
Dumnezeu are modul său de a fi bun, de a fi cel mai bun, dincolo de capacitatea noastră de a înțelege și de a iubi.
Cu credință și evlavie să luăm aminte la cuvintele Evangheliei după sfântul Matei 20,1-16a:
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. 2 După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. 3 Ieşind la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă 4 şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!» 5 Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel. 6 Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?» 7 I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!» 8 Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi». 9 Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. 10Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinar. 11 Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, 12 zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa». 13 Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? 14 Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie. 15 Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» 16a Astfel, ultimii vor fi primii”.
Cuvântul Domnului