Novenă de pregătire pentru solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului”: ziua I (6 august) – Împlinirea misiunii sale

Sfanta Maria in rugaciuneMamă iubită a Domnului, tu ai fost aleasă de Cel Atotputernic să-l naşti în lume, la timpul hotărât, pe Fiul său veşnic. Tu ai corespuns în mod minunat chemării sale: l-ai adus pe lume şi l-ai crescut pe bunul nostru Mântuitor. Înălţat la cer, el te-a lăsat în mijlocul apostolilor, pentru a-i îndemna şi a-i întări în misiunea lor grea. Astfel, ai devenit şi Mama Bisericii care abia se năştea.

Primeşte rugăciunea pe care ţi-o adresăm pentru sfânta Biserică din misiuni. Atrage inimile celor înstrăinaţi de Dumnezeu şi copleşeşte-le cu bogăţia harului, pentru ca toţi oamenii să înţeleagă că rostul nostru pe pământ este să-l urmăm pe Fiul tău.

Întăreşte unirea creştinilor din sânul Bisericii lui Cristos, ca lumea, văzând viaţa celor ocrotiţi de tine, să-şi caute mântuirea în îndrumările şi grija sfintei Biserici, iar ţie să-ţi aducă laude nesfârşite. Amin.

Tatăl nostru….
Bucură-te, Marie…
Slavă Tatălui…

***

Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de această încredere, alerg la tine, o, Maică, Fecioara fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin.

(Novena se găseşte şi în cartea de rugăciune
Benedictus: rugăciunile familiei creştine, Sapientia, Iași-2011)

Reclame

Muntele Tabor: ce bine ne simţim aici!

Amintiri de pe muntele Tabor…

Prea târziu te-am iubit...

Pelerinajul nu e doar un timp de rugăciune. Ştiam aceasta cu mult înainte de a pleca în marea aventură a Israelului. Pelerinajul este şi un timp de socializare – şi am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi! -, un timp de îmbogăţire a cunoştinţelor geografice, istorice, culturale. Dar mai presus de orice, acest pelerinaj a fost un timp al uimirii, al marilor mirări, al gurilor căscate la maxim de strigătul „wow…incredibil!”. Spunea cineva că „originea filozofiei este uimirea” (Platon) şi că uimirea sau mirarea este acel impuls interior care îl determină pe om să filozofeze (Aristotel). Nu îmi amintesc ce gânduri filozofice m-au copleşit în dimineaţa în care am urcat Taborul plin de uimire, dar îmi amintesc cum toţi am spus împreună cu apostolul Petru: „Wow, Doamne, ce minunăţie!… Ce bine ne este nouă aici. Ce bine ne simţim aici. Să ne stabilim cortul aici. Să ne oprim aici”

După…

Vezi articolul original 995 de cuvinte mai mult

Schimbarea la Față – Rugăciune ignațiană în 5 pași și n mișcări lăuntrice

Cum să fac rugăciune ignațiană pe acest fragment din evanghelie? Iată câteva idei…

Înainte de toate,

îmi găsesc un loc liniștit și o poziție a corpului suficient de confortabilă ca să nu fiu silit să mă foiesc în timpul rugăciunii;
îmi stabilesc un timp fix de rugăciune (de exemplu, 20 de minute) și îmi setez o alarmă (ca să nu fiu distras de nevoia de a verifica mereu ceasul);
îmi pun telefonul mobil pe silent (n-a zis-o Ignațiu, dar clar ar fi zis-o!);
citesc cu atenție textul, închid cartea și o pun deoparte;
pornesc la drum cu generozitatea lăuntrică de a-L întâlni în rugăciune pe El, nu pe mine.
Pasul 1 – Rugăciunea pregătitoare

fac liniște (și pe dinafară și pe dinăuntru): stau cu liniștea mea preț de măcar 5 minute, atent la ritmul respirației…
conștientizez prezența (discretă, diafană) a lui Dumnezeu: El e aici, acum, cu mine… sunt și eu cu El?
„cer de la Dumnezeu, Domnul nostru, harul ca toate intențiile, faptele și lucrările mele să fie orânduite numai și numai întru slujirea și lauda Maiestății Sale dumnezeiești” (ES 46).
Pasul 2 – Compunerea locului

cum arată „peisajul” din scena pe care mă pregătesc să o „văd”?
cum arată personajele?
Pasul 3 – Harul de cerut

unul „universal valabil”: „cunoașterea lăuntrică a Domnului, care pentru mine s-a făcut om, ca să-L iubesc și să-L urmez mai mult” (ES 104)
unul personal („ceea ce vreau și doresc” – ES 48): să mă las și eu „schimbat la față” de Isus?…
Pasul 4 – Rugăciunea propriu-zisă

revăd mental textul (fără a-l reciti), ca pe un film: care sunt personajele? care e „scenografia”?
îmi activez imaginația, ca să:
mă „pun” și pe mine în scena din evanghelie: pot fi un privitor de pe margine, pot fi unul dintre cei trei apostoli…
intru în scenă cu cele cinci simțuri: ce văd? ce aud? ce miros? ce simt? ce gust? Aud vocile apostolilor… glasul Tatălui… al lui Isus (cum sună vocea lui Isus?)… Cum arată albul cel mai alb de pe lume? Poate simt adierea vântului de pe munte sau arșița soarelui… Poate simt mirosul ierbii…
rămân pe loc când am găsit ceea ce sufletul meu caută… și savurez îndelung ceea ce văd, aud, miros, simt…
Pasul 5 – Închei cu un Dialog

vorbesc cu Isus „pur și simplu, așa cum un prieten vorbește cu altul” (ES 54) – nu cu texte prefabricate, ci pornind de la cele trăite în rugăciunea mea: îi pot mulțumi pentru timpul petrecut împreună, îl pot ruga să rămână cu mine în „schimbările la față” de care am nevoie în viața mea…

Deus meus in te confido (Ps 25,2)

Dadianebis_sasaxlis_naxatebi

Motto: „Nu multa știință hrănește și îndestulează sufletul, ci simțirea și savurarea lăuntrică a lucrurilor” (Sf. Ignațiu de Loyola – Exerciții spirituale 2).

Vrem să ne rugăm. Nu întotdeauna știm cum. Adesea, rugăciunea noastră ni se pare mecanică, deci aridă. Nu ne „îndestulează sufletul”. Sf. Ignațiu de Loyola a avut, acum aproape 500 de ani, o intuiție fabuloasă cu privire la felul în care rugăciunea de profunzime poate fi făcută accesibilă. Din această intuiție a luat naștere cartea Exercițiilor Spirituale. Din 1548, de când s-a tipărit prima ediție, o mulțime de suflete au experimentat „dulceața Dumnezeirii” (ES 124) prin metoda de rugăciune care apelează la IMAGINAȚIE, EMOȚII, SENTIMENTE pentru a intra într-o relație de PRIETENIE CU ISUS. Sugestiile din textul de față sunt menite să fie o invitație de a căuta această prietenie și un posibil sprijin pentru a o găsi.

În acel timp, Isus i-a luat pe…

Vezi articolul original 644 de cuvinte mai mult

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: