27/06/2018 – Prea târziu te-am iubit…

Dieceza de Iași: 27 iunie 1884-2018

priveliste_catedrala „La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea Quae in christiani nominis incrementum, a înfiinţat iarăşi episcopie în Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa la Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli, la 15 iunie 1884. Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest, la conducerea diecezei, s-au aflat administratori apostolici şi „ordinarii substituti”. Cel dintâi episcop originar din Moldova a fost Mihai Robu, din Săbăoani.

La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit administrator apostolic de Iaşi pe Preasfinţitul Petru Gherghel. La 14 martie 1990, a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi. La 29 septembrie 1999, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Mons. Aurel Percă episcop auxiliar de Iaşi, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana.

Oraşul Iaşi, reşedinţă episcopală, are două catedrale. Catedrala veche, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost iniţial sfinţită şi dată în folosinţă pentru cult la 15 august 1789, apoi a devenit catedrală, a fost renovată de mai multe ori şi extinsă în anul 1869. Catedrala nouă, cu hramul „Sfânta Fecioară Maria, Regină” a fost construită între anii 1992 şi 2005 şi a fost sfinţită la 1 noiembrie 2005.

Zonele compact catolice din dieceză sunt Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. Primul seminar din dieceză a fost deschis în anul 1886 la Iaşi”

Decret episcopal

În veci recunoştinţa şi amintirea lor

„Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu şi, considerând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor” (Evr 13,7).

La temelia tuturor popoarelor stau ca adevăraţi titani marii eroi plini de credinţă şi de curaj care, considerând iubirea faţă de propriul popor, de patria şi de vatra strămoşească, ne-au lăsat o sfântă moştenire prin jertfele lor.

Pe umerii acestor eroi se ridică şi se bazează edificiul vetrei strămoşeşti, leagăn de speranţe şi de mari împliniri.

Când se doreşte dăltuirea unei construcţii durabile, a unui leagăn firesc pentru viaţă şi viitor, temelia este aşezată pe stânca de nezdruncinat a iubirii şi a recunoştinţei faţă de cei ce ne-au lăsat ca moştenire mormintele în care ei îşi dorm somnul de veci şi stau de strajă ca să nu se piardă şi să nu se uite moştenirea dobândită cu sudoare şi sânge.

Aici trebuie să-i vedem pe străbunii şi înaintaşii noştri care din iubire ne-au lăsat ca testament nu numai amintirea lor, ci şi propria viaţă.

Este o logică a divinităţii care se dăruieşte şi moare pentru ca omul să aibă viaţă. Aici stă toată tăria unui popor şi a unei ţări, în iubire, dăruire şi jertfă.

Acum o sută de ani, mii de credincioşi catolici luau parte la războiul pentru reîntregirea neamului, ca jertfă pusă la temelia Marii Uniri. Mulţi dintre oştenii catolici nu s-au mai întors niciodată în mijlocul familiilor şi al comunităţilor parohiale, dormindu-şi somnul de veci în diverse mausolee, cimitire ale eroilor, cimitire parohiale sau chiar în locuri neidentificate.

Din dorinţa de a cinsti aşa cum se cuvine amintirea eroilor patriei noastre căzuţi la datorie în anii 1916-1919,

decretăm

ca în zilele de 10 mai 2018 (Înălţarea Domnului), 27 iunie 2018 („ziua diecezei”) şi 1 decembrie 2018 (Centenarul Marii Uniri) în toate bisericile de pe teritoriul Diecezei de Iaşi să fie celebrat un Requiem solemn cu participarea cât mai multor credincioşi, a autorităţilor locale şi îndeosebi a copiilor şi tinerilor ca ei să continue să aducă mereu cinstire înaintaşilor noştri.

Recomandăm, de asemenea, ca, în anul Centenarului Marii Uniri, Cucernicii părinţi parohi şi vicari parohiali, rectorii şi responsabilii centrelor de spiritualitate, persoanele consacrate ca şi bunii noştri credincioşi să nu uite că, pe lângă rugăciunile făcute în bisericii, cimitire sau la monumentele ridicate întru amintirea eroilor, să participe şi la diversele momente comemorative organizate de primării sau şcoli ca un pios omagiu sau prinos de recunoştinţă adus jertfei lor pentru unirea poporului nostru şi pentru armonia şi pacea între popoare.

Pentru aceasta ne rugăm: Răsplăteşte, te rugăm, Doamne, cu viaţă veşnică pe toţi aceia care şi-au dat viaţa pentru ţară şi ne-au făcut bine în numele tău!

Requiescant in pace!

În veci amintirea lor!

Iaşi, 20 aprilie 2018

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

* * *

Eroii din Primul Război Mondial: (I): Butea, (II): Horgeşti, (III): Traian (BC), (IV): Săbăoani şi Traian, (V): Buhonca, (VI): Bijghir, (VII): Luncaşi, (VIII): Coman, (IX): Gherăeşti, (X): Frumoasa, (XI): Comăneşti (vor urma şi alte episoade).

Scurt istoric

Pe teritoriul României sunt şase episcopii romano-catolice (Bucureşti, Alba-Iulia, Iaşi, Timişoara, Satu Mare, Oradea), şase greco-catolice (Făgăraş şi Alba-Iulia, Maramureş, Cluj-Gherla, Oradea, Lugoj, Bucureşti) şi un ordinariat pentru catolicii de rit armean. Din populaţia de aproximativ 20,2 milioane a României 5,4% sunt catolici, 86,5% sunt ortodocşi, 5,1% protestanţi şi neoprotestanţi.

Situată în estul României, în ţinutul numit Moldova, Dieceza de Iaşi a fost înfiinţată în anul 1884. Are o suprafaţă de 46.378 km², pe cuprinsul a opt judeţe (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea), cu o populaţie de 4.359.762 de locuitori, din care 4,6% sunt catolici.

În contact cu Imperiul Roman şi îndată ocupat de armatele romane (105-106 d.C.), teritoriul actual al României devine un câmp misionar unde se înfiripă şi apoi se dezvoltă comunităţi creştine înfloritoare îndeosebi pe litoralul Mării Negre şi pe malurile Dunării. Terminologia creştină latină evidenţiază acţiunea de încreştinare în perioada romană până la venirea slavilor migratori. Cu siguranţă, un rol important în încreştinare l-a avut şi influenţa creştinilor romani aflaţi printre coloniştii aduşi după cucerirea Daciei. Organizarea bisericească veche este în strânsă legătură cu sistematizarea administrativ-teritorială romană, sub jurisdicţia episcopului Romei, prin vicarul său din Tesalonic.

Evenimentele politice de după sec. al VI-lea cauzate de migraţii, stabilirea unor popoare, ca de pildă bulgarii, şi încreştinarea lor în vecinătatea poporului român determină intrarea acestuia în sfera de influenţă a Bizanţului. După schisma cea mare orientală (1054), activitatea misionară a ordinelor mendicante (dominicanii şi franciscanii) va duce la consolidarea şi dezvoltarea comunităţilor creştine catolice ascultând de episcopul Romei, atestate în cadrul unor episcopii de scurtă durată la sud de Carpaţi, în ?ara Românească (Severin, Argeş) şi la est de Carpaţi, în Moldova (Siret, Baia, Bacău).

Astfel, în ţinutul Moldovei care s-a numit şi Valahia Minor, în anul 1227, a luat fiinţă Episcopia de Milcov (1227-1241), în anul 1371 Episcopia de Siret (1371-1434), în anul 1418 Episcopia de Baia (1418-1523), iar în anul 1607 Episcopia de Bacău (1607-1818). Misionarii care au activat erau călugări franciscani, iezuiţi şi dominicani veniţi din Italia, Polonia şi Ungaria. După anul 1818, activitatea misionarilor catolici din Moldova a fost coordonată de la Iaşi, unde a funcţionat Vicariatul Apostolic al Moldovei (1818-1884).

La 27 iunie 1884, papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea Quae in christiani nominis incrementum, a înfiinţat iarăşi episcopie în Moldova, numind ca episcop, cu reşedinţa la Iaşi, pe Mons. Nicolae Iosif Camilli, la 15 iunie 1884. Dominic Jaquet, Alexandru Theodor Cisar, Mihai Robu şi Anton Durcovici au fost episcopi rezidenţiali, în rest, la conducerea diecezei, s-au aflat administratori apostolici şi „ordinarii substituti”. Cel dintâi episcop originar din Moldova a fost Mihai Robu, din Săbăoani.

Zonele compact catolice din dieceză sunt Bacău şi Roman, unde sunt parohii cu peste 2.500 de familii. Primul seminar din dieceză a fost deschis în anul 1886 la Iaşi.