Arhiva pentru august 29th, 2017

Atrage atenția celui ce greșește! Nu bârfi!

gossip-barfa-pop-art-men-1200x330Atunci când trebuie să vestim Adevărul, să proclamăm Evanghelia celor care nu-l doresc pe Dumnezeu în viața lor, îndemnul Domnului răsună pentru noi,: „Ridică-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor ca să nu te fac eu să te înspăimânţi dinaintea lor!” (Ier 1,17). Acest îndemn este valabil pentru toți. Este mandatul și încurajarea pe care Domnul ni le oferă pentru a atrage atenția celui ce greșește, pentru a-l corecta frățește și a-l ajuta pe cel căzut să se ridice. Câte lucruri nu ar fi mai bune în viața noastră, câte prietenii nu am fi salvat, dacă am fi avut mereu această atitudine de corectare frățească! Cât ajutor am fi oferit aproapelui dacă i-am fi atras atenția cu blândețe atunci când a greșit! Însă de prea multe ori noi am preferat tăcerea sau indiferența sau, și mai rău, bârfa.

Într-una din zile, sfântul părinte papa Francisc a fost întrebat de un seminarist chinez despre regulile pe care ar trebui să le urmeze pentru a trăi cât mai bine într-o comunitate și pentru a se simți în viața de seminar ca între frați, ca într-o familie. În răspunsul său, Sfântului Părinte a pus în fruntea listei această învățătură: „Să nu vorbiți niciodată pe la spate. Dacă aveți ceva împotriva altuia sau dacă nu sunteți de aceeași părere cu el, trebuie să-i spuneți în față. Există mereu această ispită de a nu spune lucrurilor pe nume, de a nu-l corecta pe cel care greșește spunându-i adevărul: ispita unei false diplomații. Această atitudine ne face rău, face mult rău”. Aceasta distruge comunitatea, familia, prietenia. Totul!

Îndemnul Domnului adresat profetului Ieremia și atitudinea tranșantă a lui Ioan Botezătorul față de regele Irod – „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău” (Mc 6,18) – sunt un imbold pentru noi în această zi de a ne lepăda de acești demoni ai lașității și ai vorbirii de rău. Astăzi trebuie să prindem curaj. Astăzi trebuie să proclamăm adevărul. Astăzi trebuie să deschidem ochii unei inimi care rătăcește și față de a cărei rătăcire am fost indiferenți. Astăzi!

Să nu ne temem de consecințele proclamării adevărului, ci să ne temem mai degrabă de tragediile pe care le aduc în viața noastră minciuna și vorbirea de rău. Să nu facem calcule pentru a vedea la ce riscuri ne angajăm atunci când ne apropiem de celălalt cu intenția sinceră de a-l ajuta, ci să fim mereu conștienți și triști pentru sufletele care se pierd pentru că nimeni nu îndrăznește să le vorbească. Să nu ne temem de adevăr, ci să-l proclamăm tuturor știind că Domnul este sprijinul și ocrotitorul nostru, el este apărătorul celui drept (cf. Ps 27,1-3).


Mai bine să fii prigonit pentru dreptate și adevăr,
decât să fii iubit pentru falsitate.
Să se întipărească în inima noastră cuvântul Domnului:
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, 
căci a lor este împărăția cerurilor” (Mt 5,10).


29 august 2017 

Marţi din săptămâna a 21-a de peste an
Martiriul Sf. Ioan Botezătorul **; Sf. Sabina, m.
Ier 1,17-19; Ps 70; Mc 6,17-29

LECTURA I
Spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor!
Citire din cartea profetului Ieremia 1,17-19
În zilele acelea, cuvântul Domnul a fost către mine, zicându-mi: „Dar tu încinge-ţi coapsele, ridică-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci! Nu te înspăimânta dinaintea lor ca să nu te fac eu să te înspăimânţi dinaintea lor! 18 Iată, eu te pun astăzi ca o cetate întărită, ca un stâlp de fier şi ca nişte ziduri de bronz împotriva întregii ţări, împotriva regilor lui Iuda şi a căpeteniilor lui, împotriva preoţilor lui şi împotriva poporului ţării! 19 Ei vor lupta împotriva ta, dar nu vor putea să te învingă, căci eu sunt cu tine – oracolul Domnului -, ca să te scap”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 70(71),1-2.3-4a.5-6ab.15ab-17 (R.: cf. 15ab)
R.: Gura mea va vesti, Doamne, mântuirea ta.

1 În tine, Doamne, mi-am căutat refugiul,
să nu fiu nicicând făcut de ruşine!
2 În dreptatea ta, eliberează-mă şi scapă-mă,
pleacă-ţi urechea spre mine şi mântuieşte-mă! R.

3 Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu,
spre care mi-ai poruncit mereu să merg ca să mă mântuieşti,
pentru că numai tu eşti stânca mea
şi cetatea mea de apărare!
4a Scapă-mă, Dumnezeule, din mâna celui fărădelege! R.

5 Pentru că tu, Doamne, eşti speranţa mea,
Doamne, în tine mi-am pus încrederea din copilărie.
6ab În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele,
încă din sânul mamei mele,
tu ai fost ocrotitorul meu. R.

15ab Gura mea va vesti în toate zilele
dreptatea şi mântuirea ta.
17 Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţe,
iar eu fac cunoscute şi acum minunile tale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 5,10
(Aleluia) Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! (Aleluia)

EVANGHELIA
Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,17-29
În acel timp, însuşi Irod trimisese ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, Filip, pe care o luase în căsătorie. 18 Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o ai pe soţia fratelui tău”. 19 Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit, dar îl asculta cu plăcere. 21 A venit însă o zi prielnică, atunci când Irod, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, a făcut un ospăţ pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. 22 Intrând, fiica Irodiadei a dansat şi i-a plăcut lui Irod şi comesenilor săi. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da!” 23 Şi i-a jurat: „Ceea ce îmi ceri îţi voi da, până la jumătate din regatul meu”. 24 Atunci ea, ieşind, i-a spus mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 25 Şi, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului şi a comesenilor, nu a voit s-o refuze. 27 Regele a trimis un executor şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare 28 şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29 Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în mormânt.

Cuvântul Domnului