Mulți dintre cei care s-au lepădat de zgârcenie și au început să practice pomana pot spune: „Am învățat să ofer nu pentru că am prea mult, ci pentru că știu cum este să nu ai”. Aceste cuvinte nu sunt doar o invitație la genereozitate, ci sunt strigătul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Când le auzim și nu dăruim nu facem distincția între sacru și profan, între esențial și dispensabil. Fără această distincție vrem doar să adunăm, să avem. Când nu știm valoarea sacrului, ne îngrijim doar de trup, uitându-ne sufletul. Ai privit vreodată sufletele din jur? Ai văzut trupul lor, ochii lor care caută speranță? Într-o zi și tu ai fost privit, ajutat, iubit. Astăzi ești chemat tu să privești, să oferi, să iubești!
Cât de luminoasă ne face ziua cuvântul Domnului care strigă ființei noastre: „Nu uita: Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie!” (cf. 2Cor 9,7). Vedem astfel că, în această lună dedicată inimii preasfinte, revine chemarea Domnului de a ne lepăda de zgârcenie, de lăcomie și de orice altă formă de avariție, și de a îmbrățișa cu bucurie sărăcia și slujirea săracilor. Însă aceasta trebuie să o facem astfel încât să nu căutăm răsplata oamenilor și laudele lor, ci doar împlinirea voinței lui Dumnezeu Tatăl care vede în ascuns tot ceea ce facem, tot ceea ce purtăm în inima noastră (cf. 2Cor 9,9; Mt 6,1-5).
Renunțarea la o viață plină de zgârcenie, renunțarea la indiferența față de cei aflați în lipsuri și dezlipirea de trecut sunt grele. Nu toți reușesc să spună asemenea Apostolului: „Eu nu consider că mi-aș fi atins țelul, dar fac un singur lucru: dau uitării…
Vezi articolul original 926 de cuvinte mai mult