Oare vom reuși vreodată să ne eliberăm de tendința de a aduna? Când vom subjuga patima de a strânge lucruri? Încă de mici adunăm jucării, dulciuri, orice, hotărâți să avem mai mult decât fratele, colegul, vecinul. Apoi, crescând, am început să adunăm lucruri peste lucruri: haine, pantofi, telefoane, cărți. Îngrămădim totul în camera noastră, în viața noastră, în sufletul nostru…

Adunăm prea mult! E o aglomerație sufocantă în viața noastră. Dacă ne uităm chiar acum în jurul nostru descoperim lucruri pe care le-am adunat, le posedăm, dar pe care nu le-am mai folosit de săptămâni sau luni, poate chiar ani! Adunăm mult, din ce în ce mai mult, îmbogățindu-ne în fața oamenilor, dar nu și înaintea Domnului (cf. Lc 12,21). Îngrămădiți și sufocați de lucruri, ne mișcăm greu spre celălalt: trăim încojurați de multe lucruri, dar puțini oameni!

Este dureroasă conștientizarea „conviețuirii cu lucrurile”. Simțindu-ne sufocați, căutăm salvarea, iar timpul Postului, timpul marilor (presupuse!) reununțări, pare ideal pentru a începe o viață nouă. Dar oare vom reuși să ne eliberăm de lucruri pentru a ne înconjura de oameni? Ne vom scutura de pământ pentru a ne lăsa acoperiți de cer?

Postul adevărat îți atinge sufletul, ți-l purifică, ți-l remodelează: simți cum ești pătruns de liniște, de pace. Inima și viața îți sunt umplute de cer: lumina îți inundă trupul și începi să vezi suferința și nevoile celui de lângă tine, începi să te raportezi altfel la oameni și la lucruri.

Cristos ne dă o inimă nouă, dezrobită de patimi, dezlipită de lucruri, concentrată pe oameni: începi să te lipsești de lucruri și să iubești persoanele, divinitatea. Primim o inimă vie, dornică să (se) dăruiască.

Postul adevărat presupune dezlipirea prin dăruire. Purificarea adevărată aduce sărăcirea proprie și îmbogățirea celuilalt prin dăruire (cf. 2Cor 8,9; Fil 2,6-8). La ce folosește postul sau renunțarea care nu-l „îmbogățește” pe celălalt? Fără altruism există riscul unui post fals: postul oamenilor egoiști, indiferenți! Dacă nu dăruim din ceea ce avem și suntem, postul devine dietă, economie, ba chiar zgârcenie!

Așadar, să postim pentru o inimă nouă. Să iubim oamenii mai mult decât lucrurile, puritatea sufletului mai mult decât strălucirea bijuteriilor, Cerul mai mult decât pământul! Să ne îmbogățim înaintea Domnului, nu a oamenilor, păstrând doar lucrurile pe care hoții nu le pot fura și nici rugina distruge. „Acesta este postul care-mi place”, spune Domnul (cf. Mt 6,20; Is 58,3-9).

---

Articol publicat și în revista Lumina creștinului, martie 2018.