Născut într-o familie foarte săracă, rămas orfan de tată încă de mic și trăind, împreună cu fratele său, de pe urma banilor pe care mama lor, aproape surdă, îi câștiga spălând rufele familiilor avute, Albert Camus a fost remarcat în 1923, în timpul școlii primare, de profesorul Louis Germain. Acesta i-a oferit meditații gratuite și l-a ajutat astfel să poată obține o bursă care să îi permită să urmeze liceul.

Trei decenii mai târziu, în 1957, Albert Camus avea să fie răsplătit cu premiul Nobel pentru literatură, “pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră”. La puțin timp după eveniment, Camus avea să îi scrie vechiului său dascăl următoarele rânduri:

19 noiembrie 1957

Dragă domnule Germain,

Am lăsat agitația stârnită în jurul meu să se domolească puțin înainte de a-ți vorbi din adâncul sufletului. Tocmai mi-a fost oferită o mult prea mare onoare, una pe care nici nu am căutat-o, nici nu am solicitat-o.

Dar atunci când am auzit vestea, primul meu gând, după mama mea, s-a îndreptat către dumneavoastră. Fără dumneavoastră, fără mâna plină de afecțiune pe care ați întins-o copilului sărac care eram, fără învățătura și exemplul oferit, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

Nu pun prea mare preț pe această onoare. Dar cel puțin îmi oferă șansa de a vă spune ce ați fost și încă mai sunteți pentru mine și șansa de a vă asigura că eforturile dumneavoastră, munca și generozitatea sufletească pe care ați investit-o sunt încă vii într-unul dintre micii dumneavoastră școlari care, în ciuda trecerii anilor, nu a încetat vreodată să fie elevul dumneavoastră recunoscător.

Vă îmbrățișez din tot sufletul.

Albert Camus