Care este primul gând care se strecoară în mintea noastră atunci când cineva pronunță cuvântul „Familie”? Care e primul sinonim sau prima realitate sau prima persoană la care ne gândim? Ce chip are familia pentru noi, acum la sfârșit de an?
A fost o vreme binecuvântată de Domnul când familia însemna pentru toți un singur lucru: comuniunea intimă de viaţă şi de iubire conjugală, întemeiată de Creator şi înzestrată de el cu legi proprii, întemeiată pe legământul dintre soţi – bărbat și femeie! – sau, altfel spus, pe consimţământul lor personal irevocabil (cf. GS 48). Căci Dumnezeu, creându-l pe om, nu l-a lăsat singur: încă de la începuturi „bărbat şi femeie i-a creat” (Gen 1,27), iar însoţirea lor constituie prima formă a comuniunii dintre persoane. Aceasta pentru că omul, din natura sa intimă, este o fiinţă socială, şi fără relaţii cu ceilalţi nu poate nici să trăiască, nici să-şi dezvolte calităţile (cf. GS 12). Avem nevoie de familie, de comunitate, de comuniunea dintre bărbat și femeie. Lumea întreagă are nevoie de adevărate familii. „Binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale” (GS 47).
Iată de ce oamenii sunt chemați să întemeieze o familie. Pentru că doar familia este locul în care se naște în modul „cel mai autentic” viața. Pentru că a da viața înseamnă a crea, nu doar a naște, înseamnă a modela, a asigura un viitor, a munci împreună, soț și soție, bărbat și femeie, pentru un viitor mai bun. Într-un mod cu totul special familia este chemată să protejeze viața și umple de conținut viitorul oricărui copil. Familia este speranța Bisericii și a societății.
Cei care au ales să se consacre Domnului printr-o viață de celibat, chiar dacă nu întemeiază o familie, au obligația de a susține familiile, de a se ruga pentru ele, de a fi alături mai ales de familiile încercate. Fiecare are obligația de a face din propria viață un loc în care să se dezvolte comuniunea între persoane. Fiecare, în comunitatea în care trăiește, trebuie să se simtă ca într-o familie. Suntem creați unii pentru alții! Avem nevoie de familie, de comuniune, de comunitate. Fiecare trebuie să fie un sprijin pentru cel lângă care a ales să stea.
Nimeni nu are dreptul să disprețuiască familia. Cine disprețuiește familia își disprețuiește propriile origini și neagă viitorul omenirii. De aceea, astăzi, împreună cu întreaga Biserică, ne rugăm pentru familii. Prin mijlocirea Sfintei Familii cerem harul statorniciei pentru cei căsătoriți și curaj pentru cei care se pregătesc să întemeieze o familie în noul an. Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre.
Ridică-ți privirea spre ceruri și lasă-ți inima să cânte:
„Îți mulțumesc, Doamne,
îți mulțumesc pentru toate familiile sfinte
și pentru toate binecuvântările primite în acest an.
A ta, Tată milostiv, este gloria în veci de veci. Amin”.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,41-52
Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim, de sărbătoarea Paştelui. 42 Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo, după obiceiul sărbătorii. 43 Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44 Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. 46 După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. 47 Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48 Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!” 49 El însă le-a spus: „De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. 51 Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. 52 Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Cuvântul Domnului
„Spune-mi primele zece cărți care ți-au influențat viața?” Și imediat începe enumerarea. Deși întrebarea era adresată unui bun creștin, printre cele zece cărți nu s-a aflat Biblia. Întrebat de ce, a răspuns cât se poate de simplu: „Mi-ați cerut zece cărți care mi-au influențat viața. Ei bine, Biblia nu e printre ele. Cuvântul Domnului nu mi-a influențat viața, ci mi-a construit-o. Una este să mă întrebați despre culoarea casei mele și alta este să vă povestesc despre materialele cu care mi-am construit casa”.
Din cuvintele profetice ale dreptului Simeon Biserica a făcut una dintre rugăciunile sale zilnice. În orice seară, înainte de culcare, creștinii sunt chemați să rostească în rugăciunea lor: „Acum, slobozeşte-l, pe slujitorul tău, Stăpâne, după cuvântul tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea ta pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină spre luminarea neamurilor şi slava poporului tău, Israel!” (Lc 2,29-32) Chiar dacă pot părea cuvinte ce exprimă un sfârșit, un rămas bun spus acestei lumi, în realitate ele manifestă bucuria sufletului de a vedea zorii mântuirii. Aceste cuvinte nu anunță noaptea și somnul din întuneric, ci ziua lipsită de întunericul păcatului și viața cea adevărată trăită în lumină, împlinirea tuturor speranțelor.
Prea târziu te-am iubit... 