Arhiva pentru septembrie 14th, 2020

Rugăciune (Sfânta Cruce)

„Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit,
scandal pentru iudei și nebunie pentru păgâni,
dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci,
Cristos este puterea lui Dumnezeu
și înțelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23-24).

Foto: Básilica de Nuestra Señora de los Ángeles (Cartago-Costa Rica)

Să-l rugăm cu încredere pe Răscumpărătorul nostru, care ne-a mântuit prin crucea sa:

    Prin cruce, înalță-ne, Doamne, la împărăția ta!

Cristoase, care te-ai nimicit pe tine însuți luând fire de rob, făcut asemenea oamenilor,
–    fă ca membrii Bisericii să urmeze pilda umilinței tale.
Cristoase, care te-ai smerit pe tine însuți făcându-te ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce,
–    dă-le slujitorilor tăi ascultare și răbdare.
Cristoase, care ai fost înălțat de Dumnezeu și ai primit numele cel mai presus de orice nume,
–    dăruiește-le credincioșilor tăi statornicie în bine până la sfârșit.
Cristoase, în al cărui nume trebuie să se plece tot genun­chiul: al celor din cer, al celor de pe pământ și al celor de dedesubt,
–    revarsă iubirea ta în inimile oamenilor, ca să te adore în pace.
Cristoase, pe care toată limba te va mărturisi ca Domn  întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl,
–    primește-i în împărăția fericirii veșnice pe frații noștri răposați.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne mântuieşte de cel rău. Amin. 

Dumnezeule, care ai voit ca Fiul tău unul-născut să moară pe lemnul crucii ca să mântuiască neamul ome­nesc, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care am cunoscut pe pământ misterul lui Cristos, să ne învrednicim a primi în cer răsplata răscumpărării.
Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin. 
  
Domnul să ne binecuvânteze, să ne apere de orice rău, şi să ne ducă la viaţa cea veşnică. Amin.

Textul este luat din Breviar,
de la Sărbătoarea Sfintei Cruci

Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti… Iartă!

„Câtă suferinţă, câte sfâşieri,
câte războaie ar putea să fie evitate,
dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre!
Şi în familie…: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte,
câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru”…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În parabola pe care o citim în evanghelia de astăzi, cea a regelui milostiv (cf. Mt 18,21-35), găsim de două ori această implorare: „Ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui” (v. 26.29). Prima dată este rostită de servitorul care îi datorează stăpânului său zece mii de talani, o sumă enormă, astăzi ar fi milioane şi milioane de euro. A doua oare este repetată de un alt servitor al aceluiaşi stăpân. Şi el este datornic, nu faţă de stăpânul său, ci faţă de acelaşi servitor care are acea datorie enormă. Şi datoria sa este foarte mică, probabil ca salariul pentru o săptămână.

Inima parabolei este indulgenţa pe care stăpânul o demonstrează faţă de servitorul cu datoria mai mare. Evanghelistul subliniază că „stăpânului i s-a făcut milă – a nu uita niciodată acest cuvânt care este chiar al lui Isus: «I s-a făcut milă», lui Isus i s-a făcut milă mereu – [i s-a făcut milă] de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria” (v. 27). O datorie enormă, aşadar o iertare enormă! Însă acel servitor, imediat după aceea, se demonstrează nemilos faţă de colegul său, care îi datora o sumă modestă. Nu-l ascultă, se năpusteşte asupra lui şi îl aruncă în închisoare, până când va plăti datoria (cf. v. 30), acea datorie mică. Stăpânul ajunge să afle şi, mâniat, îl cheamă pe servitorul rău şi îl condamnă (cf. v. 32-34): „Eu ţi-am iertat aşa de mult şi tu eşti incapabil să ierţi acest puţin?”.

În parabolă găsim două atitudini diferite: cea a lui Dumnezeu – reprezentată de rege – care iartă mult, pentru că Dumnezeu iartă mereu, şi cea a omului. În atitudinea divină dreptatea este impregnată de milostivire, în timp ce atitudinea umană se limitează la dreptate. Isus ne îndeamnă să ne deschidem cu curaj la forţa iertării, pentru că în viaţă nu se rezolvă totul cu dreptatea, ştim asta. Este nevoie de acea iubire milostivă, care este şi la baza răspunsului Domnului la întrebarea lui Petru care precedă parabola. Întrebarea lui Petru sună aşa: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” (v. 21). Şi Isus i-a răspuns: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte” (v. 22). În limbajul simbolic al Bibliei, asta înseamnă că noi suntem chemaţi să iertăm mereu!

Câtă suferinţă, câte sfâşieri, câte războaie ar putea să fie evitate, dacă iertarea şi milostivirea ar fi stilul vieţii noastre! Şi în familie, şi în familie: câte familii dezbinate care nu ştiu să se ierte, câţi fraţi şi surori care au această supărare înăuntru. Este necesar să se aplice iubirea milostivă în toate relaţiile umane: între soţi, între părinţi şi copii, în cadrul comunităţilor noastre, în Biserică precum şi în societate şi în politică.

Astăzi, dimineaţa, în timp ce celebram Liturghia, m-am oprit, am fost impresionat de o frază din prima lectură, din cartea lui Ben Sirah. Fraza spune aşa: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”. Frumoasă frază! Gândeşte-te la cele din urmă! Gândeşte-te că vei fi într-un sicriu… şi vei duce cu tine acolo ura? Gândeşte-te la cele din urmă, încetează să urăşti! Încetează supărarea. Să ne gândim la această frază, atât de emoţionantă: „Aminteşte-ţi de cele din urmă şi încetează să urăşti”.

Nu este uşor de a ierta, pentru că în momentele liniştite unul spune: „Da, acesta a făcut pentru mine de toate culorile dar şi eu am făcut atâtea. Mai bine să iert pentru a fi iertat”. Dar după aceea revine supărarea, ca o muscă sâcâitoare vara care revine şi revine şi revine… A ierta nu este numai un lucru de un moment, este un lucru continuu împotriva acestei supărări, a acestei uri care revine. Să ne gândim la cele din urmă, să încetăm să urâm.

Parabola de astăzi ne ajută să percepem în plinătate semnificaţia acelei fraze pe care o recităm în rugăciunea Tatăl nostru„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Mt6,12). Aceste cuvinte conţin un adevăr decisiv. Nu putem pretinde pentru noi iertarea lui Dumnezeu, dacă nu acordăm la rândul nostru iertarea aproapelui nostru. Este o condiţie: gândeşte-te la cele din urmă, la iertarea lui Dumnezeu, şi încetează să urăşti; alungă supărarea, acea muscă sâcâitoare care revine şi revine. Dacă nu ne străduim să iertăm şi să iubim, nici noi nu vom fi iertaţi şi iubiţi.

Să ne încredinţăm mijlocirii materne a Născătoarei de Dumnezeu: ea să ne ajute să ne dăm seama cât de datori suntem faţă de Dumnezeu, şi să ne amintim mereu de asta, aşa încât să avem inima deschisă la milostivire şi la bunătate.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În zilele trecute, o serie de incendii a devastat lagărul de refugiaţi din Moria, în Insula Lesbo, lăsând mii de persoane fără un refugiu, chiar şi precar. Este mereu vie în mine amintirea vizitei făcute acolo şi a apelului lansat împreună cu patriarhul Bartolomeu şi cu arhiepiscopul Ieronymos de Atena, de a asigura „o primire umană şi demnă femeilor şi bărbaţilor migranţi, refugiaţilor şi celor care caută azil în Europa” (16 aprilie 2016). Exprim solidaritate şi apropiere tuturor victimelor acestor evenimente dramatice.

În afară de asta, în aceste săptămâni se asistă în toată lumea – în atâtea părţi – la numeroase manifestaţii populare de protest, care exprimă suferinţa crescândă a societăţii civile în faţa situaţiilor politice şi social de criticism deosebit. În timp ce îi îndemn pe demonstranţi să-şi prezinte cererile lor în formă paşnică, fără a ceda în faţa tentaţiei agresivităţii şi violenţei, fac apel la toţi cei care au responsabilităţi publice şi de conducere să asculte glasul concetăţenilor lor şi să vină în întâmpinarea aspiraţiilor lor juste, asigurând respectarea deplină a drepturilor umane şi a libertăţilor civile. În sfârşit, invit comunităţile ecleziale care trăiesc în aceste contexte, sub conducerea păstorilor lor, să se străduiască în favoarea dialogului, mereu în favoarea dialogului, şi în favoarea reconcilierii – am vorbit despre iertare, despre reconciliere.

Din cauza situaţiei de pandemie, anul acest tradiţionala Colectă pentru Ţara Sfântă a fost transferată din Vinerea Sfântă pentru astăzi, ajunul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. În contextul actual, această colectă este şi mai mult un semn de speranţă şi de apropiere solidară de creştinii care locuiesc în ţara unde Dumnezeu s-a făcut trup şi a murit şi a înviat pentru noi. Astăzi să facem un pelerinaj spiritual, în spirit, cu imaginaţia, cu inima, la Ierusalim, unde, aşa cum spune psalmul, sunt izvoarele noastre (cf. Ps 87,7), şi să facem un gest de generozitate pentru acele comunităţi.

Vă salut pe voi toţi, credincioşi romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut bicicliştii afectaţi de boala Parkinson care au parcurs Via Francigena de la Pavia la Roma. Aţi fost buni! Mulţumesc pentru mărturia voastră. Salut Confraternitatea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată de la Monte Castelo di Vibio. Văd că este şi o comunitate Laudato si’: mulţumesc pentru ceea ce faceţi; şi mulţumesc pentru întâlnirea de ieri, cu Carlìn Petrini şi toţi conducătorii care merg înainte în această luptă pentru păstrarea creaţiei.

Vă salut pe voi toţi, pe toţi, în mod special familiile italiene care în luna august s-au dedicat găzduirii pelerinilor. Sunt multe! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (13 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro


%d blogeri au apreciat: