„Spune-mi cum să comunic tinerilor credinţa”

Scurtă, dar intensă, uneori chiar înduioşată, mărturia dată ieri seara despre Paul al VI-lea de frère Alois, la sfârşitul veghii de rugăciune în catedrala din Brescia, unde priorul comunităţii ecumenice de pe colinele din Burgundia s-a întors după peste jumătate de secol de la vizita făcută de predecesorul frère Roger. Alături de o mare imagine a papei Montini prezentat zâmbitor, ochii bucuroşi, învăluit de o lumină caravaggiască („Mi-ar plăcea, terminând, să fiu în lumină” scria Paul al VI-lea în „Gând la moarte”, aşa cum a amintit episcopul de Brescia, Pierantonio Tremolada – prezent alături de frère Alois – comentându-i valoarea simbolică) frère Alois a oferit câteva elemente ale raportului dintre papa brescian şi fondatorul de la Taizé. Dar nu numai atât.

„Frère Roger îl cunoştea pe Paul al VI-lea de când la Roma era încă tânărul monsenior Montini, substitut la Secretariatul de Stat, cu care a pregătit cele două audienţe ale sale la Pius al XII-lea. Mai târziu a mers să-l vadă la Milano. Dar a descoperi la Brescia locurile tinereţii sale, ambientul său spiritual şi uman, i-au permis să perceapă mai bine personalitatea papei”, a amintit imediat frère Alois, care s-a oprit asupra prezenţei lui frère Roger la „Oratoriul Păcii” – loc foarte important pentru formarea viitorului papă – în octombrie 1964, în timpul Conciliului al II-lea din Vatican: „Fratele papei, Ludovico Montini, era la Brescia în ziua aceea. La sfârşitul conferinţei lui frère Roger la Oratoriul Păcii, Ludovico a declarat public că în timpul fascismului în acest Oratoriu fraţii Montini s-au format la curaj cu oameni care rămâneau prieteni ai papei. Frère Roger a cunoscut deci unii dintre acei oameni cu care avea să rămână legat după aceea, episcopul Manziana, viitorul cardinal Bevilacqua”.

„Dacă aş relua toate relatările pe care frère Roger le făcea despre Paul al VI-lea, ar fi nevoie de mult timp”, a continuat Alois. Astfel a lansat numai câteva flash-uri. „Aş putea povesti cum în timpul Conciliului, un om al Vaticanului a adus într-o zi în casa noastră romană o lădiţă de mere şi una de pere, pentru că papa aflase că fraţii de la Taizé invitau episcopi la toate mesele şi voia să contribuie la această primire”. De asemenea, „aş putea spune cum, mai târziu, Paul al VI-lea l-a invitat pe frère Roger să-l însoţească la Bogotá”. Sau „aş putea să mai explic cum, alertat de responsabili politici francezi cu privire la destinul secretarului general al Partidului Comunist Chilian în timpul dictaturii, frère Roger a telefonat în Vatican şi papa a acceptat să intervină în aceeaşi noapte pentru ca acel om să nu fie ucis”.

Apoi reflecţia sa s-a mutat asupra relaţiei dintre Paul al VI-lea şi frère Roger cu privire la tineri. „Au vorbit despre asta împreună adesea. Frère Roger a fost marcat de discursul, discursul foarte mare, pe care Paul al VI-lea l-a rostit la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican. Sfântul Părinte a spus că acel Conciliu «s-a ocupat îndeosebi de Biserică, de natura sa, de vocaţia sa ecumenică, de activitatea sa apostolică», dar că «a dedicat atenţia sa şi omului în mod deosebit». Papa a folosit şi aceste cuvinte: dacă «pentru a-l cunoaşte pe om, trebuie cunoscut Dumnezeu», «putem la fel să enunţăm: pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să-l cunoaştem pe om». Apoi papa a spus cuvinte pe care frère Roger le va cita adesea: «Omul este sacru datorită nevinovăţiei copilăriei sale, datorită misterului sărăciei sale, … noi ne amintim cum pe faţa fiecărui om, în special dacă este făcută transparentă de lacrimile sale şi de durerile sale, putem şi trebuie să observăm faţa lui Cristos». Acest om suferind, aproape sau departe de noi, cunoscut sau necunoscut: frère Roger îi va invita mereu pe tineri să fie solidari cu el. Va scrie: «În adâncul nostru, ceea ce arde, este să trăiască Cristos pentru lume. Ceea ce ne animă este să găsim comunicarea cu omul de astăzi»…”.

Şi, după ce a subliniat atenţia papei Montini faţă de căutarea ecumenică a comunităţii, nu mai puţin decât faţă de angajarea crescândă de primire a tinerilor, a citat un episod. „Într-o zi, Sfântul Părinte i-a cerut lui frère Roger: «Dacă dumneavoastră aveţi cheia pentru a comunica tinerilor credinţa, spuneţi-mi!». Frère Roger a răspuns: «Mi-ar plăcea să am acea cheie, dar n-o voi avea niciodată. La Taizé nu avem o metodă pentru a transmite credinţa»…”. Participarea la marea Adunare conciliară, chiar ca observator, l-a mişcat cu adevărat pe fondatorul de la Taizé „frère Roger a constatat cât de mult întâlnirea prelungită a unor oameni care provin din toate continentele pentru a reflecta împreună asupra viitorului Bisericii avea să deschidă inimile, să lărgească minţile. După câţiva ani, văzând dificultăţile tinerilor în raportul cu credinţa, s-a întrebat cum să le permită tinerilor să trăiască o experienţă asemănătoare şi a avut ideea de a lansa un conciliu al tinerilor. Înainte de a-l anunţa public, trebuia să-l consulte pe papa care i-a răspuns: «Pune-l repede pe şine». Sunt fericit să amintesc aici acea generozitate a lui Paul al VI-lea pentru că a permis ca atunci să se deschidă la Taizé o perioadă de căutare care a implicat tineri din toate continentele”.

O căutare care ştim că în zilele noastre continuă. Da, Conciliul tinerilor a fost înlocuit de cel pe care frère Roger a decis să-l numească un pelerinaj de încredere pe pământ, dar este aceeaşi aspiraţie de a provoca reconcilieri în Biserică, de a lucra pentru pace, pentru cei mai vulnerabili. Angajări reafirmate în întâlnirile europene, dar şi în alte ocazii, în alte continente. Înainte de a încheia mărturia sa, în catedrala din Brescia, frère Alois s-a oprit asupra celei mai recente, deosebit de semnificative. A spus: „În urmă cu câteva săptămâni, cu o duzină de fraţi ai mei, eram la Hong Kong pentru o întâlnire care a adunat 2.500 de tineri. Marea diversitate a Asiei era reunită, din India până în Japonia, trecând prin Bangladesh, Myanmar, Filipine, Indonezia, Vietnam, Cambogia, Laos, Mongolia şi multe alte ţări. Cel mai impresionant a fost marele număr de tineri care proveneau din China continentală. Unii nu ieşiseră niciodată din provincia lor şi au parcurs 35 de ore în tren pentru a veni la întâlnire. Aparţineau la diferite Biserici: catolici şi protestanţi, precum şi la Bisericile oficiale şi neoficiale. A fost o extraordinară experienţă de unitate: Cristos înviat ne determină cu adevărat să depăşim graniţele dintre Biserici şi dintre popoare. În fiecare etapă a pelerinajului, ca şi în întâlnirile de tineri la Taizé, încercăm, prin rugăciune, reflecţie şi împărtăşire, să mergem la izvoarele bucuriei. În această perioadă în care lumea noastră este zdruncinată de evenimente violente, adesea ne este greu să menţinem bucuria. Bucuria este oare o atitudine potrivită, când aşa de multe persoane cunosc suferinţa şi ameninţările ecologice devin dramatice?”.

De aici rezultă pentru prior necesitatea de a porni din nou de la inima credinţei, pentru că bucuria transmisă de Evanghelie provine din încrederea că suntem iubiţi de Dumnezeu. „Bucuria nu este un sentiment supraevaluat, nici o fericire individualistă care ar duce la izolare, ci siguranţa senină că viaţa are un sens. Departe de o exaltare care fuge de probleme, ea ne face şi mai sensibili faţă de suferinţele celorlalţi. Este mai puternică decât frica de instabilitate, de necunoscut, de cel străin. O bucurie interioară nu diminuează solidaritatea cu ceilalţi, ea o hrăneşte”, a adăugat Alois. Invitând să nu ne temem de provocări, inclusiv cele legate de prăpastia crescândă dintre bogaţi şi săraci: „Dacă parohiile noastre, comunităţile noastre, grupurile noastre, ar deveni tot mai mult locuri în care ne primim reciproc, unde încercăm să-l înţelegem şi să-l susţinem pe celălalt, locuri în care suntem atenţi faţă de cei mai slabi, faţă de cei care sunt mai săraci decât noi…”. În sfârşit, salutul şi „ne vedem la Roma” adresat multor bresciani: „Plec la Roma, pentru a participa la Sinodul tinerilor şi la 14 octombrie va fi canonizarea lui Paul al VI-lea. Sunt fericit să trec astăzi prin Brescia şi să exprim recunoştinţa comunităţii noastre faţă de acest papă care ne-a fost aproape şi pe care l-am iubit…”.

(Papa Paul al VI-lea i-a cerut lui frère Roger: „Spune-mi cum să comunic tinerilor credinţa”
De Marco Roncalli
După Vatican Insider, 2 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: