Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cu relatarea parabolei ospăţului de nuntă, din pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 22,1-14), Isus schiţează proiectul pe care Dumnezeu l-a gândit pentru omenire. Regele care „a făcut nuntă pentru fiul său” (v. 2), este imagine a Tatălui care a prestabilit pentru toată familia umană o minunată sărbătoare de iubire şi de comuniune în jurul Fiului său unicul născut. De două ori regele îi trimite pe servitorii săi să-i cheme pe invitaţi însă aceştia refuză, nu vor să meargă la sărbătoare pentru că au altceva la care să se gândească: ogoare şi afaceri. De atâtea ori şi noi punem interesele noastre şi lucrurile materiale mai înainte de Domnul care ne cheamă – şi ne cheamă la o sărbătoare. Însă regele din parabolă nu vrea ca sala să rămână goală, pentru că doreşte să dăruiască tezaurele împărăţiei sale. Atunci le spune servitorilor: „Mergeţi, aşadar, la răscrucile drumurilor şi, oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă!” (v. 9). Aşa se comportă Dumnezeu: când este refuzat, în loc să capituleze, relansează şi invită să fie chemaţi toţi cei care se află la răscrucile drumurilor, fără a exclude pe nimeni. Nimeni nu este exclus din casa lui Dumnezeu.

Termenul original pe care-l foloseşte evanghelistul Matei face referinţă la limitele drumurilor, adică acele puncte în care străzile oraşului se termină şi încep cărările care conduc la zona de la ţară, în afara localităţii, unde viaţa este precară. Şi la această umanitate a răscrucilor îi trimite regele pe servitorii săi, având certitudinea că găseşte oameni dispuşi să stea la masă. Astfel sala ospăţului se umple de „excluşi”, cei care sunt „din afară”, de cei care n-au părut niciodată vrednici să participe la o sărbătoare, la un ospăţ de nuntă. Mai mult: stăpânul, regele, le spune mesagerilor: „Chemaţi-i pe toţi, buni şi răi. Pe toţi!”. Dumnezeu îi cheamă şi pe cei răi. „Nu, eu sunt rău, am făcut atâtea…”. Te cheamă: „Vino, vino, vino!”. Şi Isus mergea la masă cu vameşii, care erau păcătoşii publici, erau cei răi. Lui Dumnezeu nu-i este frică de sufletul nostru rănit de atâtea răutăţi, pentru că ne iubeşte, ne invită. Şi Biserica este chemată să ajungă la răscrucile de astăzi, adică periferiile geografice şi existenţiale ale omenirii, acele locuri de la margini, acele situaţii în care se află situaţi şi trăiesc fărâme de umanitate fără speranţă. Este vorba de a nu ne acomoda în moduri comode şi obişnuite de evanghelizare şi de mărturie a carităţii, pentru că evanghelia nu este rezervată câtorva aleşi. Şi cei care se află la margini, chiar şi cei care sunt respinşi şi dispreţuiţi de societate, sunt consideraţi de Dumnezeu vrednici de iubirea sa. Pentru toţi el pregăteşte ospăţul său: drepţi şi păcătoşi, buni şi răi, inteligenţi şi inculţi. Aseară, am reuşit să dau un telefon unui preot bătrân italian, misionar din tinereţe în Brazilia, însă lucrând mereu cu cei excluşi, cu săracii. Şi trăieşte acea bătrâneţe în pace: a consumat viaţa sa cu săracii. Aceasta este Mama noastră Biserica, acesta este mesagerul lui Dumnezeu care merge la răscrucile drumurilor.

Totuşi, Domnul pune o condiţie: îmbrăcarea hainei de nuntă. Şi ne întoarcem la parabolă. Când sala este plină, vine regele şi îi salută pe invitaţii de la ultima oră, însă vede pe unul dintre ei fără haina de nuntă, acel soi de manta pe care la intrare îl primea fiecare în dar. Oamenii mergeau aşa cum erau îmbrăcaţi, cum puteau să se îmbrace, nu se îmbrăcau cu haine de gală. Însă la intrare le era dată un soi de manta, un cadou. Acel om, refuzând darul gratuit, s-a auto-exclus: astfel regele nu poate face altceva decât să-l arunce afară. Acest om a primit invitaţia, însă după aceea a decis că ea nu însemna nimic pentru el: era o persoană autosuficientă, nu avea nicio dorinţă de a se schimba sau de a lăsa ca Domnul să-l schimbe. Haina de nuntă – această manta – simbolizează milostivirea pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte gratuit, adică harul. Fără har nu se poate face un pas înainte în viaţa creştină. Totul este har. Nu este suficient a accepta invitaţia de a-l urma pe Domnul, trebuie să fim disponibili la un drum de convertire, care schimbă inima. Haina milostivirii, pe care Dumnezeu ne-o oferă neîncetat, este un dar gratuit al iubirii sale, este tocmai harul. Şi cere să fie primit cu uimire şi cu bucurie: „Mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat acest dar”.

Maria Preasfântă să ne ajute să-i imităm pe servitorii din parabola evanghelică în a ieşi din schemele noastre şi din vederile noastre restrânse, vestind tuturor că Domnul ne invită la ospăţul său, pentru a ne oferi harul care mântuieşte, pentru a ne da darul său.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Doresc să exprim apropierea mea de populaţiile lovite de incendiile care devastează atâtea regiuni ale planetei, precum şi de voluntarii şi pompierii care îşi riscă viaţa pentru a stinge incendiile. Mă gândesc la coasta de vest a Statelor Unite, îndeosebi la California, şi mă gândesc şi la regiunile centrale din America de Sud, la zona Pantanal, la Paraguay, la malurile fluviului Paraná, la Argentina. Multe incendii sunt provocate de seceta persistentă, însă nu lipsesc cele provocate de om. Domnul să-i susţină pe cei care suferă consecinţele acestor catastrofe şi să ne facă atenţi să ocrotim creaţia.

Am apreciat că între Armenia şi Azerbaidjan s-a concordat o încetare a focului din motive umanitare, în vederea obţinerii unui substanţial acord de pace. În pofida faptului că încetarea focului se dovedeşte prea fragilă, încurajez la reluarea ei şi exprim participarea la durerea datorată pierderii de vieţi umane, datorată suferinţelor îndurate, precum şi datorată distrugerii de locuinţe şi locuri de cult. Mă rog şi invit să ne rugăm pentru victime şi pentru toţi cei a căror viaţă este în pericol.

Ieri, la Assisi, a fost beatificat Carlo Acutis, tânăr de cincisprezece ani, îndrăgostit de Euharistie. El nu s-a acomodat într-un imobilism comod, ci a perceput nevoile din timpul său, pentru că îi cei mai slabi vedea faţa lui Cristos. Mărturia sa le indică tinerilor de astăzi că adevărata fericire se află punându-l pe Dumnezeu pe primul loc şi slujindu-l în fraţi, în special cei din urmă. Aplauze pentru noul tânăr fericit!

Aş vrea să amintesc intenţia de rugăciune pe care am propus-o pentru această lună octombrie, care spune aşa: „Să ne rugăm pentru ca laicii, în special femeile, să participe mai mult în instituţiile de responsabilitate ale Bisericii”. Pentru că nimeni dintre noi n-a fost botezat preot nici episcop: toţi am fost botezaţi ca laici şi laice. Laicii sunt protagoniştii Bisericii. Astăzi este nevoie de a lărgi spaţiile unei prezenţe feminine mai incisive în Biserică, şi ale unei prezenţe laice, se înţelege, însă subliniind aspectul feminin, pentru că în general femeile sunt puse deoparte. Trebuie să promovăm integrarea femeilor în locurile în care se iau decizii importante. Să ne rugăm pentru ca, în virtutea Botezului, credincioşii laici, în special femeile, să participe mai mult în instituţiile de responsabilitate în Biserică, fără a cădea în clericalisme care anulează carisma laicală şi ruinează şi faţa Sfintei Maici Biserici.

Duminica viitoare, 18 octombrie, Fundaţia Ajutor Bisericii care suferă promovează iniţiativa „Pentru unitate şi pace, un milion de copii recită Rozariul”. Încurajez această frumoasă manifestare care implică pe copiii din toată lumea, care se vor ruga în special pentru situaţiile de momente critice provocate de pandemie.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (11 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro