Arhiva pentru mai 2019

Valoarea teologică și pastorală a cultului Fecioarei

Sub tuum praesidium_Fec Maria

Sfințenia exemplară a Fecioarei
îi determină pe credincioși
să-și înalțe «ochii spre Maria,
care strălucește ca model de virtuți
în fața întregii comunități a celor aleși»

56. Venerabili Frați, la capătul îndemnului nostru apostolic, dorim să subliniem sub formă de sinteză valoarea teologică a cultului Fecioarei și să amintim pe scurt eficiența sa pastorală pentru reînnoirea vieții creștine.

Pietatea Bisericii față de Fecioară este un element intrinsec cultului creștin. Venerația dedicată de Biserică Maicii Domnului în toate timpurile și în toate locurile de la salutarea prin care Elisabeta o proclama fericită (cf. Lc 1, 42-45) pînă la expresiile de laudă și de implorare ale vremurilor noastre constituie o puternică mărturie despre lex orandi și o invitație la reînsuflețirea în conștiințe a lex credendi. Și invers: lex credendi a Bisericii cere ca pretutindeni să se dezvolte înfloritor lex orandifață de Mama lui Cristos. Cultul față de Fecioară are profunde rădăcini în Cuvîntul revelat și temeinice fundamente dogmatice: eminenta demnitate a Mariei, «Născătoarea Fiului lui Dumnezeu și de aceea fiica predilectă a Tatălui și templul Duhului Sfînt, întrecînd cu mult pe toate celelalte făpturi din cer și de pe pămînt, prin acest har cu totul deosebit» (119); cooperarea ei la momentele decisive ale lucrării de mîntuire împlinită de Fiul ei; sfințenia ei, totală deja la Zămislirea ei neprihănită și care cu toate acestea creștea pe măsură ce adera la voința Tatălui și parcurgea drumul suferinței (cf. Lc 2, 34-35; 2, 41-52; In 19, 25-27), progresînd neîncetat în credință, speranță și iubire; misiunea și condiția ei unică în sînul Poporului lui Dumnezeu, căruia îi este în același timp membru supraeminent, model admirabil și Mamă preaiubitoare; mijlocirea ei neîncetată și eficientă care o face, chiar după ridicarea ei la cer, foarte apropiată de credincioșii care o roagă și de asemenea și de cei ce ignoră că este Mama lor; slava ei, care înnobilează întregul neam omenesc, așa cum minunat a exprimat poetul Dante: «Tu ești aceea ce umana ginte/ ai înălțat-o astfel, că Ziditorul/ nu se sfii în lut să se-nveșminte» (120): Maria este cu adevărat din neamul nostru, este o veritabilă fiică a Evei, deși nu i-a cunoscut păcatul și Ea este și adevărata noastră soră care, ca femeie smerită și săracă, a împărțit pe deplin condiția noastră.

Să adăugăm că cultul Fecioarei își are rațiunea sa ultimă în voința de nepătruns și liberă a lui Dumnezeu care, Iubire veșnică și dumnezeiască (cf. 1 In 4, 7-8. 16), împlinește toate după un plan de iubire: El a iubit-o și i-a făcut mari lucruri (cf. Lc 1, 49); El a iubit-o pentru sine și a iubit-o pentru noi; El și-a dăruit-o sieși și ne-a dăruit-o.

57. Cristos este singurul drum către Tatăl (cf. In 14, 4-11). Cristos este modelul suprem cu care ucenicul trebuie să-și conformeze propria sa conduită (cf. In 13, 15), până la a încerca aceleași sentimente ca și El (cf. Fil 2, 5), să trăiască din viața sa și să aibă Duhul său (cf. Gal 2, 20; Rom 8, 10-11): Biserica a învățat acest lucru din toate timpurile și nimic în acțiunea pastorală nu trebuie să întunece această doctrină. Dar Biserica, învățată de Duhul și îmbogățită de o experiență seculară, recunoaște că pietatea față de Fecioară, subordonată pietății față de dumnezeiescul Mîntuitor și în legătură cu aceasta, are de asemenea o mare eficiență pastorală și constituie o forță pentru revizuirea vieții creștine. Motivul unei astfel de eficiențe este ușor perceptibil. Într-adevăr, misiunea multiplă a Mariei față de Poporul lui Dumnezeu este o realitate supranaturală operantă și rodnică în organismul eclezial. Este îmbucurător să considerăm aspectele particulare ale unei astfel de misiuni și de a vedea cum se orientează ele, fiecare cu eficiența sa proprie, către același scop: să reproducă în fiii săi trăsăturile spiritutale ale Fiului său întîi-născut. Prin aceasta vrem să spunem că mijlocirea maternă a Fecioarei, sfințenia sa exemplară, harul divin care se află în Ea devin motiv de speranță pentru neamul omenesc.

Misiunea maternă a Fecioarei determină Poporul lui Dumnezeu să recurgă cu încredere filială spre Cea care este totdeauna gata să-l asculte cu afecțiune maternă și cu ajutor eficient de mijlocitoare (121); Poporul lui Dumnezeu a luat deci obiceiul să o invoce ca pe Mîngîietoarea mîhniților, Tămăduitoarea bolnavilor, Scăparea păcătoșilor, pentru a obține mîngîiere în necazuri, ușurare în boală, putere eliberatoare în greșeală; deoarece Ea, liberă de păcat, îi ?/îndrumă pe fiii ei să învingă păcatul cu energică hotărîre (122). Și trebuie să reafirmăm că această eliberare de păcat și de rău (cf. Mt 6, 13) este prima etapă necesară oricărei reînnoiri a vieții creștine.

Sfințenia exemplară a Fecioarei îi determină pe credincioși să-și înalțe «ochii spre Maria, care strălucește ca model de virtuți în fața întregii comunități a celor aleși» (123). Virtuți temeinice, evanghelice: credința și primirea supusă a Cuvîntului lui Dumnezeu (cf. Lc 1, 26-38; 1, 45; 11, 27-28; In 2, 5); ascultarea generoasă (cf. Lc 1, 38); smerenia sinceră (cf. Lc 1, 48); iubirea zeloasă (cf. Lc 1, 39-56); înțelepciunea chibzuită (cf. Lc 1, 29, 34; 2, 19. 33. 51); pietatea față de Dumnezeu, care a făcut-o zeloasă în împlinirea datoriilor religioase (cf. Lc 2, 21. 22-40. 41), recunoscătoare pentru darurile primite (cf. Lc 1, 46-49), ?să ofere în Templu (cf. Lc 2, 22-24), să se roage în comunitatea apostolică (cf. Fapte 1, 12-14); tăria sufletească în exil (cf. Mt 2, 13-23), în durere (cf. Lc 2, 34-35. 49; In 19, 25); sărăcia plină de demnitate și de încredere în Dumnezeu (cf. Lc 1, 48; 2, 24); grija atentă față de Fiul ei, de la umilința ieslei la infamia crucii (cf. Lc 2, 1-7; In 19, 25-27); delicatețea prevenitoare (cf. In 2, 1-11); curăția feciorelnică (cf. Mt 1, 18-25; Lc 1, 26-38); iubirea conjugală puternică și castă. Cu aceste virtuți ale Mamei se vor împodobi fiii care, cu tenacitate, privesc exemplele ei pentru a le reproduce în viața lor. Și un astfel de progres în virtute va apare ca consecință și ca rod ajuns deja la maturitate al acestei puteri pastorale ce se degajă din cultul adus Fecioarei.

Pietatea față de Mama Domnului devine pentru credincios un prilej de creștere în harul dumnezeiesc: acesta este scopul final al oricărei acțiuni pastorale. Într-adevăr, e imposibil să o cinstim pe Cea «plină de har» (Lc 1, 28), fără a cinsti în noi înșine starea de har și deci prietenia cu Dumnezeu, împărtășirea cu El, prezența interioară a Duhului. Acest har dumnezeiesc îl investește pe orice om și îl face conform cu chipul Fiului lui Dumnezeu (cf. Rom 8, 29; Col 1, 18). Bazîndu-se pe o experiență seculară, Biserica catolică recunoaște în devoțiunea către Fecioară un ajutor puternic pentru omul în drum spre cucerirea plinătății sale. Ea, Femeia nouă, se află alături de Cristos, Omul nou, /al cărui singur…/ singurul mister care luminează cu adevărat misterul omului (124); Ea este zălogul (mărturia) și garanția că într-o simplă creatură în Ea s-a împlinit deja planul lui Dumnezeu, în Cristos, pentru mîntuirea fiecărui om. Omului de astăzi adesea hărțuit între angoasă și speranță, abătut de sentimentul limitelor sale și asaltat de aspirații fără margini, tulburat în sufletul său și sfîșiat în inima sa, cu spiritul obsedat de enigma morții, chinuit de singurătate cînd de fapt tinde spre comuniune, pradă dezgustului și plictiselii, Fecioara Maria, contemplată în viața sa pămîntească și în realitatea pe care o posedă deja în cetatea lui Dumnezeu, oferă o viziune senină și un cuvînt liniștitor: biruința speranței asupra angoasei, a comuniunii asupra singurătății, a păcii asupra tulburării, a bucuriei și frumuseții asupra dezgustului și silei, a perspectivelor veșnice asupra celor temporale, a vieții asupra morții.

Pecetea finală a îndemnului nostru și rațiunea ultimă de a fi care justifică valoarea pastorală a devoțiunii față de Fecioară pentru a-i conduce pe oameni la Cristos le luăm din însăși cuvintele pe care Ea le-a adresat servitorilor la nunata din Cana: „Faceți tot ce vă va spune” (In 2, 5). Aceste cuvinte par a se mărgini la dorința de aduce o soluție la un impas material al ospățului, dar, în perspectiva celei de-a patra Evanghelii, ele par mai degrabă să amintească formula folosită de Poporul lui Israel pentru a ratifica Legămîntul de pe Sinai (cf. Ex 19, 8; 24, 3. 7; Dt 5, 27) sau pentru a reînnoi angajamentele (cf. Ios 24, 24; Esd 10, 12; Neh 5, 12) și coincid în mod minunat cu cele ale Tatălui în teofania de pe Tabor: «Să-l ascultați» (Mt 17, 5).

58. Venerabili Frați, am expus amănunțit un punct care face parte integrantă din cultul creștin: venerația față de Maica Domnului. La aceasta ne-a dus natura acestei probleme, în ultimii ani obiect de studiu, de reexaminare și uneori al vreunei nedumeriri. Ne mîngîie gîndul că munca împlinită în conformitate cu normele Conciliului de către Scaunul apostolic și de către voi înșivă și în deosebi reforma liturgică este o garanție autentică pentru un cult mereu mai viu și mai iubitor adus lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Duhul, și pentru creșterea vieții creștine a credincioșilor; aflăm un motiv de încredere în constatarea că liturgia romană revizuită constituie de asemenea în ansamblul ei o mărturie strălucită despre pietatea Bisericii față de Fecioară; sîntem susținuți de speranța că directivele date pentru a face această pietate mereu mai limpede și mai viguroasă vor fi aplicate cu sinceritate; în sfîrșit, prilejul pe care ni l-a dat Domnul de a propune cîteva teme de reflecție destinate să reînnoiască și să confirme stima pentru practica Rozariului ne umple de bucurie. Mîngîiere, încredere, speranță, bucurie: acestea sînt sentimentele pe care, unindu-ne glasul cu glasul Fecioarei cum spune liturgia romană (125) , am vrea să le traducem în laudă ferventă și în mulțumire către Domnul.

Dorind așadar ca, datorită eforturilor voastre generoase, preaiubiților Frați, va exista la clerul și la poporul încredințat îngrijilor voastre o creștere salutară a devoțiunii mariane, spre cel mai mare bine al Bisericii și al societății umane, vă acordăm din toată inima, vouă și tuturor credincioșilor către care se exercită zelul vostru pastoral, o Binecuvîntare apostolică cu totul specială.

Dat la Roma, lîngă Sfîntul Petru, în sărbătoarea Prezentării Domnului, 2 februarie 1974, în anul al unsprezecelea al pontificatului nostru.

Papa Paul al VI-lea

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui
  20. Sanctuarul Duhului Sfânt
  21. Locul cel mai de seamă după Cristos
  22. Pentru a face mai vie și mai inteligibilă legătura care ne unește cu Mama lui Cristos și Mama noastră
  23. Să se armonizeze exercițiile de pietate cu liturgia
  24. Mama lui Dumnezeu devine receptivă la grijile și la năzuințele mișcării ecumenice
  25. Un intermediar și un punct de întâlnire pentru unitatea tuturor celor ce cred în Cristos
  26. Cine e Maria? Mai este ea un model?
  27. Câteva aspecte eronate ale cultului marian
  28. Rugăciunea Îngerul Domnului
  29. Rozariul: rezumatul întregii Evanghelii
  30. Elementele Rozariului
  31. Valoarea teologică și pastorală a cultului Fecioarei

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Nimeni nu ar supravieţui unei despărţiri, dacă nu ar fi speranţa revederii…

Cristos s-a înălțat!

Pe drept cuvânt se spune că nimeni nu ar supravieţui unei despărţiri de cei dragi, dacă nu ar fi speranţa revederii. Supraviețuim chiar și celor mai tragice despărțiri doar pentru că sperăm să ne revedem. Dacă revederea celor dragi ar fi imposibilă, am ajunge pe culmile nerăbdării și ale disperării. Ce fericiți suntem noi, creștinii, că avem această speranță a revedreii și cât de multă energie investim în această speranță!…

Duns Scotus spunea: „Toţi oamenii se vor întâlni cu Cristos pentru judecată. Toţi, nu doar creştinii. Iar pentru acel moment avantajul creştinilor e unul singur: ei au posibilitatea de a-l cunoaşte pe Cristos încă din această viaţă, încă de pe pământ”.

Prea târziu te-am iubit...

Salvador Dali Ascension of Christ 1958Într-una din predicile sale, sfântul Leon cel Mare spunea că „astăzi amintim și celebrăm ziua în care natura noastră săracă a fost înălțată cu Cristos până la tronul lui Dumnezeu Tatăl, deasupra tuturor oștirilor cerești, deasupra tuturor ierarhiilor îngerești, deasupra înălțimii tuturor puterilor”. Suntem fericiți în această zi cu Cristos și prin Cristos care intră în glora Tatălui și cântăm din toată inima: „Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie” (Ps 46,6).

Noi sărbătorim astăzi cu bucurie momentul înălțării Domnului, dar oare cum era inima ucenicilor în acele momente? Cum este să-l vezi pe cel pe care îl iubești, pe prietenul și Domnul tău, plecând, înălâțându-se spre cer, pierzându-se printre nori? Despărțirea este tristă! Au rămas cu ochii ațintiți spre cer și a fost nevoie de intervenția „bărbaților în haine albe” ca să-și poată desprinde privirile de pe cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus…

Vezi articolul original 1.044 de cuvinte mai mult