Știm că „nu putem sluji și lui Dumnezeu și mamonei” (cf. Lc 16,13). Sunt vrednice de milă sufletele „iubitorilor de arginți”, căci dacă nu au fost credincioși cu mamona nedreaptă, cine le va încredința adevărata bogăție (cf. Lc 16,11.14)? Însă cât de frumos strălucește sufletul acelor ființe care, deși au avut pe mâna lor „bogățiile acestei lumi”, nu și-au luat privirea de la cel despuiat și răstignit pe cruce! Cât de frumoase sunt sufletele celor care, în testamentul lor, pot spune asemenea cardinalului Silvano Piovanelli: „Am intrat pe linia dreaptă de sosire şi toată viaţa mea este îndreptată spre Domnul, care a umplut existenţa mea. Numai el a fost alături de mine şi a umplut mintea mea, inima mea, totul din mine. Prin el am simţit că sunt frate al tuturor oamenilor, îndeosebi al săracilor, al bolnavilor şi al persoanelor singure şi abandonate. Eu m-am născut sărac şi în pofida unei vieţi pline de contacte cu atâtea persoane, atâtea situaţii şi în pofida parcursului meu în Biserică, am rămas sărac, deci nu am nimic de lăsat; am de lăsat numai iubirea”.
Desăvârșirea la care ne cheamă Cristos – „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit! (Mt 5,48) – nu poate fi atinsă fără îmbrățișarea sărăciei. Da, exact acea „virtute” care nu te lasă indiferent în fața nevoilor celor din jur. Unii încearcă să se amăgească, dar uită cuvântul Scripturii care zice: „Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu?” (1In 3,17).
Pentru a practica cu demnitate sfatul evanghelic al sărăciei, noi trebuie să învățăm direct de la Cristos „care, pentru noi, din iubire, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, noi să ne îmbogăţim” (cf. 2Cor 8,9). Sărăcia nu este o materie școlară sau un curs care se predă în facultate! Trăirea sărăciei se deprinde privind la Cristos, la Cristos și la…
Vezi articolul original 897 de cuvinte mai mult
Prea târziu te-am iubit... 