Arhiva pentru septembrie 27th, 2017

Să iubim pe contul nostru, prin oboseala mâinilor noastre, prin sudoarea feței noastre

Vincentiu_de_Paul_aparatorul orfanilorDespre Dumnezeu se spune că niciodată nu poate fi luat prin surprindere. El știe tot. Însă se pare că are o „slăbiciune”: să surprindă omul. Și nu ratează nicio ocazie pentru a-și dovedi măiestria. Oricine își privește trecutul găsește cel puțin un moment când Domnul, prin cele întâmplate, l-a surprins. Poate că nu am înțeles atunci de ce s-au întâmplat lucrurile așa, poate că ne-am revoltat și ni se părea că noi aveam un plan care promitea mai mult. Abia după mult timp am înțeles binele pe care Domnul l-a pregătit pentru noi.

Însă cel mai surprinzător la Domnul rămâne modul în care el se „folosește” de oameni, cum îi alege pentru diferite misiuni, cum îi învață și-i călăuzește. Istoria e plină de oameni care în aparență nu promiteau nimic, încât și părinții lor erau îngrijorați și-și spuneau „Ce se va alege de viața lui?”. Și tocmai ei, cei mici și nebuni în ochii lumii, au dat un curs incredibil istoriei. Cei mici au fost înălțați și acum sunt de neuitat, căci „Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice… aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui Dumnezeu” (1Cor 1,27-29).

Unul dintre aceștia mici este și sfântul Vincențiu de Paul, preotul a cărui copilărie nu promitea nimic răsunător. Și iată că astăzi, la mai bine de 400 de ani de la nașterea sa, 24 aprilie 1581, este amintit în lumea întreagă pentru faptele sale. Astăzi răsună pentru toți îndemnul său: „Să-l iubim pe Dumnezeu, frații mei, dar să-l iubim pe contul nostru, prin oboseala mâinilor noastre, prin sudoarea feței noastre”. Preocupările sale au fost săracii și cei mici. Numele său a fost mereu însoțit de supra numele „părintele săracilor”. Despre el se spune că prin mâna sa au trecut mai mulți bani decât prin mâna oricărui alt ministru de finanțe, însă toți banii și toate bunurile care au ajuns la el au fost pentru cei săraci.

În sfântul Vincențiu s-a împlinit cuvântul Domnului: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu… căci am fost flămând și voi mi-ați dat să mănânc; am fost însetat și voi mi-ați dat să beau, am fost străin şi voi m-aţi primit; am fost gol şi voi m-aţi îmbrăcat… mi-ați slujit” (cf. Mt 25,34-36). Astfel de oameni generoși care trăiesc și astăzi în mijlocul nostru, în mijlocul unei lumi asaltate de rău și egoism, ne confirmă că „Domnul Dumnezeul nostru nu a abandonat omul niciodată”: prin sfinții săi el ne luminează viața și ne trimite alinare (Esd 9,8-9).

Sfântul Vincențiu a murit la Paris în 27 septembrie 1660, însă opera sa a rămas și ajută și astăzi mii de săraci.


„Vincențiu era mângâietorul celor întristați,
mare apărător al orfanilor și ocrotitor al văduvelor”.
Despre noi ce se va spune după ce vom muri?
Dar acum?
Cum îi slujim pe oameni, pe săraci, pe bolnavi?


27 septembrie 2017 

Miercuri din săptămâna a 25-a de peste an
Sf. Vincenţiu de Paul, pr. **
Esd 9,5-9; Ps Tob 13,2.3-4a.4bcd.5.8; Lc 9,1-6

LECTURA I
Dumnezeu nu ne-a părăsit în sclavia noastră.
Citire din cartea lui Esdra 9,5-9
Eu, Esdra, în momentul ofrandei de seară, m-am sculat din umilirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu. 6 Şi am zis: „Dumnezeul meu, mi-e ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către tine. Căci păcatele noastre s-au înmulţit până peste cap şi vinovăţiile s-au mărit până la ceruri. 7 Din zilele părinţilor noştri, noi suntem în mare vinovăţie; pentru păcatele noastre am fost daţi noi, regii noştri şi preoţii noştri în mâna regilor ţărilor, sabiei, captivităţii, prăzii şi ruşinii feţei, cum este astăzi. 8 Acum, pentru puţin timp a fost peste noi îndurare de la Domnul Dumnezeul nostru. A făcut să rămână pentru noi un rest şi să ne dea un ţăruş în locul său cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină alinare în sclavia noastră. 9 Căci noi suntem sclavi; dar Domnul Dumnezeul nostru nu ne-a abandonat în sclavia noastră, ci a îndreptat spre noi milostivirea înaintea regilor Persiei, dându-ne alinare, ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru, să reparăm dărâmăturile ei, şi ne-a dat un zid în Iuda şi în Ierusalim”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Tob 13,2.3-4a.4bcd.5.8 (R.: 2a)
R.: Binecuvântat este în veci Domnul Dumnezeul nostru!

2 Binecuvântat este în veci Dumnezeul cel viu
şi binecuvântată să fie împărăţia lui!
Căci el pedepseşte şi tot el se îndură;
El coboară în locuinţa morţilor,
până în adâncul pământului,
şi tot el scoate din pierzarea cea mare!
Nimic nu scapă de mâna lui. R.

3 Daţi mărturie despre el, fii ai lui Israel,
înaintea neamurilor,
căci el v-a împrăştiat printre ele!
4a Acolo, el v-a făcut cunoscută măreţia sa. R.

4bcd Înălţaţi-l înaintea a toată făptura!
El este Domnul şi Dumnezeul nostru.
El este părintele nostru
şi el este Dumnezeu în toţi vecii. R.

5 El vă va pedepsi pentru nelegiuirile voastre
şi el se va îndura de voi toţi
dintre toate neamurile printre care sunteţi împrăştiaţi. R.

8 Eu dau mărturie despre el în ţara captivităţii mele
şi arăt puterea şi măreţia lui neamului de păcătoşi.
Întoarceţi-vă, păcătoşilor, şi înfăptuiţi dreptatea înaintea lui!
Cine ştie dacă nu va vrea să-şi arate îndurarea faţă de voi! R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15
(Aleluia) S-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie! (Aleluia)

EVANGHELIA
I-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,1-6
În acel timp, chemându-i pe cei doisprezece, Isus le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor şi puterea de a vindeca boli; 2 apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi. 3 Şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginţi şi nici să nu aveţi câte două tunici; 4 şi în orice casă intraţi, rămâneţi acolo şi de acolo să plecaţi! 5 Dacă unii nu vă primesc, ieşind din cetatea aceea, scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!” 6 Plecând, străbăteau fiecare sat, predicând evanghelia şi vindecând pretutindeni.

Cuvântul Domnului