Arhiva pentru august 25th, 2017

Linişteşte-mi inima în Cristos!

Astăzi trebuie să ne purtăm mâna spre piept, să ne atingem, să ne dezmierdăm inima şi să ne spunem: „Inimă, linişteşte-te! Linişteşte-te în Cristos. Domnul este cu tine. Domnul este ajutorul tău! Linişteşte-te inimă în Cristos”.

Prea târziu te-am iubit...

oferirea inimii„Linişteşte-mi inima în Cristos”, spune apostolul astăzi şi împreună cu el cerem şi noi acest har. Vrem ca inima noastră să fie liniştită. Vrem să dispară din viaţa noastră teama şi neliniştea, disperarea şi neîncrederea, nesiguranţa şi compromisul. Aceasta este rugăciunea pe care astăzi o înălţăm cu întreaga Biserică: „Doamne, linişteşte inima noastră în tine”.

În fiecare zi suntem asaltaţi de suferinţe spirituale şi trupeşti care ne încearcă pe noi sau pe cei dragi ai noştri. Stă cumva în caracterul nostru să ne revoltăm şi să ridicăm pumnul către cer sau către aproapele şi să strigăm: „De ce? De ce mi se întâmplă tocmai mie?” Însă astăzi vrem să ne împotrivim acestei slăbiciuni şi în loc să ridicăm pumnul şi vocea, ne împreunăm mâinile şi ne plecăm capul şi ne rugăm spunând: „Doamne, linişteşte-ne inima”.

În faţa lipsurilor şi a neputinţelor ne descurajăm. Ne lăsăm pradă viciilor, crezând că păcatul…

Vezi articolul original 884 de cuvinte mai mult

Baza „iubirilor nemuritoare” și a „prieteniilor de aur”

prietenia steinhardtExistă inimi pe care viața le unește pentru totdeauna. Așa se nasc și trăiesc, ba chiar supraviețuiesc oricărei încercări, iubirile, prieteniile, familiile, comunitățile etc. La baza „iubirilor nemuritoare” și a „prieteniilor de aur” stau sentimente puternice, așa cum sunt cele exprimate de Rut: „Nu insista să te părăsesc şi să plec de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde te vei odihni tu, mă voi odihni şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Așa să-mi facă Domnul, ba și mai rău: numai moartea mă va despărți de tine!” (Rut 1,16).

Din casa noastră sau din familia noastră sau din comunitatea noastră, cui simțim că am putea să-i spunem aceste cuvinte? Față de cine nutrim asemenea sentimente de prietenie sau de recunoștință sau de iubire? Există în viața noastră o persoană pentru care existența noastră să-i fie atât de prețioasă încât să ne spună aceste cuvinte? În drumul nostru spre Dumnezeu și spre veșnicie, toți avem nevoie de inimi care să ne însoțească. Însuși Cristos ne amintește astăzi că nu putem despărți iubirea față de Dumnezeu de iubirea față de oameni. Nu putem spune: „Eu îl iubesc pe Dumnezeu și aceasta mi-e de ajuns”! Să ne amintim învățătura apostolului Ioan: „Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu” și-l urăște pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu-l iubește pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. Avem această poruncă de la el: cine-l iubește pe Dumnezeu să-l iubească și pe fratele său” (1In 4,20-21; cf. Mt 5,23-24 ).

Se observă cu ușurință răceala dintre oameni, lipsa de încredere și iubire care se instalează în jurul omului: nu mai avem încredere unii în alții. Nu mai există încredere în cei care ne conduc politic, economic, spiritual. Ba mai mult, demonul dezbinării și al neîncrederii s-a instalat chiar și în familiile noastre. Chiar și cele mai puternice relații de iubire și prietenie sunt zdruncinate de fuga după gloria acestei lumi, de pofta de avere etc. În toată această rătăcire, noi, creștinii, suntem chemați să rămânem (sau să devenim, dacă nu suntem!) locuri de încredere, oameni de încredere, suflete de caracter.

În mod deosebit familia, comunitatea, trebuie să fie loc de încredere. Viața de familie devine strălucitoare atunci când există încredere între soți, între părinți și copii, între frați. Cât de frumoase și trainice sunt familiile – și orice fel de comunitate! – care cultivă această valoare a încrederii. Cât de puternice sunt legăturile dintre membri unei familii în care încrederea a fost mereu o virtute cultivată și respectată. În timpurile în care societatea dezbină, familia trebuie să adune, să unească.


Izvorul fericirii este Dumnezeu,
iubirea lui și încrederea pe care oamenii o au în noi.


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

25 august 2017 

Vineri din săptămâna a 20-a de peste an
Ss. Ludovic, rege *; Iosif de Calasanz, pr. *
Rut 1,1.3-6.14b-16.22; Ps 145; Mt 22,34-40

LECTURA I
Noemi împreună cu Rut moabita s-au întors la Betleem.
Citire din cartea lui Rut 1,1.3-6.14b-16.22
În zilele acelea, când conduceau judecătorii, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat să locuiască în câmpiile Moabului împreună cu soţia şi cei doi fii ai săi. 3 Elimelec, soţul lui Noemi, a murit şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. 4 Ei şi-au luat soţii dintre fetele din Moab. Una se numea Orpa şi cealaltă Rut; şi au locuit acolo cam zece ani. 5 Au murit şi cei doi, Mahlon şi Chilion, şi Noemi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără soţ. 6 S-au ridicat ea şi nurorile sale şi s-au întors din câmpiile Moabului, pentru că au auzit în câmpiile Moabului că Domnul şi-a vizitat poporul şi i-a dat pâine. 14b Orpa a sărutat-o pe soacra ei, iar Rut a rămas cu ea. 15 Noemi a zis către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta!” 16Rut a răspuns: „Nu insista să te părăsesc şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde

te vei odihni tu, mă voi odihni şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 22 Noemi şi Rut din Moab, nora sa, s-au întors împreună din câmpiile Moabului. Ele au venit la Betleem când se începea seceratul orzului.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 145(146),5-6.7.8-9a.9bc-10 (R.: 2a)
R.: Îl voi lăuda pe Domnul în toată viaţa mea.
sau:
Aleluia.

5 Fericit este acela care îl are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacob;
care-şi pune speranţa în Domnul Dumnezeul său!
6 El a făcut cerul şi pământul,
marea şi toate câte se află în ele.
El păstrează fidelitatea în veci. R.

7 El face judecată pentru cei asupriţi,
el dă pâine celor flămânzi.
Domnul îi eliberează pe cei închişi. R.

8 Domnul deschide ochii celor orbi,
Domnul îi ridică pe cei împovăraţi,
Domnul îi iubeşte pe cei drepţi,
9a Domnul are grijă de cei sărmani. R.

9bc Sprijină pe văduvă şi pe orfan,
dar nimiceşte calea celor nelegiuiţi.
10 Domnul Dumnezeul tău, Sionule,
stăpâneşte în veci, din generaţie în generaţie. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 24(25),4b.5a
(Aleluia) Învaţă-mă, Doamne, cărările tale, călăuzeşte-mă în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 22,34-40
În acel timp, auzind fariseii că Isus le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35 iar unul dintre ei, învăţat al Legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36 „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” 37 El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! 38 Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” 40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: