Ascultând sfânta Evanghelie și privind la viața sfântului Toma, ni-l putem imagina rugându-se timp de o săptămână: „Eu caut, Doamne, fața ta. Nu-ți ascunde fața de la mine, nu îndepărta cu mânie pe slujitorul tău; tu ești ajutorul meu, nu mă respinge și nu mă abandona, Dumnezeul mântuirii mele” (Ps 27,8-9). În inima sa încă răsunau cuvintele pe care le rostise înainte de pătimirea Domnului: „Să mergem și noi ca să murim cu el!” (In 11,16). Însă nu a mai mers la moarte cu Isus. Acum voia să-l vadă și să aibă posibilitatea de a-și reînnoi angajamentul, credința, vocația. Pentru opt zile sufletul său a fost mistuit de dorința vederii lui Dumnezeu și alerga de la un ucenic la altul spunând: „Domnule, vreau să-l văd pe Isus” (cf. In 12,21), pe acel Isus pe care toți îl caută (cf. Mc 1,37). Era însetat de Dumnezeu, de Domnul înviat și lacrimile îi erau pâine ziua și noaptea (cf. Ps 42,2-4).
Ceea ce pentru Toma a fost o așteptare de opt zile (cf. In 20,26), în inima noastră este un dor continuu. Ore întregi ne plecăm genunchii în rugăciune, ne programăm zile de meditații și exerciții spirituale, ba chiar pornim în călătorii sau pelerinaje în speranța că vom ajunge și noi la experiența sfântului Toma: văzându-l, să cădem în genunchi și să ne mărturisim credința în el, Domnul și Dumnezeul nostru. Însă dacă „religiozitatea” noastră, credința noastră se rezumă la a căuta cu orice preț vederea lui Dumnezeu prin apariții și miracole, atunci am uitat cuvântul lui Isus: „Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” (In 20,29).
Fericiți suntem noi dacă-l căutăm pe Dumnezeu în inima noastră: „Nu ieși în afară, intră în tine însuți: în omul interior locuiește adevărul” (sfântul Augustin). Fericiți vom fi dacă înțelegem că noi suntem „o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul” (Ef 2,22), că Domnul locuiește în noi și în inima fraților noștri. Cât de frumos este îmbrăcată în lumină Biserica și cum strălucește inima noastră atunci când îi cântă Domnului: „Nu aştept ca Toma, rănile să-ţi văd, / Dar cu umilinţă, mă închin şi cred; / Numai tu, Isuse, eşti speranţa mea; Toată-a mea iubire ţi-o voi închina” (Toma de Aquino, Adoro te devote).
Să ne amintim astăzi că istoria omenirii este plină de oameni care cred că dacă-l vor vedea pe Dumnezeu sau dacă vor vedea sfinți ori îngeri, se vor salva, se vor converti. Oare nu tocmai pentru astfel de oameni, printre care deseori ne regăsim și noi, Cristos a spus: „Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge” (Lc 16,31)?! Să nu ne amăgim: dacă nu credem în prezența lui Cristos în mijlocul nostru – în Biserică, în sacramente, în cei săraci – nu vom crede și nu ne vom converti nici măcar dacă l-am vedea pe Domnul!
Doamne, „Simţurile mele nu te pot afla,
Numai prin credinţă văd prezenţa ta;
Cred tot ce-ai spus tu, Fiule-ntrupat,
Nu-i cuvânt pe lume mai adevărat”
(Toma de Aquino, Adoro te devote).
3 iulie 2017
Luni din săptămâna a 13-a de peste an
SF. TOMA, ap.
Ef 2,19-22; Ps 116; In 20,24-29
LECTURA I
Sunteţi zidiţi pe temelia apostolilor.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,19-22
Fraţilor, voi nu mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus. 21 În el, toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu sfânt în Domnul, 22 în care şi voi sunteţi zidiţi, ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 116(117),1.2 (R.: Mc 16,15)
R.: Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia!
1 Lăudaţi-l pe Domnul, toate neamurile,
preamăriţi-l, toate popoarele! R.
2 Căci mare este îndurarea lui asupra noastră
şi adevărul Domnului rămâne pe vecie. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 20,29
(Aleluia) „Pentru că m-ai văzut, Toma, ai crezut, spune Domnul. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!” (Aleluia)
EVANGHELIA
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,24-29
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”
Cuvântul Domnului
Ce fel de sentimente se află într-o inimă care are posibilitatea să facă binele, să ajute, să ofere „fie şi numai un pahar cu apă rece” (Mt 10,42), dar nu vrea și rămâne indiferentă în fața celui căzut, sărac, însetat? Dar în inima noastră ce fel de sentimente avem? Cum suntem noi față de cei care trec prin viața noastră? Conștientizăm cât de mare este darul ca cineva „să-ți calce pragul casei”, „pragul” inimii?
Așa cum folosim oglinzile pentru a ne vedea chipul, ar trebui să folosim Sfânta Scriptură pentru a ne vedea și analiza sufletul. Suntem atât de atenți cu trupul nostru: greu ieșim din casă fără să ne uităm de două, trei ori în oglindă. Însă cu sufletul zburlit și pătăt umblăm zile întregi, ba chiar luni, ani. Când ne comportăm așa, oare nu cumva ne îndoim de faptul că avem un suflet și că trebuie să ne îngrijim de el? Oare chiar credem că într-o zi și noi ne vom întâlni cu Dumnezeu așa cum s-au întâlnit Abraham, Sara, centurionul?
Prea târziu te-am iubit... 