Adevăratul păstor este cel care cunoaște și calea care trece prin valea morții

Bunul Pastor

„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic…
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții,
nu mă tem de nici un rău,
căci tu ești cu mine…” (Ps 23[22],1.4).

Adevăratul păstor este cel care cunoaște și calea care trece prin valea morții;
cel care și pe drumul ultimei singurătăți,
în care nimeni nu mă poate însoți,
merge împreună cu mine conducându-mă pentru a-l străbate:
el însuși a parcurs acest drum,
a coborât în împărăția morții,
a învins-o și s-a întors pentru a ne însoți pe noi acum
și a ne da certitudinea că, împreună cu el, se găsește o trecere.

Conștiința că există cel care și în moarte mă însoțește
și cu „toiagul și nuiaua lui îmi dă siguranță”,
așa încât „nu trebuie să mă tem de nici un rău” (cf. Ps 23[22],4) –
aceasta era noua „speranță” care se ridica deasupra vieții credincioșilor.

(din Scrisoarea enciclică Spe salvi a suveranului pontif Benedict al XVI-lea
către episcopi, preoți și diaconi, către persoanele consacrate și către toți credincioșii
despre speranța creștină, nr. 6)

Reclame

Prea multe violenţe asupra femeilor în Europa civilă

„Dacă noi trăim în pace, nu putem să uităm apoi că multe ţări sunt în război şi cunosc atrocităţile trăite în trecut în Europa noastră. Câte fete şi femei continuă să fie obiect de violenţă!… Chiar şi violul este considerat armă de război, rămâne nepedepsit, fără să fie recunoscut ca o crimă împotriva umanităţii… Dar câte violenţe se mai fac încă asupra femeilor şi în această Europă civilă a noastră, unde uciderea femeilor continuă să prospere şi corpul femeii este adesea obiect de comerţ nedemn de persoana umană!”.

fericita anna kolesarova

 

Mare sărbătoare sâmbătă, 1 septembrie, la Košice, în Slovacia, pentru beatificarea Annei Kolesarova, prima laică originară din ţară, moartă la 16 ani, în 1944 pentru a apăra propria feciorie de violenţa tentată a unui militar sovietic în timpul ocupaţiei Armatei Roşii. Un eveniment care aminteşte, în multe aspecte, pe cel al unei alte sfinte italiene, Maria Goretti (şi al Veronicăi Antal din România – n.t.). Ca şi ea, Anna, numită afectuos „Anka”, a devenit un model pentru toţi tinerii din ţara sa.

Ceremonia de beatificare s-a desfăşurat pe stadionul Lokomotíva din Košice prezidată, ca reprezentant al papei, de cardinalul Giovanni Angelo Becciu, noul prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care, în omilia sa, a denunţat multele „violenţe care se mai fac încă asupra femeilor şi în Europa”.

„Dacă noi trăim în pace, nu putem să uităm apoi că multe ţări sunt în război şi cunosc atrocităţile trăite în trecut în Europa noastră. Câte fete şi femei continuă să fie obiect de violenţă!”, a exclamat cardinalul. „Chiar şi violul este considerat armă de război, rămâne nepedepsit, fără să fie recunoscut ca o crimă împotriva umanităţii… Dar câte violenţe se mai fac încă asupra femeilor şi în această Europă civilă a noastră, unde uciderea femeilor continuă să prospere şi corpul femeii este adesea obiect de comerţ nedemn de persoana umană!”.

Amintind în detaliu viaţa Annei Kolesarova, Becciu a adăugat după aceea: „Întărită şi bine pregătită de tatăl şi de mama care, cu învăţăturile şi exemplul lor, au învăţat-o să-l aleagă pe Dumnezeu înainte de orice alt lucru, la numai 16 ani s-a aflat în faţa dilemei tragice dacă să opteze pentru viaţă sau moarte. Viaţa însemna a ceda instinctelor brutale ale unui militar din armata sovietică şi a trăda propria conştiinţă, în schimb moartea o ducea curată la îmbrăţişarea lui Dumnezeu, pe care învăţase să-l iubească mai presus de orice lucru. A fost lovită mortal în seara zilei de miercuri, 22 noiembrie 1944, în faţa ochilor tatălui. A fost ucisă din cauza rezistenţei sale şi din cauza fermităţii în apărarea propriei integrităţi fizice şi a virtuţii castităţii”.

„Nu se improvizează eroii şi cu atât mai puţin sfinţii”, a continua cardinalul, „Anna Kolesarova a ajuns pregătită la martiriu graţie vieţii sale spirituale robuste, hrănite de rugăciunea zilnică şi de frecvenţa la sacramente. Credinţa sa a făcut-o puternică şi curajoasă în a accepta fără şovăieli martiriul. Biserica prezentă în Slovacia poate să fie mândră de această fiică a sa care astăzi este propusă ca model de viaţă credincioşilor, mai ales tinerilor, pentru ca să redescopere frumuseţea iubirii autentice, precum şi valoarea curăţiei”.

Beatificarea acestei tinere slovace, conform prefectului Congregaţiei Sfinţilor, „reafirmă valoarea castităţii ca ideal de viaţă, care, dacă este trăit ca dăruire bucuroasă Domnului şi fraţilor, încă exercită o fascinaţie irezistibilă şi promiţătoare”. Nu numai atât, mica Anna, „cu martiriul său, a mărturisit că răului, violenţei şi nedreptăţii este posibil să se opună binele. Anna a învins răul cu binele pe care-l ţinea ascuns înlăuntrul său, ca pe o comoară. În acea seară, încărcată de durerea şi de plânsul unui tată, martor al uciderii unicei fiice, a învins perla preţioasă, numită castitate”.

De aici auspiciul ca mărturia noii fericite să poată deveni „un exemplu de puternică atracţie umană şi spirituală” în special pentru tineri. „Biserica are mare încredere în voi, îşi pune speranţa în voi pentru o reînflorire a comunităţii creştine şi reînnoirea societăţii. Pentru voi a fost convocat de papa Francisc un sinod pentru a da răspuns la aşteptările voastre pentru o Biserică mai autentică şi mai evanghelică. Avem nevoie de asta”, a spus Becciu. „După exemplul şi cu mijlocirea fericitei Anna, străduiţi-vă să trăiţi cu bucurie în fiecare zi evanghelia, atât în situaţiile uşoare cât şi în cele dificile. Fericita Anna ne învaţă că merită să fie jertfit totul pentru Domnul, fără a coborî vreodată la compromisuri cu propria conştiinţă”.

(Este fericită Anna Kolesarova. Cardinalul Becciu:
încă prea multe violenţe asupra femeilor în Europa civilă

După Vatican Insider, 1 septembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Atitudinea Bisericii față de ateism

Biserica ateismulBiserica, fidelă atât față de Dumnezeu cât și față de oameni, nu poate să nu dezaprobe cu durere și cu toată fermitatea, așa cum a făcut-o și în trecut, acele învățături și acțiuni nefaste ce contravin rațiunii și experienței comune a omului și care îl fac să decadă din noblețea lui înnăscută.

Totuși ea încearcă să sesizeze cauzele ascunse ale negării lui Dumnezeu din mintea ateilor; conștientă de gravitatea problemelor pe care le ridică ateismul și îndemnată de iubirea față de toți oamenii, consideră că trebuie să le supună unei examinări mai serioase și mai profunde.

Biserica susține că recunoașterea lui Dumnezeu nu se opune în nici un fel demnității omului, întrucât această demnitate este întemeiată și se desăvârșește în Dumnezeu însuși: căci omul este constituit în societate, inteligent și liber, de Dumnezeu Creatorul; dar, mai ales, este chemat ca fiu la însăși comuniunea cu Dumnezeu și la împărtășirea fericirii lui. Pe lângă acestea, Biserica afirmă că speranța escatologică nu diminuează importanța îndatoririlor pământești, ci mai degrabă oferă noi motive pentru îndeplinirea lor. Dimpotrivă, când lipsesc fundamentul divin și speranța vieții veșnice, demnitatea omului este foarte grav lezată, așa cum se constată adeseori astăzi, iar enigmele vieții și morții, ale vinovăției și durerii rămân fără soluție, astfel încât nu rareori oamenii se cufundă în disperare.

În același timp, orice om rămâne pentru sine însuși o problemă nerezolvată, percepută în mod nelămurit. Căci nimeni nu poate scăpa total, în anumite momente, mai ales în evenimentele majore ale vieții, de acest fel de întrebări. Numai Dumnezeu le dă răspuns deplin și cu toată siguranța, el care îl cheamă pe om la o cugetare mai înaltă și la o cercetare mai smerită.

Remediul împotriva ateismului este de așteptat pe de o parte de la o expunere corespunzătoare a doctrinei, iar pe de altă parte de la întreaga viață a Bisericii și a membrilor ei. Într-adevăr, Biserica este aceea care are misiunea să-l facă prezent și, într-un anume sens, vizibil pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul lui întrupat, reînnoidu-se și purificându-se necontenit, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aceasta se realizează în primul rând prin mărturia unei credințe vii și mature, adică special educată pentru a putea recunoaște cu luciditate dificultățile și a le depăși. Această strălucită mărturie de credință au dat-o și o dau nenumărați martiri. Rodnicia ei trebuie să se manifeste din faptul că ea străbate întreaga viață a credincioșilor, chiar și pe cea profană, și îi duce la trăirea dreptății și a iubirii, mai ales față de cei lipsiți. În sfârșit, la manifestarea prezenței lui Dumnezeu foarte mult contribuie iubirea frățească a credincioșilor care colaborează într-un cuget pentru credința evangheliei și apar ca semn al unității.

Biserica, deși respinge total ateismul, recunoaște sincer că toți oamenii, credincioși și necredincioși, trebuie să ia parte la dreapta construire a acestei lumi, în care trăiesc laolaltă: acest lucru, cu siguranță, nu se poate împlini fără un dialog deschis și prudent. Biserica deplânge, așadar, discriminarea între credincioși și necredincioși pe care unele autorități civile fac nedreptatea de a o introduce, nevoind să recunoască drepturile fundamentale ale persoanei umane. Ea cere pentru credincioși o libertate efectivă, ca să li se dea posibilitatea de a construi în această lume și templul lui Dumnezeu. Iar pe atei îi invită cu bunăvoință să cerceteze evanghelia lui Cristos cu inimă deschisă.

Biserica știe prea bine că mesajul ei concordă cu cele mai tainice dorințe ale inimii omului atunci când ea apără demnitatea vocației umane, redând speranța acelora care nu mai îndrăznesc să creadă într-un destin mai înalt. Acest mesaj nu numai că nu îl diminuează pe om, ci revarsă lumină, viață și libertate pentru înaintarea lui; iar în afară de aceasta nimic nu poate mulțumi inima omului: „Ne-ai creat pentru tine”, Doamne, „și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în tine”.

(Din Constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană:
Gaudium et spes, nr. 21)

AICI poți citi textul integral

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: