În opera Gânduri pentru zile ce vin, fericitul Vladimir Ghika spunea: „Nu trebuie să ne mirăm, nici să ne plângem de nerecunoştinţa semenilor. Recunoştinţa este mai rară decât binefacerea şi mai presus de ea. Când cineva ne dovedeşte recunoştinţă, el ne dăruieşte mai mult decât i-am dat”.

Sentimentul de recunoștință face parte și din viața noastră: noi înșine i-am fost beneficiari și protagoniști. Uneori, din păcate, i-am fost și călăi: am preferat indiferența în schimbul recunoștinței, devenind, prin nerecunoștința noastră, pricină de tristețe pentru binefăcătorii noștri, pentru cei care au investit cu iubire viață în viața noastră.

(Ne)recunoștința are vârsta timpului. Este suficient să privim în Cartea Genezei și să urmărim istoria lui Iosif: nerecunoștința fraților săi care l-au vândut negustorilor madianiți (cf. Gen 37,12-36); recunoștința lui Iosif față de Putifar, refuzând provocările și răul propus de soția acestuia (cf. Gen 39,8-9); nerecunoștința și uitarea mai-marelui paharnicilor pe care Iosif l-a ajutat să-și recapete funcția la curtea faraonului (cf. Gen 40,14-15.23); recunoștința faraonului față de Iosif, după ce acesta i-a deslușit taina viselor (cf. Gen 41,37-46). Și nu în ultimul rând, nerecunoștința noului faraon despre care am auzit astăzi în lectura din Cartea Exodului: cei care au fost o binecuvântare pentru Egipt și i-au salvat de la foamete, acum au devenit o amenițare și trebuie distruși, umilinți prin munci grele, aruncați în fluviu (cf. Ex 1,8-14.22).

Această alternanță recunoștință-nerecunoștință pare oglinda vieții noastre, a modului nostru de a ne raporta la oameni. Care este ultimul nostru binefăcător? Cum ne comportăm cu cei care ne-au făcut binele cu ani în urmă? Le mai cinstim amintirea, numele, prezența? Am devenit noi înșine binefăcători pentru cei din jurul nostru? Cuvântul lui Dumnezeu ne pătrunde inima și devine pentru noi imblod spre recunoștință?

Noi știm: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri; el pătrunde până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei și judecă sentimentele și gândurile inimii” (Evr 4,12). Iar astăzi însuși Cristos ne amintește că prezența sa, care este întocmai ca o sabie capabilă să pătrundă în profunzimea omului și a umanității și să separe lumea în două, este o garanție a recunoștinței: cei care fac binele nu-și vor pierde răspalata (cf. Mt 10,42). Adevăratul creștin, cel care se regăsește în cel mic, în cel drept și în profet, nu-și va pierde răsplata nici măcar pentru cel mai mic gest făcut din dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. Dumnezeu este mereu recunoscător: el nu (ne) uită niciodată și de la el ne vine tot ajutorul de care avem nevoie (Ps 123,8).

„Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și nu uita nicicând de binefacerile primite” (cf. Ps 103,2).

17 iulie 2017 

Luni din săptămâna a 15-a de peste an
Ss. Alexie, cerşetor; Marcelina, fc.
Ex 1,8-14.22; Ps 123; Mt 10,34-11,1

LECTURA I
Haideţi să ne purtăm cu înţelepciune faţă de ei, ca să nu se înmulţească!
Citire din cartea Exodului 1,8-14.22
În zilele acelea, s-a ridicat peste Egipt un nou rege care nu-l cunoscuse pe Iosif. ⁹ El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este mai numeros şi mai puternic decât noi! ¹⁰Haideţi să ne purtăm cu înţelepciune faţă de ei ca să nu se înmulţească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se adauge lor cei care ne urăsc, să lupte împotriva noastră şi să plece din ţară”! ¹¹ Au pus peste ei supraveghetori de lucrări forţate, ca să-i umilească prin munci grele. Astfel au zidit pentru Faraon cetăţile-depozit Pitom şi Ramses. ¹² Dar cu cât îi umileau mai mult, cu atât se înmulţeau şi se răspândeau; şi i-a cuprins groaza în faţa fiilor lui Israel. ¹³ Egiptenii i-au obligat cu brutalitate pe fiii lui Israel să lucreze ca sclavi. ¹⁴ Le-au făcut viaţa amară printr-o muncă dură la lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări la câmp: prin toate muncile la care îi sileau la sclavie cu asprime. ²² Atunci Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Orice băiat care se va naşte să fie aruncat în Fluviu, iar toate fetele să fie lăsate să trăiască”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 123(124),1-3.4-6.7-8 (R.: 8a)
R.: Ajutorul nostru vine de la Domnul.

¹ De n-ar fi fost Domnul de partea noastră – s-o spună Israel -,
² de n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
când oameni s-au ridicat împotriva noastră,
³ atunci ne-ar fi înghiţit de vii în mânia lor aprinsă. R.

⁴ Atunci ne-ar fi înecat apele,
ar fi trecut râurile peste sufletul nostru,
⁵ atunci ar fi trecut peste noi ape năprasnice.
⁶ Binecuvântat să fie Domnul
care nu ne-a dat pradă gurii lor! R.

⁷ Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului:
laţul s-a rupt şi am scăpat.
⁸ Ajutorul nostru este în numele Domnului
care a făcut cerul şi pământul. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,10
(Aleluia) „Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, spune Domnul, pentru că a lor este împărăţia cerurilor!” (Aleluia)

EVANGHELIA
Nu am venit să aduc pace, ci sabie.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,34-11,1
În acel timp, Isus le-a spus Celor Doisprezece: „Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ! Nu am venit să aduc pace, ci sabie. ³⁵ Căci am venit să despart «fiul de tatăl său, fiica de mama sa, nora de soacra sa, ³⁶ iar duşmanii omului vor fi cei din casa lui». ³⁷ Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. ³⁸ Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine. ³⁹ Cine ţine la viaţă, o va pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine, o va regăsi. ⁴⁰ Cine vă primeşte pe voi, pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine, îl primeşte pe acela care m-a trimis. ⁴¹ Cine primeşte un profet, pentru că este profet, va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept, pentru că este drept, va primi răsplata celui drept. ⁴² Cine va da de băut, fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”. ^11,1 Când Isus a terminat de dat aceste învăţături celor doisprezece discipoli ai săi, a plecat de acolo ca să înveţe şi să predice în cetăţile lor.

Cuvântul Domnului