Crucea: frumusețe și măreție

cruce sfanta_isus cristos rastignit
O, dar preaprețios al crucii! Ce strălucire apare pri­virii! Toată frumusețea și toată măreția. Copac frumos și plăcut la privit și la gust, și nu imagine parțială a binelui și a răului, ca acela din Eden.
Este un copac care dă viața, nu moartea, luminează, nu întunecă, deschide calea spre paradis, nu alungă din el. Pe acel lemn urcă Cristos, ca un rege pe carul său triumfal. Îl învinge pe diavol, stăpânul morții, și elibe­rează neamul omenesc de sclavia tiranului.
Pe acel lemn urcă Domnul, ca un luptător viteaz. Este rănit în bătălie la mâini, la picioare și la coasta divină. Însă cu acel sânge vindecă vânătăile noastre, adică natura noastră rănită de șarpele veninos.
Mai înainte am fost uciși de lemn, acum însă prin lemn recuperăm viața. Mai întâi am fost înșelați de lemn, acum însă prin lemn îl alungăm pe șarpele viclean. Schimbări noi și extraordinare! În locul morții ne este dată viața, în locul stricăciunii, nemurirea, în locul necinstei, gloria.
De aceea, nu fără motiv exclamă sfântul Apostol: În ce mă privește, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cris­tos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume (Gal 6,14). Acea înțelepciune înaltă, care a înflorit din cruce, a făcut zadarnică înțelepciunea mân­dră a lumii și nebunia sa arogantă. Bunurile de orice fel, care ne-au venit din cruce, au eliminat germenii ticălo­șiei și răutății.
La începutul lumii, numai figurile și semnele pre­mergătoare ale acestui lemn aduceau la cunoștință și indicau marile evenimente ale lumii. Într-adevăr, fii atent, oricine ai fi tu, care ai dorință mare de a cunoaște. Oare nu printr-un lemn neînsemnat a evitat Noe pentru sine, pentru fiii și soțiile lor și chiar pentru animale, catas­trofa potopului, decretată de Dumnezeu?
Gândește-te la toiagul lui Moise. Oare nu a fost un simbol al crucii? A schimbat apa în sânge, a devorat șerpii vrăjitorilor, a lovit marea și a împărțit-o în două, apoi a readus apele mării la cursul lor normal și i-a înecat pe dușmani, i-a salvat însă pe cei care erau poporul legitim.
Așa a fost și toiagul lui Aron, simbol al crucii, care a înflorit într-o singură zi și l-a revelat pe preotul legitim.
Și Abraham a prefigurat crucea atunci când l-a legat pe fiu pe grămada de lemne. Moartea a fost ucisă de cruce și Adam a fost readus la viață. Fiecare apostol a fost preamărit prin cruce, fiecare martir a fost încoronat cu ea și fiecare sfânt a fost sfințit de ea. Prin cruce, ne-am îmbrăcat în Cristos și ne-am despuiat de omul cel vechi. Prin cruce, noi, oi ale lui Cristos, am fost adu­nați într-un unic staul și suntem destinați pentru lăcașu­rile veșnice.

Din Discursurile sfântului Teodor Studitul
Crucea prețioasă și dătătoare de viață a lui Cristos
Disc. la adorarea crucii: PG 99, 691-694.695.698-699

Reclame

Prejudecățile ne-au (de)format…

prejudecataEra pe  finalul unei zile, când un sătean se așeză  pe banca de lângă poarta curții sale și privea cum soarele apune alene și frumos.

– Pe drum trecu un om care se întorcea de la câmp.  După ce îi dădu binețe , acesta gândea în sinea lui despre cel așezat pe bancă: „Ce om leneş , în loc să fie la muncă, el stă cât e ziulica de  mare fără să facă nimica  …”

-La scurtă vreme trecu un altul. După ce îl salută , acesta  gândea în sinea lui  despre cel așezat pe bancă: „Ce om desfrânat , stă în fața casei ca să se uite după femei  …”

– După o vreme trecu un al treilea, care după ce îl saluta pe omul nostru, se gândea în sinea lui  despre cel așezat pe bancă: „Mare muncitor , cu siguranță că după ce toată ziua a muncit  se odihnește  …”

Întrebarea firească care se pune  : oare care dintre cei trei au avut dreptate în privința omului de pe bancă? Greu de spus , la prima vedere imposibil , dar cu siguranță ne putem pronunța despre cei trei trecători  ce fel de oameni erau. Așa că :

– primul era probabil un om leneș

– al doilea mai mult ca sigur un desfrânat, un ușuratic

-al treilea  mai mult ca sigur a fost un om harnic.

Noi oamenii  suntem oglinda propriilor prejudecăți , a gândurilor  pe care le avem față de semenii noștri.  Atenție însă, „prejudecăţile deformează întotdeauna gândurile, sentimentele şi opiniile oamenilor. ” O spunea Mark Twain. 

Nu ți s-a întâmplat , în mare pripă ,să pui etichete care ulterior s-au dovedit că te-ai înșelat? Eu am pățit-o, nu o dată. 

De la Voltaire citire „prejudecata este părere fără judecată.”, adică îți dai cu părerea înainte de a judeca(pre…judecată), te temi de toate,înainte de a încerca .Prejudecățile ne țin în loc, ne limitează libertatea de mișcare și nu ne permit să privim dincolo de aparențe. Toate astea cănd ,de fapt, „aparențele înșală”, asta spune o veche și adevărată…

via Suntem oglinda gândurilor noastre — Prieten de vreme rea

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: