Arhiva pentru octombrie 2nd, 2020

Sentimentul de paralizie socială și istorii de eroi care au permis tuturor să nu-și piardă speranţa

„Am învăţat să ne îngrijim de ceilalţi.
Am văzut slăbiciunea omului…
Am învăţat,
măcar în parte,
să fim atenţi cu adevărat la lucrurile care ni se întâmplă.
Atâta generozitate a rezultat,
atâtea mici istorii de «eroi»
care au permis tuturor să nu-și piardă speranţa”.

Şi Bisericile Catolice din Europa au plătit un preţ foarte mare din cauza pandemiei: sunt 400 de preoţi şi călugări bătrâni care şi-au pierdut viaţa în lunile în care Coronavirusul a străbătut cu violenţă Europa, semănând boală şi moarte. O cifră aproximativă şi imprecisă care reiese dintr-un Raport gros redactat de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) pentru a prezenta modul în care a reacţionat Biserica în timpul pandemiei de Covid-19. Din ţările scandinave până în Grecia, din Anglia până în Rusia: Raportul este compus din schiţe completate de 38 de Conferinţe Episcopale din continent. Între ţările care au plătit tributul cel mai mare de victime în rândul clerului sunt Olanda cu 181 de morţi (călugări bătrâni), Italia cu 121 şi Spania cu 70. Reiese apoi că în rândul preoţilor, în Polonia au fost 10 victime, în Belgia 5, în Ucraina 5, în Irlanda 3, în Austria 4 şi un mort în Lituania. 

Au fost diferite, de la ţară la ţară, datele de început şi sfârşit al restricţiilor celebrărilor liturgice. Însă ceea ce uneşte toate Conferinţele Episcopale Europene – spune la CCEE – a fost dialogul constant şi colaborarea strânsă pe care Bisericile le-au avut cu respectivele guverne şi autorităţi competente. Închiderea edificiilor de cult în timpul lockdown-ului a fost luată ca „un act de caritate făcut pentru a asigura înainte de toate sănătatea cetăţenilor”. Măsurile prevăzute pentru redeschiderea lor – de la folosirea măştilor la distanţare, accesul în bănci, distribuirea Împărtăşaniei – fac în aşa fel ca „astăzi Bisericile din toată Europa să fie locuri sigure şi dezinfectate”.

Episcopii au discutat foarte atent asupra consecinţelor pe care pandemia le lasă în viaţa Bisericilor lor. „Dat fiind că această criză este încă departe de a fi încheiată – afirmă Conferinţa Episcopală Irlandeză -, va fi nevoie de timp înainte de a se putea face o evaluare matură a adevăratului impact al pandemiei asupra Bisericii şi asupra societăţii. Totuşi, este evident că această criză a scos la iveală ulterior dificultăţile şi tensiunile din societate”. Preocupă mai ales efectele economice grave ale pandemiei. 

Bisericile, ca peste tot, au fost angajate în prima linie pentru a ajuta mai ales categoriile mai slabe ale populaţiei prin Caritas-uri şi asociaţiile caritative. Între toate, exemplul Bisericii din Spania care – se citeşte în schiţă – a ajutat în toate sectoarele: cu bătrânii, persoanele singure, mamele singure cu copii care aveau nevoie de hrană, medicamente. A fost şi continuă să fie prezentă în spitale, în închisori, pentru a-i ajuta să găsească de lucru pe cei care au devenit şomeri. „Am învăţat să ne îngrijim de ceilalţi”, se citeşte în schiţa Spaniei. „Am văzut slăbiciunea omului. Am conştientizat necesitatea de a colabora cu toate instituţiile pentru bunul comun”. 

În contribuţia sa, Conferinţa Episcopală Italiană scrie: „Am învăţat, măcar în parte, să fim atenţi cu adevărat la lucrurile care ni se întâmplă. Atâta generozitate a rezultat, atâtea mici istorii de «eroi» care au permis tuturor să nu piardă speranţa”. Bisericile privesc la viitor şi se întreabă cu privire la provocările care se întrevăd deja. „În aceste luni am vorbit mult. Multe dieceze cu episcopii, preoţii şi laicii s-au întrebat despre care vor putea fi consecinţele legate de coronavirus”, scriu episcopii italieni. 

„Cu siguranţă una din teme va fi un nou mod de a vesti Evanghelia şi o nouă formă de prezenţă în mijlocul străzilor din lumea noastră”. Este o preocupare care îi uneşte pe toţi. Afirmă asta Conferinţa Episcopală din Anglia şi Ţara Galilor care în schiţa sa vorbeşte despre o „lentă întoarcere a persoanelor în bisericile lor” după ce Liturghiile au putut să fie celebrate cu poporul. „Există un sentiment de paralizie socială care nu se observă numai în Biserică, ci în toate sectoarele societăţii. Va fi nevoie de timp înainte ca persoanele să se întoarcă la practicarea credinţei lor şi noi trebuie să fim gata să le primim aşa cum fac ele, furnizând un ambient sigur pentru a face asta”. 

În intervenţia sa rezumativă, părintele Pavel Ambros, de la Facultatea de Teologie din Olomouc în Republica Cehă, afirmă: „După ce s-au terminat restricţiile drastice, multe persoane au început să spună că nu au nevoie să meargă la Liturghie” şi să ceară să se permită participarea la Sfânta Liturghie prin transmisiunea în direct, „nu numai ca excepţie, ci ca practică bună”. Însă atenţie: „Dacă persoanele se obişnuiesc cu predarea la domiciliu, vor adapta mintal acest model la «serviciile» religioase pentru a satisface propriile necesităţi. Este ca şi cum s-ar cumpăra o pizza şi s-ar duce acasă, unde o scoatem afară imediat din cutie. Ar putea să se întâmple cu uşurinţă ca persoanele să vrea ca un preot să consacre ostia pentru folosinţa lor familială. Această atitudine interioară este în sine prevestitoare şi are nevoie să fie oprită în timp”.

(400 de preoţi morţi de Covid-19:
„Istorii de eroi care au permis tuturor să nu piardă speranţa”
De M. Chiara Biagioni
După 
agenţia SIR, 29 septembrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

Buna chibzuință a faptelor noastre

„Atunci când vine vorba de alții, 
dăm crezare mai curând lucrurilor rele 
decât celor bune…
Mare înțelepciune e să nu te pripești niciodată”.

Capitolul IVBuna chibzuință a faptelor noastre

Nu te pripi să dai crezare oricărei vorbe și porniri, ci mai înainte de orice, cumpănește și chibzuiește temeinic orice faptă în fața lui Dumnezeu. Căci iată, vai, de cele mai multe ori, atunci când vine vorba de alții, dăm crezare mai curând lucrurilor rele decât celor bune, atâta suntem de șubrezi. Dar cel desăvârșit nu ia drept bună orice vorbă, căci își dă seama care sunt metehnele firii, trăgând omul la rău, mai ales pe alunecușurile limbuției.

Mare înțelepciune e să nu te pripești niciodată și să nu ții cu încăpățânare la părerile tale. Aceeași trăsătură te ferește de a te încrede în cuvântul orișicui; și, de asemenea, de a purta vorba de colo-colo, de îndată ce vreun zvon ți-a ajuns la urechi. De aceea, sfătuiește-te, pe cât se poate, cu un om înțelept și conștiincios, căutând mai curând să dobândești învățătură de minte, decât să urmezi orbește năzăririle tale. Viața chibzuită, potrivită voinței lui Dumnezeu, face omul înțelept și priceput în multe. Cu cât va fi mai smerit în fața conștiinței sale și mai supus înaintea lui Dumnezeu, cu atât, în toate privințele, el va fi mai înțelept și se va bucura de mai multă pace.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: 

„Natura intelectuală a persoanei umane se desăvârșește și trebuie desăvârșită prin înțelepciune, care atrage cu suavitate mintea omului să caute și să iubească adevărul și binele, și care îl călăuzește pe omul ce se hrănește cu ea, prin cele văzute, la cele nevăzute.

Epoca noastră, mai mult decât secolele trecute, are nevoie de o astfel de înțelepciune pentru ca toate noile descoperiri ale omului să devină mai umane. Soarta viitoare a lumii se află în primejdie dacă nu se vor ridica oameni mai înțelepți. Pe deasupra, trebuie observat faptul că multe popoare, deși mai sărace în bunuri materiale dar mai bogate în înțelepciune, pot oferi celorlalte un ajutor de preț” (Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 15).

Să ne rugăm: O, Isuse, Mântuitorul nostru preaiubit, dăruiește-ne harul să împlinim cu grijă desăvârșită porunca iubirii față de aproapele nostru: să-l iubim așa cum tu ne iubești. Amin. 

Să reținem: Viața chibzuită, potrivită voinței lui Dumnezeu, face omul înțelept și priceput în multe.

Să practicăm: Să practicăm umilința și vom crește în înțelepciune și în sfințenie.


Aici puteți citi

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

VA URMA! Capitolul V: DESPRE CITIREA SFINTEI SCRIPTURI… (vineri, 9 octombrie 2020).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

%d blogeri au apreciat: