Arhiva pentru septembrie 5th, 2017

Cât de dureros trebuie să fie să știi cine este Cristos și să nu-l iubești

mother-teresa-calc_3210369bPentru cel care zi de zi se apropie de cuvântul lui Dumnezeu există pericolul de a se mulțumi cu „știința” despre Cristos, despre Dumnezeu, despre Sfânta Scriptură. Cât de dureros trebuie să fie să știi cine este Cristos și să nu-l iubești. Să fii ca „duhul de diavol necurat” despre care am auzit în sfânta Evnaghelie: știa cine este Isus, însă vedea în el un dușman, unul venit să-l distrugă (cf. Lc 4,33-34). Sau să fii asemenea oamenilor despre care deseori amintesc evangheliile și să spui despre Cristos: „Uau, ce om bun și ce cuvinte frumoase!”… și atât, fără să treci la actul de credință, fără să te închini înaintea Domnului, fără să-l lași să fie Dumnezeul și Stăpânul inimii tale. Când avem doar admirație față de Cuvântul lui Dumnezeu ne asemănăm cu locuitorii din Cafarnaum, care „erau uimiţi de învăţătura lui, deoarece cuvântul lui era spus cu autoritate” (Lc 4,32). Dar câți au crezut în el? Câți l-au urmat?

De-a lungul celor două mii de ani, oamenii care s-au întâlnit cu Cristos și cuvântul său s-au împărțit în cel puțin două tabere: sfinți și păcătoși! Sfinții sunt cei care și astăzi se lasă atinși și transformați de Cuvânt, de Cristos și învățătura sa. Ei sunt cei care au trăit – și mulți încă trăiesc! – ca fii ai luminii și ai zilei. Ceilalți, păcătoșii, dorm! Au sufletul și inima adormită de „nebunia acestei lumi”, de goana după avere, de poftele trupești, de interesele materiale, de tot ceea ce este străin de crucea lui Cristos și de sfânta și dumnezeiasca Evanghelie. Noi în ce tabără ne aflăm: sfinți sau păcătoși? Suntem fii ai luminii sau ai întunericului? Să ne trezim!

Apostolul și întreaga Biserică ne invită „să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne pierdem cumpătul” (1Tes 5,6). Mai mult, sfinții de lângă noi, oameni pe care i-am întâlnit ne oferă exemplul unei vieți trăite în lumina Evangheliei. Așa este, de exemplu, întreaga viață a sfintei Tereza de Calcutta. Ea nu s-a mulțumit să-l cunoască pe Cristos, nu s-a limitat să-i asculte cuvintele, ci le-a trăit, iubindu-l pe Cristos în cei săraci și suferinzi. Pentru ea Cristos a devenit totul!

Sfânta Tereza și-a oferit viața pentru a-i dărui lui Dumnezeu sfinți, oameni treji pe care i-a căutat în copiii abandonați, în fetele-mame refuzate de familii, în cei bolnavi și muribunzi, în special în cei atinși de SIDA și de lepră. Lor le-a redat demnitatea și fericirea. Unora le-a dat doar o clipă de fericire pe acest pământ, altora poate că doar un ultim zâmbet și un strop de apă sau firimituri de pâine, însă pe toți i-a oferit lui Cristos și pe Cristos lor. Cu operele sale de milostivire i-a adus consolare lui Cristos care vorbește și astăzi omului, strigându-i: „Mi-e sete! Mi-e sete de suflete, de oameni fericiți și milostivi”.


Dumnezeu vizitează și astăzi poporul său prin oamenii treji,
prin sfinții care ne cheamă la lumină, la viață (cf. Lc 7,16b).


5 septembrie 2017 

Marţi din săptămâna a 22-a de peste an
Sf. Tereza de Calcutta, călug.
1Tes 5,1-6.9-11; Ps 26; Lc 4,31-37

LECTURA I
Cristos a murit pentru noi, ca să trăim împreună cu el.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni 5,1-6.9-11
Fraţilor, cât despre timpul şi momentul acela, nu aveţi nevoie ca să vi se scrie, 2 căci voi înşivă ştiţi precis că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii. 3 Când vor zice unii: „Pace şi linişte!”, atunci, pe neaşteptate, va cădea peste ei devastarea precum durerile naşterii peste cea însărcinată şi nu vor scăpa. 4 Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. 5 Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. 6 Aşadar, să nu dormim precum ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne pierdem cumpătul. 9 Pentru că Dumnezeu nu ne-a predispus pentru mânie, ci pentru dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Cristos, 10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu el! 11 De aceea, îmbărbătaţi-vă unii pe alţii şi edificaţi-vă unul pe altul, aşa cum, de altfel, şi faceţi!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.13-14 (R.: 13)
R.: Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii.

1 Domnul este lumina şi mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele,
de cine mă voi înfricoşa? R.

4 Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să vizitez sanctuarul său. R.

13 Cred că voi vedea bunătăţile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16b
(Aleluia) „Un mare profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 4,31-37
În acel timp, Isus a coborât la Cafarnaum – o cetate din Galileea – şi îi învăţa în zilele de sâmbătă, 32 iar ei erau uimiţi de învăţătura lui, deoarece cuvântul lui era spus cu autoritate. 33 Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat şi striga cu glas puternic: 34 „Ei! Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 35 Însă Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” Atunci diavolul l-a trântit în mijloc şi a ieşit din el fără să-i facă vreun rău. 36 I-a cuprins teama pe toţi şi spuneau unii către alţii: „Ce fel de învăţătură este aceasta? El le porunceşte duhurilor necurate cu autoritate şi putere şi ele ies!” 37Şi vestea despre el s-a răspândit în toată împrejurimea.

Cuvântul Domnului