Lună: februarie 2019

  • „Într-o societate care arată cu fală cultul eficienţei, al obsesiei sănătăţii, al succesului şi care îi marginalizează pe săraci şi îi exclude pe „perdanţi”, putem mărturisi, prin viaţa noastră, adevărul cuvintelor Scripturii: „Atunci când sunt slab, atunci sunt puternic” (2Cor 12,10). Putem aplica bine vieţii consacrate ceea ce am scris în exortaţia apostolică Evangelii gaudium,…

  • În acel timp, Isus, ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în ţinutul Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34…

  • Apropiindu-se ceasul când trebuia să intre în odihna sa şi să plece spre lăcaşurile veşnice, ridicându-şi mâinile spre Dumnezeu, se ruga, spunând printre lacrimi: „Doamne, Dumnezeul meu, care ai creat toate ierarhiile îngereşti şi duhurile nevăzute, care ai întins cerurile şi ai întemeiat pământul, care ai adus tot ce esista de la neexistenţă la existenţă,…