţi şi toată zona împreună cu toţi locuitorii cetăţilor şi cu tot ce răsărea pe pământ. ²⁶ Soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi a devenit stâlp de sare. ²⁷ Abraham s-a trezit dis-de-dimineaţă spre locul în care stătuse înaintea Domnului, ²⁸ a privit spre Sodoma şi Gomora şi spre tot ţinutul din zona Iordanului şi a văzut un fum gros care se ridica de la pământ ca fumul dintr-un cuptor. ²⁹ Când Dumnezeu a distrus cetăţile din acea zonă, Dumnezeu şi-a amintit de Abraham şi l-a salvat pe Lot de nenorocirea care a distrus cetăţile în care locuise Lot.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 25(26),2-3.9-10.11-12 (R.: cf. 3a)
R.: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta!

² Cercetează-mă, Doamne, şi pune-mă la încercare,
verifică-mi în foc rărunchii şi inima,
³ căci bunătatea ta este înaintea ochilor mei
şi umblu în adevărul tău! R.

⁹ Să nu iei sufletul meu laolaltă cu cei păcătoşi
şi viaţa mea cu cea a vărsătorilor de sânge,
¹⁰ în mâinile cărora este nelegiuire
şi a căror dreaptă este plină de mită! R.

¹¹ Dar eu umblu în neprihănirea mea,
răscumpără-mă şi îndură-te de mine!
¹² Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă;
în adunări îl voi binecuvânta pe Domnul. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 129(130),5
(Aleluia) Eu nădăjduiesc în Domnul; sufletul meu speră în cuvântul său. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ridicându-se, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 8,23-27
În acel timp, urcând Isus în barcă, discipolii lui l-au urmat. ²⁴ Şi iată, a fost pe mare o furtună atât de puternică, încât barca era acoperită de valuri, iar el dormea! ²⁵ Venind discipolii lui, l-au trezit, spunându-i: „Doamne, salvează-ne! Pierim”. ²⁶ Dar el, le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi, oameni cu puţină credinţă?” Atunci, ridicându-se, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. ²⁷Oamenii au fost cuprinşi de uimire şi spuneau: „Cine este acesta că şi vânturile şi marea ascultă de el?”

Cuvântul Domnului