Arhiva pentru ianuarie 29th, 2018

Formarea și consolarea conștiințelor care au nevoie de adevăr

IMG_6142Dragi prelaţi auditori,

Vă salut cordial, începând de la decan, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale. Împreună cu voi îi salut pe oficiali, pe avocaţi şi pe toţi colaboratorii de la Tribunalul Apostolic Rota Romana. Vă urez tot binele pentru anul judecătoresc pe care-l inaugurăm astăzi.

Astăzi aş vrea să reflectez cu voi despre un aspect calificator al slujirii voastre judecătoreşti, adică despre centralitatea conştiinţei, care este în acelaşi timp cea a fiecăruia dintre voi şi cea a persoanelor de ale căror cazuri vă ocupaţi. De fapt, activitatea voastră se exprimă şi ca slujire a păcii conştiinţelor şi cere să fie exercitată în toată conştiinţa, cum bine exprimă formula cu care sentinţele voastre sunt date ad consulendum conscientiae sau ut consulatur conscientiae.

În vederea declarării de nulitate sau validitate a legăturii matrimoniale, voi vă puneţi, într-un anumit sens, ca experţi ai conştiinţei credincioşilor creştini. În acest rol, sunteţi chemaţi să invocaţi neîncetat asistenţa divină pentru a îndeplini cu umilinţă şi măsură misiunea gravă încredinţată vouă de Biserică, manifestând astfel conexiunea dintre certitudinea morală, la care judecătorul să ajungă ex actis et probatis, şi domeniul conştiinţei sale, cunoscut numai de Duhul Sfânt şi asistat de El. De fapt, graţie luminii Duhului vă este dat să intraţi în domeniul sacru al conştiinţei credincioşilor. Este semnificativ că vechea rugăciune Adsumus, care era proclamată la începutul fiecărei sesiuni a Conciliului al II-lea din Vatican, se recită cu atâta frecvenţă în tribunalul vostru.

Domeniul conştiinţei a fost foarte îndrăgit de părinţii de la ultimele două Sinoade ale Episcopilor şi a răsunat în mod semnificativ în exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia. Asta a derivat din conştiinţa pe care succesorul lui Petru şi părinţii sinodali au chibzuit-o profund cu privire la necesitatea imperioasă de ascultare, din partea păstorilor Bisericii, a instanţelor şi a aşteptărilor acelor credincioşi care au făcut propria conştiinţă mută şi absentă timp de ani lungi şi, după aceea, au fost ajutaţi de Dumnezeu şi de viaţă să regăsească un pic de lumină, adresându-se Bisericii pentru a avea pacea conştiinţei lor.

Conştiinţa asumă un rol decisiv în alegerile angajante pe care logodnicii trebuie să le înfrunte pentru a primi şi a construi unirea conjugală şi apoi familia după planul lui Dumnezeu. Biserica, mamă foarte duioasă, ut consolatur conscientiae a credincioşilor care au nevoie de adevăr, a observat necesitatea de a-i invita pe cei care lucrează în pastoraţia matrimonială şi familială la o conştiinţă reînnoită în a-i ajuta pe logodnici să construiască şi să păzească sanctuarul intim al conştiinţei lor creştine. În această privinţă, îmi place să remarc că în cele două documente în formă de motu proprio, date pentru reforma procesului matrimonial, am îndemnat să se instituie investigaţia pastorală diecezană aşa încât să facă nu numai procesul mai zvelt, ci şi mai corect, în cuvenita cunoaştere a cauzelor şi motivelor care sunt la originea falimentului matrimonial. Pe de altă parte, exortaţia apostolică Amoris laetitia au fost indicate parcursuri pastorale pentru a-i ajuta pe logodnici să intre fără frici în discernământ şi în alegerea consecventă a viitoarei stări de viaţă conjugală şi familială, descriind în primele cinci capitole bogăţia extraordinară a legământului conjugal desenat de Dumnezeu în Scripturi şi trăit de Biserică în cursul istoriei.

Este deosebit de necesară o continuă experienţă de credinţă, speranţă şi caritate, pentru ca tinerii să decidă din nou, cu conştiinţă sigură şi senină, că unirea conjugală deschisă la darul copiilor este bucurie mare pentru Dumnezeu, pentru Biserică, pentru omenire. Drumul sinodal de reflecţie asupra căsătoriei şi familiei şi succesiva exortaţie apostolică Amoris laetitia au avut un parcurs şi un scop obligatorii: cum să se salveze tinerii din zgomotul şi gălăgia asurzitoare a efemerului, care îi face să renunţe la asumarea de angajamente stabile şi pozitive pentru binele individual şi colectiv. O condiţionare care reduce la tăcere glasul libertăţii lor, al acelei chilii intime – conştiinţa întocmai – pe care numai Dumnezeu o luminează şi o deschide la viaţă, dacă i se permite să intre.

Cât de preţioasă şi urgentă este acţiunea pastorală a întregii Biserici pentru recuperarea, salvgardarea, păstrarea unei conştiinţe creştine, luminate de valorile evanghelice! Va fi o acţiune lungă şi grea, care cere episcopilor şi preoţilor să acţioneze perseverent pentru a lumina, a apăra şi a susţine conştiinţa creştină a oamenilor noştri. Glasul sinodal al părinţilor episcopi şi succesiva exortaţie apostolică Amoris laetitia au asigurat astfel un punct primordial: raportul necesar dintre regula fidei, adică fidelitatea Bisericii faţă de magisteriul de neatins despre căsătorie, aşa ca şi despre Euharistie, şi atenţia urgentă a Bisericii însăşi faţă de procesele psihologice şi religioase ale tuturor persoanelor chemate la alegerea matrimonială şi familială. Primind dorinţele părinţilor sinodali, am avut deja ocazia să recomand angajarea unui catecumenat matrimonial, înţeles ca itinerar indispensabil al tinerilor şi al cuplurilor destinat să-i facă să retrăiască conştiinţa lor creştină, susţinută de harul celor două sacramente, botezul şi căsătoria.

Aşa cum am reafirmat alte dăţi, catecumenatul este în sine unic, deoarece e baptismal, adică înrădăcinat în botez, şi în acelaşi timp în viaţă are nevoie de caracter permanent, fiind permanent harul sacramentului matrimonial, care tocmai pentru că este har este rod al misterului, a cărui bogăţie nu poate decât să fie păzită şi asistată în conştiinţa soţilor ca individ şi ca pereche. Este vorba în realitate de figuri speciale ale acelei neîncetate cura animarum care este motivaţia de a fi a Bisericii şi a noastră a păstorilor în primul rând.

Totuşi, îngrijirea conştiinţelor nu poate să fie angajare exclusivă a păstorilor, ci, cu responsabilităţi şi modalităţi diferite, este misiune a tuturor, slujitori şi credincioşi botezaţi. Fericitul Paul al VI-lea îndemna la „fidelitate absolută pentru a salvgarda «regula fidei»” (Insegnamenti XV [1977], 663), care luminează conştiinţa şi nu poate să fie întunecată sau dezechilibrată. Pentru a face asta – spune tot Paul al VI-lea – „trebuie evitate extremismele opuse, fie din partea celui care apelează la tradiţie pentru a justifica propria neascultare faţă de magisteriul suprem şi faţă de Conciliul ecumenic, fie din partea celor care dezrădăcinează din humusul eclezial corupând învăţătura genuină a Bisericii; ambele atitudini sunt semn de subiectivism necuvenit şi probabil inconştient, când nu este din păcate semn de încăpăţânare, de îndărătnicie, de dezechilibru; poziţii care rănesc la inimă Biserica, Mamă şi Învăţătoare” (Insegnamenti XIV [1976], 500).

Credinţa este lumină ce luminează nu numai prezentul, ci şi viitorul: căsătoria şi familia sunt viitorul Bisericii şi al societăţii. De aceea este necesar să se favorizeze o stare de catecumenat permanent, pentru ca şi conştiinţa celor botezaţi să fie deschisă la lumina Duhului. Intenţia sacramentală nu este niciodată rod al unui automatism, ci întotdeauna al unei conştiinţe luminate de credinţă, ca rezultat al unei combinaţii între uman şi divin. În acest sens, unirea matrimonială se poate numi adevărată numai dacă intenţia umană a soţilor este orientată spre ceea ce vor Cristos şi Biserica. Pentru a-i face tot mai conştienţi de asta pe viitorii soţi este nevoie de aportul, în afară de cel al episcopilor şi al preoţilor, şi al altor persoane angajate în pastoraţie, călugări şi credincioşi laici coresponsabili în misiunea Bisericii.

Dragi judecători de la Rota Romana, conexiunea strânsă între domeniul conştiinţei şi cel al proceselor matrimoniale de care vă ocupaţi zilnic, cere să se evite ca exercitarea justiţiei să fie redusă la o simplă activitate birocratică. Dacă tribunalele ecleziastice ar cădea în această ispită, ar trăda conştiinţa creştină. Iată pentru ce, în procedura din processus brevior am stabilit nu numai ca să fie făcut mai evident rolul de supraveghere a episcopului diecezan, ci şi ca el însuşi, judecător înnăscut în Biserica încredinţată lui, să judece în primă instanţă posibilele cazuri de nulitate matrimonială. Trebuie să împiedicăm ca, în ceea ce priveşte căsătoria lor, conştiinţa credincioşilor aflaţi în dificultate să se închidă în faţa unui drum de har. La acest scop se ajunge cu o însoţire pastorală, cu discernământul conştiinţelor (cf. Exortaţia apostolică Amoris laetitia, 242) şi cu opera tribunalelor noastre. Această operă trebuie să se desfăşoare în înţelepciune şi în căutarea adevărului: numai astfel declaraţia de nulitate produce o eliberare a conştiinţelor.

Reînnoiesc fiecăruia recunoştinţa mea pentru binele pe care-l faceţi poporului lui Dumnezeu, slujind justiţia. Invoc asistenţa divină asupra muncii voastre şi din inimă vă împart binecuvântarea apostolică.

Franciscus

Discursul Sfântului Părinte Francisc cu ocazia inaugurării anului judecătoresc al Tribunalului Rota Romana (29 ianuarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro


Cari Prelati Uditori,

vi saluto cordialmente, ad iniziare dal Decano, che ringrazio per le sue parole. Insieme con voi saluto gli officiali, gli avvocati e tutti i collaboratori del Tribunale Apostolico della Rota Romana. Vi auguro ogni bene per l’Anno giudiziario che oggi inauguriamo.

Oggi vorrei riflettere con voi su un aspetto qualificante del vostro servizio giudiziale, cioè sulla centralità della coscienza, che è nello stesso tempo quella di ciascuno di voi e quella delle persone dei cui casi vi occupate. Infatti, la vostra attività si esprime anche come ministero della pace delle coscienze e richiede di essere esercitata in tutta coscienza, come bene esprime la formula con la quale le vostre Sentenze vengono emanate ad consulendum conscientiae o ut consulatur conscientiae.

In ordine alla dichiarazione di nullità o validità del vincolo matrimoniale, voi vi ponete, in certo senso, come esperti della coscienza dei fedeli cristiani. In questo ruolo, siete chiamati ad invocare incessantemente l’assistenza divina per espletare con umiltà e misura il grave compito affidatovi dalla Chiesa, manifestando così la connessione tra la certezza morale, che il giudice deve raggiungere ex actis et probatis, e l’ambito della sua coscienza, noto unicamente allo Spirito Santo e da Lui assistito. Grazie alla luce dello Spirito vi è dato, infatti, di entrare nell’ambito sacro della coscienza dei fedeli. È significativo che l’antica preghiera dell’Adsumus, che veniva proclamata all’inizio di ogni sessione del Concilio Vaticano II, si reciti con tanta frequenza nel vostro Tribunale.

L’ambito della coscienza è stato molto caro ai Padri degli ultimi due Sinodi dei Vescovi, ed è risuonato in modo significativo nell’Esortazione apostolica post-sinodale Amoris laetitia. Ciò è derivato dalla consapevolezza che il Successore di Pietro e i Padri sinodali hanno maturato circa l’impellente necessità di ascolto, da parte dei Pastori della Chiesa, delle istanze e delle attese di quei fedeli i quali hanno reso la propria coscienza muta e assente per lunghi anni e, in seguito, sono stati aiutati da Dio e dalla vita a ritrovare un po’ di luce, rivolgendosi alla Chiesa per avere la pace della loro coscienza.

La coscienza assume un ruolo decisivo nelle scelte impegnative che i fidanzati devono affrontare per accogliere e costruire l’unione coniugale e quindi la famiglia secondo il disegno di Dio. La Chiesa, madre tenerissima, ut consulatur conscientiae dei fedeli bisognosi di verità, ha ravvisato la necessità di invitare quanti operano nella pastorale matrimoniale e famigliare ad una rinnovata consapevolezza nell’aiutare i fidanzati a costruire e custodire l’intimo santuario della loro coscienza cristiana. In proposito, mi piace rimarcare che nei due Documenti in forma di motu proprio, emanati per la riforma del processo matrimoniale, ho esortato a istituire l’indagine pastorale diocesana così da rendere non solo il processo più sollecito, ma anche più giusto, nella dovuta conoscenza di cause e motivi che sono all’origine del fallimento matrimoniale. D’altra parte, nell’Esortazione apostolica Amoris laetitia, sono stati indicati percorsi pastorali per aiutare i fidanzati ad entrare senza paure nel discernimento e nella scelta conseguente del futuro stato di vita coniugale e familiare, descrivendo nei primi cinque capitoli la straordinaria ricchezza del patto coniugale disegnato da Dio nelle Scritture e vissuto dalla Chiesa nel corso della storia.

È quanto mai necessaria una continua esperienza di fede, speranza e carità, perché i giovani tornino a decidere, con coscienza sicura e serena, che l’unione coniugale aperta al dono dei figli è letizia grande per Dio, per la Chiesa, per l’umanità. Il cammino sinodale di riflessione sul matrimonio e la famiglia, e la successiva Esortazione apostolica Amoris laetitia, hanno avuto un percorso e uno scopo obbligati: come salvare i giovani dal frastuono e rumore assordante dell’effimero, che li porta a rinunciare ad assumere impegni stabili e positivi per il bene individuale e collettivo. Un condizionamento che mette a tacere la voce della loro libertà, di quell’intima cella – la coscienza appunto – che Dio solo illumina e apre alla vita, se gli si permette di entrare.

Quanto è preziosa e urgente l’azione pastorale di tutta la Chiesa per il recupero, la salvaguardia, la custodia di una coscienza cristiana, illuminata dai valori evangelici! Sarà un’impresa lunga e non facile, che richiede a vescovi e presbiteri di operare indefessamente per illuminare, difendere e sostenere la coscienza cristiana della nostra gente. La voce sinodale dei Padri Vescovi e la successiva Esortazione apostolica Amoris laetitia hanno così assicurato un punto primordiale: il necessario rapporto tra laregula fidei, cioè la fedeltà della Chiesa al magistero intoccabile sul matrimonio, così come sull’Eucaristia, e l’urgente attenzione della Chiesa stessa ai processi psicologici e religiosi di tutte le persone chiamate alla scelta matrimoniale e familiare. Accogliendo gli auspici dei Padri sinodali, ho già avuto modo di raccomandare l’impegno di un catecumenato matrimoniale, inteso come itinerario indispensabile dei giovani e delle coppie destinato a far rivivere la loro coscienza cristiana, sostenuta dalla grazia dei due sacramenti, battesimo e matrimonio.

Come ho ribadito altre volte, il catecumenato è per sé unico, in quanto battesimale, cioè radicato nel battesimo, e al tempo stesso nella vita necessita del carattere permanente, essendo permanente la grazia del sacramento matrimoniale, che proprio perché grazia è frutto del mistero, la cui ricchezza non può che essere custodita e assistita nella coscienza dei coniugi come singoli e come coppia. Si tratta in realtà di figure peculiari di quell’incessante cura animarum che è la ragion d’essere della Chiesa, e di noi Pastori in primo luogo.

Tuttavia, la cura delle coscienze non può essere impegno esclusivo dei Pastori, ma, con responsabilità e modalità diverse, è missione di tutti, ministri e fedeli battezzati. Il Beato Paolo VI esortava alla «fedeltà assoluta per salvaguardare la “regula fidei”» (Insegnamenti XV [1977], 663), che illumina la coscienza e non può essere offuscata e scardinata. Per fare ciò – dice ancora Paolo VI – «occorre evitare gli estremismi opposti, sia da parte di chi si appella alla tradizione per giustificare la propria disobbedienza al supremo Magistero e al Concilio ecumenico, sia da parte di quanti si sradicano dall’humus ecclesiale corrompendo la genuina dottrina della Chiesa; entrambi gli atteggiamenti sono segno di indebito e forse inconscio soggettivismo, quando non sia purtroppo di ostinazione, di caparbietà, di squilibrio; posizioni queste che feriscono al cuore la Chiesa, Madre e Maestra» (Insegnamenti XIV [1976], 500).

La fede è luce che illumina non solo il presente ma anche il futuro: matrimonio e famiglia sono il futuro della Chiesa e della società. È necessario pertanto favorire uno stato di catecumenato permanente, affinché la coscienza dei battezzati sia aperta alla luce dello Spirito. L’intenzione sacramentale non è mai frutto di un automatismo, ma sempre di una coscienza illuminata dalla fede, come il risultato di una combinazione tra umano e divino. In questo senso, l’unione sponsale può dirsi vera solo se l’intenzione umana degli sposi è orientata a ciò che vogliono Cristo e la Chiesa. Per rendere sempre più consapevoli di ciò i futuri sposi, occorre l’apporto, oltre che dei vescovi e dei sacerdoti, anche di altre persone impegnate nella pastorale, religiosi e fedeli laici corresponsabili nella missione della Chiesa.

Cari giudici della Rota Romana, la stretta connessione tra l’ambito della coscienza e quello dei processi matrimoniali di cui quotidianamente vi occupate, chiede di evitare che l’esercizio della giustizia venga ridotto a un mero espletamento burocratico. Se i tribunali ecclesiastici cadessero in questa tentazione, tradirebbero la coscienza cristiana. Ecco perché, nella procedura del processus brevior, ho stabilito non solo che sia reso più evidente il ruolo di vigilanza del Vescovo diocesano, ma anche che egli stesso, giudice nativo nella Chiesa affidatagli, giudichi in prima istanza i possibili casi di nullità matrimoniale. Dobbiamo impedire che la coscienza dei fedeli in difficoltà per quanto riguarda il loro matrimonio si chiuda ad un cammino di Grazia. Questo scopo si raggiunge con un accompagnamento pastorale, con il discernimento delle coscienze (cfr Esort. ap. Amoris laetitia, 242) e con l’opera dei nostri tribunali. Tale opera deve svolgersi nella sapienza e nella ricerca della verità: solo così la dichiarazione di nullità produce una liberazione delle coscienze.

Rinnovo a ciascuno la mia gratitudine per il bene che fate al popolo di Dio, servendo la giustizia. Invoco la divina assistenza sul vostro lavoro e di cuore vi imparto la Benedizione Apostolica.

Viața (mea!): un fel de concubinaj cu răul

viata si speranta binele si raulBiblia nu este o colecție de povestioare și dulcegării. Nu este nici măcar istoria unui singur popor sau vreun „cod al bunelor maniere”, un manual depășit care ar avea nevoie de o actualizare. Nu este o colecție de sfaturi sau de legi. Sfânta Scriptură este istoria noastră, a mea și a ta, călătoria noastră prin pustiul acestei lumi spre Țara promisă. Este Calea pe care noi trebuie să o parcurgem pentru a ne întâlni cu Dumnezeu. Este Adevărul pe care trebuie să-l îmbrățișăm pentru a da fiecărui om o nouă strălucire. Este tocmai Viața pe care trebuie să o avem în noi pentru a simți că „Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el” (1In 4,16).

Atunci când ajungem să cunoaștem și să credem în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi (cf. 1In 4,16), suntem hotărâți să devenim aliații lui în lupta cu răul. Atunci simțim ale noastre cuvintele psalmistului: „Voi, care-l iubiți pe Domnul, urâți răul!” (Ps 97,10). Atunci ne încurajăm unii pe alții: „Ferește-ți limba de răutate și buzele de vorbirea înșelătoare; îndepărtează-te de rău și fă binele, caută pacea și urmeaz-o!” (Ps 34,15-16; cf. Ps 37,27).

Faptul că noi încă trăim un fel de concubinaj cu răul din noi și din jurul nostru, faptul că-l tolerăm cu nonșalanță, denontă că în lupta cu răul nu ne-am împotrivit încă până la sânge, nu suntem încă hotărâți să urâm răul, să avem repulsie până și la cea mai mică prezență a răului (cf. Evr 12,4-6). În noi încă este prezent acest „duh necurat”, acest amestec de bine și rău. Deși avem funcții și meserii și status care ar trebui de la sine să ne pună de partea binelui, totuși nu facem binele și nici nu urâm răul! Nu, încă nu ne-am împotrivit până la sânge, încă nu urâm răul. Și atunci înseamnă că încă nu suntem cu Cristos, încă nu aparținem cu totul Adevărului, nu ne-am lăsat încă fascinați și cuceriți de Omul desăvârșit.

Cristos, lumina lumii, ne privește astăzi și ne amintește, ca într-o mustrare din partea celui care ne iubește ca pe lumina ochilor: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă oricine face adevărul, vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu” (In 3,19-20). Așadar cum suntem? Unde suntem? Care este raportul nostru cu răul? Cine stăpânește în viața noastră: Cristos sau răul? Cui slujim prin viața de zi cu zi? Să nu cumva să fim și noi printre cei posedați, printre cei care cred că Isus Cristos a venit să-i distrugă! Dacă avem inima înveninată de rău, îmbuibată de viclenii, pornită împotriva binelui și a lui Dumnezeu, atunci strigăm și noi cu cei posedați de Diavol: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (Mc 1,24)

Posedații de duhuri rele de atunci și de azi sunt oamenii care nu reușesc să aibă un raport echilibrat cu lumea, cu persoanele și lucrurile din jurul lor; oamenii care cred că pot negocia totul, trăi și cu binele și cu răul, cu iubirea și cu egoismul, cu viața și cu moartea, cu adevărul și cu minciuna, cu slujirea și cu domnia, cu virtutea și cu viciul, cu Dumnezeu și cu mamona, cu Cristos și cu Satana. Nu, nu se poate! Cristos trezește și alungă fiecare duh rău adormit în noi, fiecare demon care-i strigă: „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?”. Aceasta pentru că duhurile rele știu că Isus nu face compromisuri cu Diavolul, nu negociază, ci îl descoperă și-l alungă: „Taci și ieși din el”! (Mc 1,25).

Cristos a luptat și luptă împotriva răului. Îl nimicește! Îl alungă! Dumnezeu s-a împotrivit răului până la sânge, până la moarte și încă moartea pe cruce!!! Să nu uităm acest lucru. Să imităm acest adevăr. Să nu ne împietrim inimile! Să-l ajutăm pe Cristos să exorcizeze viața noastră, să-l lăsăm să alunge răul din noi și din jurul nostru. Să ne nu împietrim inimile când răsună cuvântul său.

„Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre” (Ps 94,8). Când auzim glasul lui, să nu ne temem să urâm răul, să luptăm pentru a-l dezrădăcina din viața noastră, din casa și patria noastră. Să nu ne împietrim inimile, ci să ne trezim, dornici de purificare, dornici să ajungem la Domnul.

Când în viața noastră răsună glasul Domnului, adică atunci când citim și medităm cuvântul său, să-l primim cu această convingere: „Aceasta o spun pentru avantajul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic de cinste şi conduce la Domnul fără abatere” (1Cor 7,35). Toată Scriptura ne-a fost lăsată spre avantajul nostru, spre a înțelege și îmbrățișa doar ceea ce este vrednic de cinste și astfel să ajungem la Domnul fără abatere.

Dacă ne dorim cu adevărat să ajungem la Domnul atunci să alungăm răul din casa noastră. Nu putem merge spre Dumnezeu trăind în concubinaj cu răul. Să ne apropiem și să ne lăsăm însoțiți doar de cei care luptă împotriva răului, de cei care urăsc răul, de cei care se împotrivesc răului până la sânge. Iar dintre aceștia, Cristos este cel care se împotrivește în fiecare clipă răului, îl distruge prin cuvintele și faptele sale.

Să ne lăsăm fascinați de cel care „învață cu autoritate”, de cel care are puterea de a porunci și nimici duhurile necurate din noi. Să fim uimiți și cuprinși de o teamă sfântă în preajma lui Cristos care vrea să scoată din viața noastră tot ceea ce se opune lui Dumnezeu și iubirii.

Să ne fie drag Cristos și să-l iubim cu toată ființa noastră pentru că el este persoana care atunci când ne eliberează nu ne pune alt jug decât porunca iubirii (Mc 12,29-31), legea care sintetizează atât de bine întreaga Scriptură și reflectă viața, moartea și învierea lui Cristos. Eliberați prin puterea lui Cristos și trăind cu Cristos vom fi „fără griji” și vom îmbrățișa, asemenea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, doar ceea ce este „vrednic de cinste și conduce la Domnul fără abatere” (cf. 1Cor 7,32.35).

Am încredere în Cristos, în autoritatea cuvintelor și faptelor sale, în învățătura sa veșnic nouă și fascinantă, pentru că este adânc înrădăcinată în iubirea pe care Dumnezeu ne-o poartă. Da, am deplină încredere în Domnul Isus pentru că știu că este Persoana care luptă să învingă răul. Ba chiar mai mult, răul deja a fost învins prin patima, moartea și învierea lui!


28 ianuarie 2018 

† DUMINICA a 4-a de peste an
Sf. Toma de Aquino, pr. înv.; Fer. Olimpia, călug. m.
Dt 18,15-20; Ps 94; 1Cor 7,32-35; Mc 1,21-28

LECTURA I
Eu voi face să se ridice din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine, voi pune cuvintele mele pe buzele lui.
Citire din cartea Deuteronomului 18,15-20
În zilele acelea, Moise a vorbit către popor: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el! – 16 aşa cum ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău pe Horeb în ziua adunării, zicând: «Nu vreau să mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu, nici să văd focul acesta mare, ca să nu mor». 17 Domnul mi-a spus: «Este bine ceea ce au zis. 18 Voi ridica pentru ei din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine. Voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc. 19 Dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele pe care le va spune în numele meu, eu îi voi cere cont. 20 Dar profetul care s-ar purta cu trufie, spunând ceva în numele meu ce nu i-am poruncit să spună sau vorbind în numele altor dumnezei, profetul acela să moară!»”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 94(95),1-2.6-7abc.7d-9 (R.: cf. 8)
R.: Când auziţi glasul Domnului, nu vă împietriţi inimile voastre.

1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului,
să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
şi în cântări de psalmi să-l preamărim! R.

6 Veniţi să-l adorăm şi să ne plecăm în faţa lui
şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7abc căci el este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte,
turma pe care mâna lui o călăuzeşte! R.

7d O, de aţi asculta astăzi glasul lui:
8 „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba,
ca în ziua de la Massa în pustiu;
9 acolo m-au ispitit părinţii voştri,
m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele”. R.

LECTURA A II-A
Fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 7,32-35
Fraţilor, eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cel care este necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să-i placă Domnului, 33 însă cel care este căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă soţiei, şi este împărţit. 34 Tot aşa şi femeia necăsătorită, tot aşa şi fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup şi în duh, însă cea căsătorită se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului. 35 Aceasta o spun pentru avantajul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic de cinste şi conduce la Domnul fără abatere.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 4,16; Is 9,1
(Aleluia) Poporul care stătea în întuneric a văzut o lumină mare, iar celor care stăteau în regiunea şi în umbra morţii le-a răsărit o lumină. (Aleluia)

EVANGHELIA
El îi învăţa ca unul care are autoritate.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: 24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă…

– Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala…

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică. Volumul său „Inteligenţa materiei“, un best-seller căutat şi astăzi, a fost distins cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române în 1992.

Interviul poate fi citit în întregime aici: Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă… — Prieten de vreme rea

prelaut de pe: Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă… — Prieten de vreme rea

%d blogeri au apreciat: