Nu eu, ci Domnul Dumnezeu a zis!

familie„Domnul Dumnezeu a zis”, așa începe cuvântul Domnului propus pentru această duminică. Astăzi, când toți sunt concentrați pe referendum, dezbinați în pro și contra, cineva ar putea acuza Biserica noastră că a ales intenționat lecturi despre familie, adică despre familia așa cum a spus Dumnezeu că trebuie să fie formată din bărbat și femeie. Însă aceste lecturi fac parte din calendarul liturgic propus de Biserică pentru duminica a XXVII-a din timpul de peste an, indiferent dacă se organizează sau nu un referedum pe tema familiei.

Așadar, Dumnezeu a spus, nu eu: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc 10,6-9).

Dumnezeu a zis, nu eu! Și noi știm, credem și mărturisim că atunci când Dumnezeu vorbește, când dumnezeu rostește cuvântul său, el creează! El a creat omul. El a instituit familia. El a orânduit ca omul să nu fie singur. El, Dumnezeu adevărat, nu oamenii!

Ce anume spune concret Dumnezeu în această duminică prin cuvântul său?

În prima lectură se vorbește, cum aminteam deja, despre familie: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”… Și Domnul Dumnezeu a făcut femeia… Și apoi citim mărturia autorului sacru: „Îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup” (cf. Gen2,18-24).

Ce ne mai spune Dumnezeu în această duminică? În evanghelie, de asememea, ne vorbește despre familie, divorț, adulter, copii. Acestea sunt cuvintele proclamate astăzi în toate bisericile romano-catolice din lume: „De la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mc10,6-9). Apoi, tot legat de sacralitatea familiei, Isus Cristos ne amintește: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. Acest adevăr proclamat de Cristos rămâne valabil și astăzi, căci este Dumnezeu cel care a spus, nu eu, nu noi, oamenii.

Apoi Isus vorbește despre copii, comoara familiilor: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”… Astăzi, într-o lume în care avortul și anticoncepționalele sunt la ordinea zilei, spun unii că Isus și-ar începe discursul cu alte cuvinte: „Lăsați copiii să vină pe lume! Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! Da, lăsați copiii să vină pe lume!” (Mc10,13-16). Copiii sunt cea mai mare binecuvântare pentru o familie. Copiii sunt binecuvântare pentru această lume. Ei, de fapt, sunt viitorul omenirii, viitorul Bisericii!

Tot despre familie și copii ne amintește și psalmul zilei, atunci când proclamă: „Soţia ta va fi ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului împrejurul mesei tale. Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!” (cf. Ps127).

Așadar, avem prima lectură, psalmul și Evanghelia care ne amintesc de valoarea căsătoriei, familiei, de planurile inițiale ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru soți și copii. Lipsește, la o primă vedere, lectura a II-a care pare să aibă o altă temă. Ce legătură să fie între lectura a II-a și celelelate trei fragmente scripturistice propuse pentru această duminică? Oare nu era mai bine dacă, de exemplu, în loc de a citi din Scrisoarea către evrei, la lectura a II-a Biserica ne propunea un text din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni (cf. 5,21-32). De exemplu: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinţi… Bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine!”. Parcă mergea mai bine! Parcă!

Doar „parcă” pentru că în viața creștină problema esențială nu este dacă ne căsătorim sau nu, dacă întemeiem sau nu o familie. Este suficient să ne uităm în jur: unii sunt căsătoriți, alții nu! Familia, clar este importantă, foarte importantă. Însă în centrul vieții creștine, în centrul atenției Bisericii stă altceva: sfințenia și cel care sfințește, Isus Cristos. Ținând cont de acest adevăr, lectura a II-a este foarte bine plasată și devine esențială în trăirea Evngheliei despre familie, pentru că ne amintește originea sfințeniei noastre cât de important este să ne sfințim, să ne lăsăm sfințiți de Cristos care a murit pentru fiecare om. Să nu zădărnicim, prin indiferență și păcate, crucea lui Cristos și chemarea la sfințenie.

Să fim sfinți! Să ne sfințim în familiile noastre, în munca noastră, în starea de viață pe care am ales-o! Nu în alt loc, nu în alt fel. Nu există. Iar Isus Cristos, cel pe care îl celebrăm la fiecare sfânta Liturghie, este cel care ne ajută să fim sfinți. El ne arată că toți, absolut toți oamenii sunt chemați la sfințenie. El a murit pentru ca noi să ne putem sfinți, iar noi trebuie să facem din sfințenie țelul nostru suprem. Căsătoriți sau necăsătoriți, pro sau contra referendum, trebuie să avem un singur obiectiv: să fim sfinți.

E adevărat că parcurgem căi diferite, că ni s-au dat haruri diferite, după cum diferite sunt și încercările prin care trecem sau sacrificiile pe care le facem. Însă avem aceleași porunci de observat dacă vrem să fim sfinți: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”(Mt22,37-40). Atât! Două porunci, dar în ele avem totul pentru a ne sfinți! Dumnezeu a spus, nu eu!

Însă dacă ne uităm la noi înșine, vedem cu ușurință că nu suntem tocmai sfinți. Apoi ne uităm în jur și vedem că nici alții nu sunt. Ce lipsește? Ce ne lipsește? Ce ne împiedică să fim sfinți?

Ne spune Isus în evanghelia zilei: împietrirea inimii!

Felul în care ne trăim viața zi de zi ne poate duce la împietrirea inimii. Nu mai vedem păcatul, răul. Devenim idiferenți! Se întâmplă și cu noi ceea ce s-a întâmplat cu poporul ales! Cum au trăit oamenii de la Creație până la venirea lui Isus pe pământ? Ce experiențe, ce trăiri, ce fapte ne sunt descrise începând cu Cartea Genezei și până la Evanghelii? Doar dacă privim și medităm cu atenție la tot ceea ce s-a descris în Biblie începând cu cartea Genezei și până la predica lui Isus Cristos, ajungem să înțelegem cu adevărat parabola Fiului risipitor și a Tatălui Milostiv. Parcurgând Vechiului Testament înțelegem câtă nevoie avea omenirea de Cristos și totodată înețelgem parabolele și gesturile sale de milostivire și iertare, precum și invitația de a-l urma pe calea sfințeniei.

De fapt, istoria Poporului Ales așa cum este descrisă în Vechiul Testament este tocmai istoria noastră: de la cele mai frumoase zile când eram mici și stăteam cu mâinile împreunate și primeam pentru prima dată sfânta împărtășanie și eram convinși că o să-l iubim pe Isus toată viața și că o să fugim de păcate, până astăzi când trăim tocmai invers: fugim de Isus și iubim păcatul! Trăim în păcat și nu ni se pare anormal. Am ajuns să fim în acea stare de împietrire a inimii. Avem nevoie de Isus. Avem nevoie de Evanghelia sa. Avem nevoie de milostivirea sa. Avem nevoie de sacramentele sale.

Dacă vrem să ne eliberăm și să ne redobândim o inimă de carne – după cuvântul Domnului care ne spune și astăzi prin profetul Ezechiel: „Vă voi lua dintre neamuri și vă voi aduna dintre toate țările și vă voi aduce în pământul vostru. Vă voi stropi cu apă curată și vă veți curăți; vă voi curăți de toate întinările voastre și de toți idolii voștri vă voi purifica. Vă voi da o inimă nouă și un duh nou voi pune în voi; voi îndepărta inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Duhul meu îl voi pune în voi și vă voi face să umblați după hotărârile mele, să păziți și să împliniți judecățile mele. Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi mântui de toate întinările voastre (Ez36,24-29) – dacă vrem ca acestea să se întâmple în viața noastră, trebuie să urmăm instrucțiunile lsăsate de Domnul în cele două porunci fundamentale: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău! Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!». În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt22,37-40).

Sfântul Părinte papa Francisc, în această lună dedicată rozariului ne amintește alte două arme puternice, două rugăciuni pe care să le spunem zilnic, mai ales în luna octomrbie, după terminarea sfântului Rozariu.

Prima este aceasta: „Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Nu dispreţui rugăciunile noastre în nevoile noastre, ci ne mântuieşte pururi de orice primejdie, Fecioară Slăvită şi Binecuvântată”.

„Cu această cerere de mijlocire Sfântul Părinte le cere credincioşilor din toată lumea să se roage pentru ca Sfânta Născătoare de Dumnezeu să pună Biserica sub mantia ei ocrotitoare: pentru a o feri de atacurile celui rău, marele acuzator, şi a o face în acelaşi timp tot mai conştientă de păcatele, de greşelile, de abuzurile comise în prezent şi în trecut şi angajată să lupte fără ezitare pentru ca răul să nu învingă. Sfântul Părinte a cerut şi ca recitarea Sfântului Rozariu în timpul lunii octombrie să se încheie cu rugăciunea scrisă de Leon al XIII-lea: „Sfinte arhanghel Mihail, apără-ne în luptă; ocroteşte-ne împotriva curselor diavolului. Cu smerenie te rugăm ca Dumnezeu să-l învingă, iar tu, Principele oştirii cereşti, prin puterea dumnezeiască, înlănţuieşte în iad pe satana şi pe celelalte duhuri rele, care umblă rătăcind prin lume spre pierderea sufletelor! Amin”.Aceaesta este cea de a doua armă!

Dumnezeu a spus, nu eu: „Nu este bine ca omul să fie singur!”. Și într-adevăr el nu ne lasă singuri: avem prezența sa, avem sacramentele, avem rugăciunea, avem prezența și mijlocirea sfinților. Tocmai pentru ca omul să nu fie singur a creat comunitățile și prietenia, căsătoria și familia. Dincolo de vremurile grele prin care trecem noi și societatea în care trăim, trebuie să vedem frumusețea faptului că Dumnezeu ne vorbește, că Dumnezeu vorbește și astăzi prin cuvântul său. Iar ceea ce Dumnezeu spune, se împlinește: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Lc21,33). Aceasta este credința și speranța noastră!

Dumnezeule, Tatăl nostru, îți mulțumim că ne vorbești și astăzi. Te rugăm, trimite-l pe Duhul tău cel Sfânt ca să ne deschidă inima și mintea și astfel să fim mereu atenți la ceea ce tu spui astăzi omenirii. Fă să primim cuvântul tău și să-l împlinim prin toată viața noastră. Așa te rugăm, prin Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru. Amin!


7 octombrie 2018 

† DUMINICA a 27-a de peste an
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului
Gen 2,18-24; Ps 127; Evr 2,9-11; Mc 10,2-16 (10,2-12)

LECTURA I
Ei vor fi amândoi un singur trup.
Citire din cartea Genezei 2,18-24
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur. Îi voi face un ajutor pe potriva lui”. 19Domnul Dumnezeu a plămădit din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum le va numi. Şi orice nume pe care avea să-l dea omul fiecărei fiinţe vii, acela era numele ei. 20 Omul a pus deci nume tuturor animalelor, păsărilor cerului şi tuturor fiinţelor câmpului. Dar omului nu i s-a găsit un ajutor pe potriva lui. 21 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc asupra omului şi el a adormit. Şi a luat una din coastele sale şi a închis locul ei cu carne. 22 Domnul Dumnezeu a făcut o femeie din coasta pe care o luase din om şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Aceasta, în sfârşit, este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Aceasta se va numi femeie, pentru că din bărbat a fost luată”. 24 De aceea, îi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi un singur trup.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 127(128),1-2.3.4-5.6 (R.: cf. 5)
R.: Să ne binecuvânteze Domnul în toate zilele vieţii noastre!

1 Fericiţi toţi cei care se tem de Domnul
şi umblă pe căile sale!
2 Atunci te vei hrăni din munca mâinilor tale;
vei fi fericit şi toate îţi vor merge bine. R.

3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
înăuntrul casei tale;
copiii tăi vor fi ca vlăstarele măslinului
împrejurul mesei tale. R.

4 Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul!
5 Să te binecuvânteze Domnul din Sion,
ca să vezi fericirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale. R.

6 Şi să vezi pe fiii fiilor tăi!
Pace peste Israel! R.

LECTURA A II-A
Şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine.
Citire din Scrisoarea către Evrei 2,9-11
Fraţilor, vedem că cel care a fost „cu puţin mai mic decât îngerii”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu măreţie şi cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeu, el a suferit moartea pentru fiecare om. 10 Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care voia să ducă mulţi fii la glorie, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii lor. 11De fapt, şi cel care sfinţeşte, şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi origine. De aceea nu
se ruşinează să-i numească fraţi.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE 1In 4,12b
(Aleluia) Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită. (Aleluia)

EVANGHELIA*
Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,2-16
În acel timp, s-au apropiat de Isus fariseii şi, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia. 3 Isus, răspunzând, le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 I-au spus: „Moise a permis să scrie un act de despărţire şi s-o lase”. 5 Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Însă, de la începutul creaţiei, Dumnezeu «i-a făcut bărbat şi femeie; 7 de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui 8 şi cei doi vor fi un singur trup», astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. 9 Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” 10 Acasă, discipolii l-au întrebat din nou despre aceasta. 11 El le-a spus: „Oricine îşi lasă femeia şi se căsătoreşte cu alta comite adulter cu ea. 12 Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se căsătoreşte cu un altul, comite adulter”. 13 Îi aduceau copii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost cuprins de indignare şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu! 15 Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”. 16 Şi, luându-i în braţe, îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.

Cuvântul Domnului

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: