Printre multele manii pe care le-a dezvoltat timpul (post)modern este și „mania de a construi”. Iar dacă nu avem ceva de construit sau nu avem fondurile necesare pentru o nouă construcție, încercăm să facem măcar o renovare. Este adevărat că unele construcții sunt necesare, însă la fel de adevărat este că unele nu doar că nu erau necesare, dar nici măcar nu au fost făcute sau refăcute bine. Am învățat să construim case, blocuri, școli, spitale, biserici în toate formele posibile. Ne-am ridicat clădiri care „zgârie cerul” și ne mândrim cu ele, însă suntem restanțieri la construcția propriului suflet. Ne-am construit casele pe stâncă, dar ne-am lăsat sufletele pe nisip. Prea des ne amăgim cu un „Doamne-Doamne” spus în grabă și fără inimă, crezând că astfel ne trăim credința.

Creștinismul înseamnă un mod de viață exigent, înseamnă trudă, înseamnă consolidare zilnică, înseamnă pregătire continuă pentru înfruntarea intemperiilor, înseamnă înțelepciune dobândită…